Cea de-a X-a ediție a Festivalului “Film 4 Fun” se desfășoară în perioada 2-4 august 2018, la Casino Sinaia, Centrul Cultural Carmen Sylva și Muzeul “Castelul Știrbei”. Această ediție aniversară își continuă tradiția, dar vine și cu surprize și promite să-și respecte, ca de fiecare dată, motto-ul: ”Într-o lume plină de conflicte, noi am ales să ne amuzăm!”. Pe durata celor trei zile ale festivalului, publicul va avea ocazia să vadă filme de lung metraj de comedie românești, filme de scurtmetraj pre-debut ale regizorilor consacrați, precum și un debut al unei tinere regizoare.
Anul acesta vom avea în premieră o secțiune de clipuri publicitare – “Ads For Fun”, prezentată de Bogdan Naumovici. Tot în premieră ne vom bucura de expoziția de desene ale marelui actor Gheorghe Visu.
O altă surpriză este spectacolul de teatru de comedie ”Soți de vânzare”. Festivalul se va încheia cu un concert susținut de trupa Les Elephants Bizarres. Parcul Ghica va găzdui o serie de activități culturale: concurs de cultură cinematografică, spectacol de teatru de păpuși pentru copii, ședință de machiaj, de efecte speciale și spectacol de lumini.
Pentru a sărbători împlinirea a 10 ani de existența ”Film 4 Fun”, vom avea ca invitați speciali prietenii festivalului, oameni care au fost alaturi de noi de-a lungul timpului, printre care se numără personalități din lumea filmului si a teatrului: Florin Zamfirescu, Gheorghe Visu, Radu Gabriel, Corina Dănilă, Marius Galea, Maria Radu, Irina Margareta Nistor, Ana Odagiu, Manuela Hărăbor, Lamia Beligan, Bogdan Naumovici.
Festivalul Film 4 Fun este organizat de Fundația Cine Remember, în parteneriat cu Primăria Sinaia. “Festivalul de film de comedie Film4Fun, ajuns în anul Centenarului la cea de-a X –a editie, reuseste de fiecare data să ne aducă tot mai aproape de eroii nostri din film. Este un festival pe care îl susținem din suflet și care completează lista evenimentelor menite să ne arate lucrurile frumoase din viața noastră, așa cum o face și Sinaia Forever”, afirmă Vlad Oprea, primarul orașului Sinaia
Intrarea este liberă pe toată durata festivalului.
Detalii: facebook