Ediţia specială a “Orei Vesele” româneşti, care va avea loc miercuri, 22 iulie între orele 18-21 la barul Current (1215 Connecticut Avenue, NW, Washington, DC 20036), va marca aniversarea a trei ani de la iniţierea acestei întîlniri lunare a Asociaţiei Studenţilor şi Tinerilor Profesionişti din România (ASTROM).
Creată cu dorinţa de a reuni românii aflaţi la studii, schimb de experienţă, sau cei care locuiesc şi muncesc în zona capitalei Americane, “Ora Veselă” şi-a propus de la bun început sa creeze o admosferă de prietenie, de ajutor reciproc, de schimb de idei între cei care se află departe de ţară, temporar, sau definitiv.
Datinile şi sărbătorile româneşti sînt adesea amintite în cadrul acestor întîlniri, iar oaspeţi de seamă ai comunităţii romîneşti au participat adesea ca şi invitaţi speciali!
La aniversarea a celor trei ani, organizatorii vor fi onoraţi de prezenţa Excelenţei sale, Ambasadorul României la Washington, domnul Adrian Vieriţa, care este la a doua întîlnire de acest gen cu tinerii studenţi si profesionişti români, membrii ai ASTROM. Participanţii vor avea astfel ocazia să-l cunoasca pe domnul ambasador, într-o admosferă relaxată şi mai puţin oficială.
Cei care se află in zona Washingtonului la aceasta dată, sînt invitaţi să participe la “Ora Veselă” aniversară!