„Cineva care nu înţelege despre ce este vorba, prezintă altuia care nu ştie, ceva ce nu există.” (Citat din „Mic Tratat de PsedoInformare”, operă cu autor necunoscut, dar mereu de actualitate)
Cineva care nu înţelege despre ce este vorba …
Reporterul se afla la faţa locului. Nu înţelegea exact despre ce era vorba, dar evenimentul trebuia să fie surprins în direct. Dacă rata momentul, atunci nu se ştia când avea să se ofere o nouă ocazie pentru o transmisie „de ultimă oră”. Cei aflaţi la faţa locului nu ştiau exact ce se întâmplase, dar fiecare îşi dădea cu părerea după cum i se părea sau după cum auzise de la alţii.
Un scurt „Vox Populi” şi în câteva minute casetele s-au umplut de imagini şi dialoguri de la faţa locului. Câteva imagini „cover” pentru mixajul video ce obligatoriu însoţea în caseta din stânga relatările de la faţa locului şi deja treaba era făcută pe jumătate. Dar obligatoriu, mai era necesar un interviu cu cineva care să pară a fi în temă cu situaţia ce se derula cu repeziciune chiar în acele momente.
Mai lipseau doar câţiva membri ai familiei victimelor presupuse. „Măcar nişte rude sau nişte prieteni ar fi fost minunat să găsesc,” îşi şopti pentru sine reporterul. Prin urmare, îl trase mai departe pe operator prin mulţime. Nimeni nu înţelegea ce se întâmplă, tocmai de aceea imaginile trebuiau transmise aşa cum erau, mai precis „calde” şi neretuşate, astfel încât cei din studioul de emisie să le poată mixa adecvat pentru obţinerea efectului maxim.
… prezintă altuia care nu ştie …
Între timp marcajul de „Breaking News” apăruse în partea de sus a imaginii difuzate oferind câteva informaţii preliminare despre ce anume se întâmplase. Erau înaintea altor canale de televiziune, iar audienţa devenise interesată să afle detaliile. Deja se strânseseră suficiente materiale pentru o primă prezentare. Imediat, reporterul apăru pe ecran fiind întrebat în direct asupra a ceea ce a putut să afle.
Barometrul de audienţă indica o creştere a interesului din partea telespectatorilor. Toţi urmăreau cu interes primele informaţii de la faţa locului. Nimeni nu înţelegea exact despre ce era vorba, dar imaginile ţineau loc de cuvinte. Amestecate ca într-un joc de cărţi, secvenţele video se derulau obsesiv prezentând amestecat protagonişti, victime, prieteni, rude sau diferite alte persoane surprinse fugar de cameră. Din când în când, secvenţele „cadru” ofereau ceva informaţii despre context: o stradă pustie terminată brusc cu o casă dărăpănată, ceva noroi mai încolo sau imaginea unui drum plin de gropi. O realitate în alb şi negru era surprinsă pe videocasetele color. Între timp începuse să plouă, acest lucru conferind un aer dramatic la toată acţiunea.
Din casele lor, telespectatorii urmăreau cu sufletul la gură acele imagini şi ascultau fragmente de interviu întrerupte la intervale scurte de vocea reporterului în dialog cu prezentatorul din platoul de emisie. Nimeni nu înţelegea exact despre ce era vorba, dar promisiunea detaliilor suplimentare care aveau să vină în următoarele ore îi ţinea captivi în faţa micilor sau marilor ecrane în aşteptarea deznodământului. Întrucât acesta întârzia să apară, alte emisiuni urmau să fie difuzate, în timp ce marcajul de „Breaking News” trebuia să stăruie continuu în partea de sus a ecranului atrăgând involuntar atenţia telespectatorului.
… ceva ce nu există.
În final, reporterul îşi finaliză activitatea de colectare a ştirilor. Deja oamenii se dispersau de la faţa locului. În urmă rămânea o mulţime de gunoaie, resturi menajere şi hârtii aruncate de câtre participanţi. Protagoniştii au fost preluaţi de către cei în drept şi toţi se retrăgeau spre casă. Era şi timpul, fiindcă ploaia reuşise să ude până la piele chiar şi pe cei mai îndârjiţi să rămână în frigul de afară pentru a putea oferi detalii despre ceea ce credeau că se întâmplase.
În câteva minute locul deveni pustiu, aşa cum fusese şi înainte de venirea carului de reportaj. Cablurile erau strânse cu grijă. Echipamentele urcate în maşină. Motorul era cald şi se putea pleca mai departe. Chiar acum se primise un apel despre un alt eveniment petrecut doar la câţiva kilometri de mers pe şosea. Drumul îşi dezvelea cu nonşalanţă gropile în timp ce vântul sufla cu putere. Scena se goli de actori şi spectatori, iar în urmă doar câteva frânturi de panglici de demarcare mai mărturiseau despre ce se întâmplase.
Chiar dacă nu se oferiseră toate detaliile de rigoare, audienţa nu avea să fie dezamăgită, fiindcă un nou eveniment avea să fie difuzat în curând. „Breaking News” avea să rămână, doar titlul şi informaţiile aveau să fie schimbate. Audienţa era oricum în aşteptare; barometrul privind ratingul indica o nouă creştere, iar exclusivitatea era asigurată prin rapiditatea preluării de la faţa locului.
Deja maşina ce purta carul de reportaj rula cu viteză spre o nouă destinaţie. Reporterul nu avea habar despre ce va vorbi, dar oricum urma să se informeze la faţa locului, iar telespectatorii nu aveau să fie în nici un fel dezamăgiţi. Noi imagini, noi interviuri şi multe alte secvenţe video aveau să le capteze atenţia satisfăcându-le setea, foamea sau nevoia de ceva nou şi senzaţional.
Între timp închid televizorul şi încerc să mă relaxez privind pe fereastra larg deschisă. „Breaking News” îmi tot stăruie în faţa ochilor chiar dacă îi închid de mai multe ori clipind cu putere. Nu ştiu de ce, un câine vagabond ce se plimba prin cadru mi-a atras atenţia. Am uitat restul detaliilor, dar parcă îi disting silueta scheletică cum se strecura timid căutând ceva cu care să îşi potolească foamea printre resturile menajere aruncate de participanţii la eveniment. Din păcate, nu găsea nimic – acest lucru îl aflam în următoarea secvenţă – fiindcă nu erau decât hârtii şi pungi de plastic aruncate ici şi colo, dar nimic consistent: vreun os, vreo bucată de carne sau vreun rest alimentar. Însă în ultimul cadru pe care mi-l aminteam, îl vedeam cum pleca abătut mai departe, cu coada între picioare, în căutare de ceva care să îi ţină de foame în noaptea crudă şi geroasă ce se lăsa încet, dar sigur, peste oraşe, câmpuri şi oameni.
