ROŞIA MONTANĂ – DRUMUL AURULUI, DRUMUL ISTORIEI ŞI CEL AL MORŢII…
Aşezată acolo unde zeii dacilor au bătut primul dangăt de clopot în inima munţilor transilvani, Roşia Montană priveşte tăcută, cuminte şi semeaţă istoria neamului şi a locurilor, cea de dinainte şi cea de acum, preamărindu-şi şi răstignindu-şi, deopotrivă, soarta în strălucirea amăgitoare şi mefistofelică a culorii aurului apusean… Scoborând din praful tăbliţelor cerate ale anului 185 î.Hr., Roşia Montană poartă în ea urmele grele de ancestralitate ale stăpânirii romane, care a schimbat, practic, destinul acestor locuri de legendă dacă. Multele neamuri invadatoare dornice de a poseda avuţia harnicilor localnici ai zonei au lăsat urme adânci în parcursul existenţei milenare a Ţării Moţilor. Retrasă în munţii din apropiere pentru a rezista în faţa pagânilor nemiloşi, populaţia băştinaşă a transcens secolele îmbunătăţindu-şi întrucâtva tehnica prelucrării aurifere moştenite de la romani, în secolele al XVI-lea şi al XVII-lea zăcământul de aur fiind spălat şi ales cu saitrocul, trocuţa, valaul şi hurca, de exemplu.
Destinul complex al aurului din Alburnus Maior şi-a pus amprenta definitiv asupra evoluţiei ontosului local. Praful aurifer ascuns în fibra dacitelor de Cetate – mărturie geologică fundamentală a principalei erupţii din Badenianul Superior – a răscolit în străvechime şi răscoleşte şi astăzi, iată, liniştea unui spaţiu de vis, unde fiinţa umană splendidă şi neasemuit de curată sufleteşte a acestor culmi muntoase nu mai are, din nefericire, niciun cuvant de spus despre propria sa vatră auriferă, aşa cum nu a avut-o, de fapt, secole de-a rândul în faţa feluritelor hoarde cotropitoare străine puse pe căpătuială înzecită din prea-plinul unei naturi darnice rostuite de bunul Dumnezeu acestei milenare ţări româneşti.
Roşia Montană a străbătut epocile simplu, însă cu o dârzenie şi cu o demnitate a spiritului ei colectiv superioare oricărei naţii a lumii pentru care rădăcinile proprii n-au însemnat niciodată absolut nimic. Pentru Alburnus Maior, Dumnezeu şi legătura oamenilor cu pământul lor plin de aur au reprezentat întotdeauna echivalentul sacralităţii sufletului său în raport cu Ceilalţi, cu lumea de dincolo de Rotunda şi de Geamăna, cu perimetrul amplu al comunităţii ample a globului pământesc şi, nu în ultimă instanţă, cu ceea ce mulţi au explorat la nivel filosofic şi religios, Universul.
Gândind din perspectiva oricărei fiinţe care a trăit din plin splendoarea nemărginită a Roşiei Montane, se poate afirma fără putinţă de tăgadă că această bucată unică de ţară a locuitorilor transilvani este, într-adevăr, un loc unde estetica spaţiului de dincolo de ceea ce se vede cu ochiul liber reprezintă trăire pură şi Creaţie sortită desăvârşirii de către Demiurg, iară nicidecum unul al disputelor şi al mizelor pecuniare considerabil de mari sub masca falsă a binefacerilor sociale (mediatizate, după cum se poate constata, din plin) de tot soiul a unor companii străine, evident, de interesele acestei ţări, dar foarte interesate de propriile-i avantaje financiare.
Aparţinătoare unităţii de Bucium, respectiv Transilvanidelor laramice, după cum grăiesc încadrările specialiştilor geologi, Roşia Montană îşi vrea trăită adevărata sa istorie şi mai departe de acest punct istoric critic din evoluţia sa actuală. Mai bogată cu 37 de case de patrimoniu datând din perioada de glorie a Imperiului Habsburgilor, cu tăuri cu apă din vremea Mariei Tereza ori cu ţuica şi laptele dulce al localnicilor moţi, zona, peste care Valea Roşie îşi prelinge azi tăcut apele, strigă cu îndreptăţire durerea lăuntrului său sfâşiat între a alege sărăcia actuală a locului şi a accepta un proiect de exploatare auriferă, care va oferi locuri de muncă pentru o perioadă limitată de timp, dar în urma căruia se va instala însă definitiv dezastrul ecologic de neoprit.
Durerea nu ţine cont, din nefericire, de nimic. Ea te înţelepţeşte sau te transformă într-un învins. Depinde cum îi percepi esenţa. Se pare că acum, la două mii de ani de la botezul fundamental al poporului român, o parte din această naţie suferă. O dată în faţa frumuseţii dumnezeeşti de azi a locurilor încarcate de lumina blândă a răsăritului apusean al Ţării Moţilor, iar a doua oară în faţa unui pământ unde moartea îşi va construi nestingherită sălaşul în fibra aurului descântat cu cianuri… Lacrimile Roşiei Montane sunt, de fapt, lacrimile înaintaşilor noştri, pentru că niciodată aceştia nu ar fi catadicsit să vadă în spaţiul lor aurifer autohton altceva decât pâinea sfântă lăsată de bunul Dumnezeu moştenire celor ce vor veni după ei. Se pare însă că, până la următorul scont al timpului, precum ar zice la fel de plin de durere “Omul deplin al culturii române” (Constantin Noica), Mihai Eminescu, stropul de rugăciune pentru locul lui Dumnezeu de lângă Poiana Narciselor numit Roşia Montană ar însemna acum singura nădejde certă în tot colbul plin de suferinţă al unor vremi contemporane de un machiavelism înfiorător şi crâncen…
În cadrul conferinţei internaţionale intitulate, „Roşia Montană în Istoria Universală”, care a avut loc de curând la Cluj, Academia Română, Universitatea „Babeş-Bolyai” şi ICOMOS România au adoptat o Rezoluţie ce cuprinde 16 puncte (Rezoluţie semnată atât de preşedintele Academiei Române, Ionel Haiduc, cât şi de rectorul UBB, Andrei Marga), unul dintre acestea, punctul 9, vizând tocmai îndelung disputatele probleme ecologice pe care le implică proiectul RMGC. Iată ce spune acest punct al Rezoluţiei anterior amintite: “Riscurile induse peisajului şi mediului de proiectul RMGC sunt multiple, severe şi de lungă durată, iar gestiunea efectelor acestora rămâne după încheierea exploatării, în seama exclusivă a statului român. Iazul de decantare din Valea Cornei va fi o veritabilă bombă ecologică cu potenţial de explozie întârziată”. Cuvinte demne de a fi luate în serios de autorităţile române, fiindcă, printre altele, sunt vorbele unor specialişti de marcă ai acestei ţări, neregionalizate încă. Iar dacă nici ceea ce spune Academia Română, cel mai prestigios lăcaş de cultură şi de ştiinţă al României, nu este luat în seamă şi evaluat la adevărata sa dimensiune intrinsecă, lăsând deoparte toate interesele pecuniare de moment, atunci este clar că numai binele acestei ţări nu se vrea în clipa de faţă de ocârmuitorii ei. Este mai mult decât evident că banii, în general, nu au un plăcut miros de smirnă şi tămâie, însă, în cazul Roşiei Montane, de departe aceştia nu duhnesc puternic a altceva decât a moarte şi cianuri…
O dată cu proiectul de expolatare minieră RMGC, se poate spune că România îşi mai pierde încă o parte din identitatea sa naţională. Drumul aurului prin sufletul Ţării Moţilor pare a fi propriul său blestem, nedezlegat încă… Să sperăm însă că, într-o bună şi cât mai apropiată de la Dumnezeu zi, vorbele acestei grave imprecaţii rostite cândva de sufletul acestor munţi transilvani să fie alungate o dată pentru totdeauna în temniţa cruntă a propriei lor tăceri de către spiritul plin de lumină al unui înţelept preot geto-dac ori sfânt şi neştiut de lume sihastru ortodox, ambii trăitori într-ale rugilor divine în bătaia vântului apusean cu gust de praf necernut al aurului cu ochi de diavol pentru unii şi cu miros de pâine pentru alţii, ce stăpâneşte tăcut străvechea vatră a Roşiei Montane…
———————————————
P.S.
Ataşăm mai jos textul integral al Rezoluţiei Conferinţei “ROŞIA MONTANA ÎN ISTORIA UNIVERSALĂ”, text care poate fi citit pe site-ul Universităţii „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca:
„Conferinţa ROŞIA MONTANĂ ÎN ISTORIA UNIVERSALĂ, organizată de Universitatea Babeş-Bolyai, Academia Română şi ICOMOS România, cu participarea unor specialişti geologi, geografi, chimişti, biologi, istorici, arheologi, arhitecţi, economişti, ingineri, sociologi, agronomi, lingvişti etc. din ţară şi străinătate (Germania, Italia, Marea Britanie, Ungaria), analizând patrimoniul natural, istoric, arheologic şi cultural al zonei Roşia Montană, în contextul implementării proiectului RMGC, a ajuns la următoarele concluzii:
Roşia Montană posedă un potenţial natural (morfologic, hidrografic, climatic, biogeografic) specific, ce va fi afectat iremediabil de proiectul actual.Patrimoniul geologic al Roşiei Montane, ca şi al întregului “patrulater aurifer” al Munţilor Apuseni este alcătuit din zăcăminte de aur, argint, cupru, telur, wolfram etc, de o mare valoare economică. In actuala situaţie, a unei crize internaţionale de resurse minerale, aceste zăcăminte sunt resurse strategice ale statului român ce trebuie valorificate in strânsă corelaţie cu interesele majore ale acestuia. Se apreciază că zăcământul de la Roşia Montană conţine mai mult aur şi argint decât s-a estimat de către investitorul implicat. O evaluare riguroasă a acestuia de către specialiştii statului român, conform principiului audiatur et altera pars, inclusiv pentru alte minerale asociate şi conţinutul de metale rare, deosebit de valoroase, este imperios necesară. Prin efectul contractului actual, statul român a cedat practic zăcământul de la Roşia Montană gratuit unei companii externe. Reevaluarea sa este stringentă şi imperios necesară, inclusiv sub aspectul costurilor sociale şi de asigurare a riscurilor, luând în calcul costurile sociale şi de asigurare a riscurilor proiectului. Patrimoniul istoric, arheologic şi cultural de la Roşia Montană este de notorietate mondială (Panteon al Daciei Romane, Miracolul arheologic al Daciei Romane – referitor la tăbliţele cerate – Eldorado arheologic), a cărui distrugere nu poate fi justificată de nicio formă de exploatare economică. Prin distrugerea vestigiilor unice istorice, arheologice şi culturale de la Roşia Montană (galeriile daco-romane, siturile arheologice, cimitire, edificii de cult etc.) sunt afectate iremediabil numeroase dovezi ale etnogenezei şi continuităţii poporului român, constituente ale civilizaţiei europene. Din zona arheologică de la Roşia Montană a fost cercetată arheologic în mod ştiinţific doar o infimă parte. Anularea imediată a tuturor avizelor de descărcare de sarcină arheologică, inclusiv a celui din 14.07.2011-Cârnic, se impune deoarece contravin legislaţiei în vigoare. Autorităţile publice chemate să apere patrimoniul istoric, arheologic şi cultural de la Roşia Montană trebuie să îşi facă datoria şi să acţioneze conform intereselor naţionale. Riscurile induse peisajului şi mediului de proiectul RMGC sunt multiple, severe şi de lungă durată, iar gestiunea efectelor acestora rămâne după încheierea exploatării, în seama exclusivă a statului român. Iazul de decantare din Valea Cornei va fi o veritabilă bombă ecologică cu potenţial de explozie întârziată. Proiectul contravine majorităţii absolute a principiilor dezvoltării teritoriale ale Uniunii Europene: dezvoltarea durabilă, coeziunea teritorială, principiul ecologic, principiul dezvoltării economico-sociale echilibrate, principiul avantajului comparativ. Proiectul este deficitar conceput în ceea ce priveşte peisajul şi mediul aferent. El vizează obţinerea de avantaje maxime şi rapide pentru promotor, prin extorcarea unei resurse economice şi strategice de primă importanţă, în vreme ce statului român îi revine o infimă parte din câştigurile preconizate. În schimb, toate consecinţele nefaste de după închiderea exploatării miniere (gestiunea unui imens depozit de metale grele şi cianuri secole la rând, distrugerea unui patrimoniu ştiinţific şi cultural inegalabil) urmând să fie suportate numai de cetăţenii statului român. Derularea proiectului va avea efecte psihologice incalculabile asupra populaţiei zonei, care va migra în masă din vecinătatea unui lac cu cianuri şi metale grele ce pot polua pânza freatică şi pot fi antrenate de agenţii atmosferici pe suprafeţe mult mai extinse decât cele ale exploatării propriu-zise. În acest context orice afirmare a turismului în zonă, aşa cum susţin promotorii proiectului, devine iluzorie. Reconsiderarea modului de valorificare a zăcământului în folosul statutului român şi în respectul dreptului la proprietate, în condiţii de prezervare a valorilor peisagistice, istorice, arheologice şi culturale, este obligatorie. Valorificarea turistică inspirată a peisajului şi vestigiilor istorice şi arheologice de la Roşia Montană poate aduce localităţii, zonei şi poporului român, pe o durată nedeterminată, beneficii mult mai mari decât exploatarea zăcământului aurifer într-o perioadă de timp limitată, cu costuri materiale şi spirituale infinit mai mici. Proiectul actual trebuie oprit şi înlocuit cu o strategie de dezvoltare economică durabilă a localităţii în respectul valorilor şi potenţialului său cultural şi natural în care turismul, agricultura, valorificarea fondului forestier şi alte activităţi tradiţionale să coabiteze eficient cu mineritul. În acest context, elaborarea unui nou PATZ de către o instituţie avizată şi echidistantă, este stringentă. Participanţii la conferinţă susţin, cu argumente ştiinţifice de necontestat, necesitatea continuării demersurilor pentru înscrierea Roşiei Montane în lista Patrimoniului Mondial UNESCO.
Participanţii la Conferinţa ROŞIA MONTANA ÎN ISTORIA UNIVERSALĂ solicită autorităţilor statului român să ia notă de opiniile ştiinţifice autorizate ale specialiştilor români şi străini şi să oprească proiectul actual, deja menţionat, extrem de defavorabil intereselor propriului popor. El trebuie substituit cu un plan de amenajare şi o strategie de dezvoltare durabilă a zonei, în condiţii de prezervare a patrimoniului său material şi spiritual de valoare mondială. “
