Puiul de porc mistreţ…

ÎN ATENŢIA: Asociaţiilor de protecţie a animalelor din România,
asociaţiilor de protecţie a animalelor din Uniunea Europeană,

tuturor organelor însărcinate cu protecţia animalelor din România, tuturor organizaţiilor umanitare din U.E. şi U.S.A., Senatului, Parlamentului, Ministerului Justiei din România; în vederea modificării cadrului legislativ actual în perspectiva intăririi protecţiei animalelor! Tuturor cetăţenilor României, celora care nu au uitat să fie OAMENI!

Cc.: Tuturor organelor de presă din România şi de pretutindeni

Aşa ceva nu se mai poate!!! E cu mult prea mult!!!
Ferocitatea, BESTIALTATEA de care dau dovadă în ultima perioadă de timp unele fiinţe bipede-cuvântătoare din actuala Românie post revoluţionară, împotriva necuvântătoarelor, a depăşit cu mult, nu numai limită umanului, ci şi pe cea a înţelegerii!!! Căci, dacă ceea ce făcea omul de Neanderthal în perioada Comunei Primitive, în vederea asigurării hranei zilnice, se numea -vânătoare- şi era de înţeles, ei bine, cum oare pot fi calificate ororile, cruzimile, BESTIALITĂŢILE pe care le practică unii bipezii-vorbitori evoluaţi, membrii cu drerpturi depline ai unei societăţi, nu numai românşti, ci şi europene?!
Acest sindrom eruptiv, de dezumanizare progresivă şi la scară mondială, este greu de cuantificat cu exactitate, în sensul de a se atribuit criptic, cu precizie fiecărei naţiuni în parte şi în funcţie de gravitate şi incidenţă un anume plasament în respectiva ierarhie! Desigur! Ca OM, dominat de principii şi respect necondiţionat pentru VIAŢĂ, prezenţa acestor CRUZIMI BESTIALE mă doare şi îmi fac sufletul să sângereze de durere, ori şi unde s-ar petrece ele, însă când aud că aceste cruzimi de-a dreptu’ ‚nfiorătoare se petrec tocmai acasă, în ţara mea, mă revoltă, pur şi simplu!!!

Uciderea bestială a aşa zişilor câini vagabonzi din Capitală (a se citi CÂINI ABANDONAŢI!), dinnaintea lui 89 şi intensificată masiv în perioada următoare respectivului an de graţie, a oripilat pur şi simplu întreg mapamondul, mai puţin însă noua societate româneasca în formare!

Au urmat caiii, bieţii de ei! Unii, alungaţi de ţăranul care chipurile nu a mai avut cu ce să-i hrănească şi a decis că-i mai lesne să-i abandoneze, legându-i mai întâi de vreun pom, în mijlocul vreunei pădurii… Alţii au fost pur şi simplu lăsaţi liberi, în voia sorţii, bietele animale sfârşind sfârtecate nemilos de caroseriile sau roţile mai noilor automobile occidentale, conduse de parveniţii noii societăţi multilateral-dezvoltate, snobi în adevăratul sens al cuvântului, deveniţi noi repere ale societăţii!
Ei bine! Şi dacă, prin absurd, ingratitudinea faptului în sine, (menţionat prin exemplul de mai sus) ar mai putea fi cât decât, dacă nu înţeleasă ci luată ca atare, cu siguranţă însă, FEROCITATEA cu care unii şi-au bătut caii, până la moarte, doar pentru simplul motiv că, săracii de ei, nu au putut să urce vreun deal sub povara căruţei încărcate până la refuz sau mai ştiu eu ce, este de-a dreptul INCALIFICABIL!!! Despre acest subiect complex, însă, voi scrii mai pe larg într-un viitor material!

Astăzi, 16 febr. 2010, la Iaşi, un nou ezemplu de BESTIALITATE (îmi este imposibil să scriu -umană-) a captat interesul organelor mass-mediei din ţară şi pretutindeni!

Despre ce este vorba; Un biet pui de porc mistreţ, rătăcit într-o curte, a fost atacat, măcelărit cu furci şi cu topoare, de către un mai mulţi tineri până ce l-au omorât!
Este greu, foarte greu de descris cele vizionate prin intermediul Pro Tv! Este şi mai greu de explicat, BESTIALITATEA acelor indivizi care loveau cu toporul, în neştire şi fără oprire, trupul animalului speriat şi îngrozit care în urma durerii scotea nişte sunete cutremurătoare!
Ancheta a Politiei sosită la faţa locului a declarat: “mai multi tineri fără inimă au ucis un pui de mistret. L-au încolţit cu furci, topoare şi bâte şi l-au lovit fără oprire. Au înghesuit puiul de mistreţ între peretele unei case şi un gard, ca să nu poată fugi şi l-au lovit apoi sălbatic cu furci, topoare şi o suliţă”.
Curios este faptul că la un moment dat s-a adunat tot satul: copii, bătrâni, toţi au asistat cu interes. Mai mult! Spectatorii i-a încurajat pe derbedei să continue cu toate că bietul animal era în agonie…
Nimeni nu a intervenit, nimeni nu a schiţat vreun gest de oprire a carnagiului, pentru cei din jur era ceva amuzant…
Conform declaraţiilor date de poliţie cei care au ucis mistreţul vor fi cercetaţi. Dacă se va stabili că nu au lovit animalul doar ca să-şi apere vieţile sau bunurile, indivizii pot primi … trei ani de închisoare.

Solicit instituţiilor competente din România tratarea cu deosebită seriozitate a cazului respectiv şi pedepsirea EXEMPLARĂ a vinovaţilor!

De asemenea fac un apel insistent la toţi colegii din mass-media din România şi de pretutindeni să mediatizeze cu intrasingenţă cazul respectiv, forţând astfel autorităţile din ţară să pună definitiv capăt unor asemenea acte de cruzime viscerală, nedemne de o societate ce se vrea respectată!