Constantin T. Ciubotaru
AVENTURA EN TIERRA DE CERVANTES
Editura NIRAM ART
Madrid-Lisabona-Berlin, 2011
A te încumenta să faci cultură în sensul cel mai corect al cuvântului astăzi, când dominantă – reală sau pretext – este altă lexemă: criza, este cu adevărat o aventură! A mobilize sute de creatori din întreaga lume pentru a propaga în alte ţări – Spania-Portugalia-Germania-Brazilia-Mexic – cultura românescă prin ce are ea mai bun mi se pare aproape incredibil! Şi totuşi această “aventură” este reală! A da premii celor mai reprezentativi creatori din ţară (Două ediţii, 2009 şi 2010. Menţionăm doar câteva nume: Ioan Es Pop, Gabriela Adameşteanu, N.Breban, Varujan Vosganian, Dan Coman) şi Diaspora, oare ce alt cuvânt ar fi mai potrivit să definească asta? Gala celebrităţilor s-a înscris pe aceleaşi coordonate…
A traduce operele marilor personalităţi, a le face o exegeză pertinentă (Hector Martinez Sanz „Pentagonul”) nu-i ceva cu totul deosebit?! A organiza expoziţii pentru pictori români, a-i populariza într-un proiectat film video-documentar numit „Arta românească” (Antonio Calderon de Jesus) credem că este cea mai fantastică „aventură” culturală din contemporanietate. A proiecta un spaţiul cultural de peste 600 m. pătraţi chiar în centrul Madridului pentru promovarea culturii româneşti şi nu numai ce alt cuvînt ar putea fi folosit?
„Jardines Niram” sau „Grădinile Niram” care vor avea o sală de spectacole, prezentări de cărţi, simpozioane, expoziţii. Şi de ce nu şi un bal de… Cristal? Două galerii de artă, una Antonio Calderon de Jesus pentru consacraţi şi alta Nicole Blanco pentru tineri şi debutanţi? Un mic parc pentru spectacole şi activităţi în aer liber. O zonă destinată copiilor, şi tineretului care va fi iniţiat în artă prin diverse activităţi. Restaurant, magazin cu obiecte de artă, bijuterii.
Iniţiativa şi aproape finalizarea proiectului:
Promotorul Antonio Calderon de Jesus şi Romeo Niram, artist plastic, fondatorul revistei şi editurii Niram Art. Artistul român Bogdan Ater va decora compexul… S-a sperat că la data de 12 noiembrie aceste „Grădini” îşi vor deschide uşile. Notă: meşterii, care sunt români şi birocraţii – cărora din păcate nu le ştim naţionalitatea – n-au făcut posibilă inaugurarea dorită la 12 noiembrie.
In program:
Diego Vadillo Popez cu La bolsa o la Lira Constantin T. Ciubotaru cu „Aventura en tierra de Cervantes” Prologo de Diego Vadillo Lopez.Tudor Şerbănescu – „Texte sobre su obra”Liana Caero – „Reiki”
Modelatori şi tălmaci:
Fabianni Belemuski şi Tudor Şerbănescu
Muţumesc prezenţei şi cuvintelor domnilor Diego Lopez, Antonio Calderon, Hector Martinez Sanz, Alex şi Maricuţa Toma şi celorlalţi!
Tot printre aventuriei permiteţi să-i amintesc pe cei 12 foşti elevi care singuri sau cu familia au venit din România plus alţi şase din Spania prin autosponsorizare – să-şi asiste profesorul cu ocazia celei de-a doua lansări în limba spaniolă. (Prima a fost cartea „Los securistas fueron extraterrestres”, 2010, a doua, cartea „Ole! Ole! Ole! Unde mi-am băgat picioarele”,- prima parte – devenită aici o… „Aventura”!
Prefaţa cărţii tradusă în româneşte:
„În parte nu mi se poate reproşa că m-am lăsat contaminat de relaţia personală, care de multe ori induce la o judecată subiectivă. Cum nu l-am cunoscut personal, mă bazez doar pe instinctul trezit de lectura la „Aventura…”, o carte în care dă socoteală de calatoriile sale pe pielea noastră de taur. Este interesant, într un prim moment, tonul aproape antropologic,minuţios,cu care arhivează fiecare secvenţă a călătoriilor sale.
În carte sunt descrise din punct de vedere al autorului multe din personajele nelipsite din Spaţiul Niram. Comentează momentele ce a împărţit cu fiecare, ceea ce ne dă o nouă şi sugerenta viziune (un nou şi sugerent punct de vedere).
Cu măiestria povestitorului Ciubotaru ne povesteşte inclusiv impresia trăită de fiecare întâmplare trăită. Pe lângă tonul sugestiv şi agil al povestitorului există un fond pedagogic emanat de propria operă. Asta pentru că este vorba despre o carte cu multă informaţie şi accesibilă, fără ca aceste atribute să-i răpească nimic din calitate. În acest punct putem recunoaşte un profesor înnăscut în persoană dlui. Ciubotaru, după cum am fost informat.
Cu o magistrală şi profesională capacitate de naraţiune ne oferă,îmbrăcate în farmecul propriu unei fabule nebune (nebuneşti), avatare care fără atentă privire literară ar putea trece neobservate. Ciubotaru subliniază anumite întâmplări trăite nu pentru că prin ele însele nu ar fi fost demne de o critică pozitivă, ci pentru că el este, sau poate mie mi se pare, unul dintre artiştii care ştiu să judece fiecare faptă cu justiţia poetică meritată. El dezvoltă neaşteptate fire umoristice (comice) ajutat de o sită literară, descoperind izvoare literare unde aproape nimeni n-ar fi văzut cea mai mică posibilitate de a extrage petrol retoric (elocvent), înţepător(muşcător). Ciubotaru se redă cu un talent fin în fragmente salvate dintr o realitate care niciodată nu s-ar fi văzut inmortalizata aşa.
Am început această prefaţă remarcând aerul de cordialitate care pare a precede dlui. Ciubotaru. Concentrându-ne asupra unor pasaje din aventura ne dăm seama că aceata cordialitate ascunde în adâncime tragedii, război, suflete inumane, trăite toate la o vârstă fragedă.Din acest motiv capăta o mai mare importanţă neastâmpărul acesta în a descoperi fragmente vesele din viaţa pierdute între maroniile buruieni existenţiale ca şi cum ar dezgropa material de război. De aici poate şi rodul absurdului care pare a fi caracteristica operei sale. Absurdul după cum se spune răsare ca ciupercile în vremurile de după război. Asta l-ar uni pe Ciubotaru, într-un fel, cu „Generaţia noastră de la 27″, aceea de scriitori şi umorişti, al cărei reprezentant maxim şi celebru a fost revista „Potârnichea”.
În faţa celei mai triste panorame umorul are rol purificator.Bineînţeles este posibil să fie un umor incoerent, copie a atmosferei în care s- a născut. Cine a suportat asemenea experienţe are un merit dublu: în primul rând pentru că înfruntă viaţa, mereu încurcată şi complexă,cu umor; în al doilea rând pentru că o face după ce a cunoscut reversul amar al acesteia. Se poate avea umor din interiorul unei existenţe pure,dar când se păstrează şi pe drumul de întoarcere fapul devine demn de admirat.
Ciubotaru este un om în vârstă, chiar dacă citind cartea, acest detaliu pare de necrezut datorită prospeţimii stilului sau, un stil al unuia care după clasele susţinute în liceu, oferea sprijin gratuit celor necesităţi, mai ales dacă aceştia nu aveau posibilitatea materială de a plăti; o muncă profesată în afara şcolii, care, după câte am înţeles, costa foarte mult în România”.
Chapeau! (Jos pălăria)
