Strateg, istoric, pedagog, politolog şi soldat, admirabilul amiral din subtitlul breviarului nu este altul decât Şeful Statului Major General al armatei noastre, autor a numeroase studii asupra „Strategiei maritime internaţionale” a „Stabilităţii şi securităţii în bazinul Mării Negre” sau a „Perspectivelor modernizării Forţelor navale române”, ca să nu citez decât o parte din titlurile bibliografiei profesorului doctor Gheorghe Marin. Înainte de a trece la analiza „Forţelor navale ale lumii în secolul XXI” (titlul volumului pe care-l tratez aici) semnalez că de la emanciparea armatei noastre de către domnitorul Principatelor Unite Alexandru Ioan Cuza, istoria militară repertoriază primul amiral în fruntea Statului Major General al armatei române. Alegere mai mult decât înţeleaptă astăzi când era tehnologică în care am intrat îi oferă gândirii strategice militare una dintre cele mai moderne forme de luptă : portavionul şi aviaţia lui navală, infinit mai operative decât vetustele înfruntări terestre. Vezi războiul din Kuweit comandat de generalul american Schwartzkopf care, printre altele, este simplu soldat al Legiunii Străine franceze.
Una dintre cele mai inteligente definiţii ale geoidului ne vine de la părintele matematicilor moderne Carl Fredrich Gauss care, graţie proprietăţilor restitutive ale proiecţiei sale cilindrice a făcut din aparenţa cartografică a globului terestru o prelungire a mărilor şi oceanelor pe sub continent. Poate că aici ar trebui căutată originea lexical-metaforică: Ocean Planetar. Imaginea propusă de proiecţia cilindrică a lui Gauss care printre altele inversează abscisa şi ordonata, pare abstractă. Şi aparent este. Dar ea are meritul de a ne aminti concepţia (eronată, e drept) a grecilor antici cărora scoarţa terestră le apărea ca suprafaţa plată a unui tambur. Eroare exploatată în primul rând de navigatori a căror vocaţie ştiinţifică i-a condus la faimoasa apariţie a catargului înaintea corabiei. Şi iată-ne sărind de pe întinderea plată a suprafeţei unui tambur pe corpusul sferic al planetei. Restul a fost afacerea lui Copernic şi a lui Galileo Galilei, eroarea grecilor noştri antici fiind exploatată de aşa-zişii geometrii de după navigatorul olandez Mercator (Gerhard Kremer), autorul primei proiecţii cartografice de extracţie matematică din cele 144 existente. „Forţele navale ale lumii în secolul XXI”, văzute de Amiralul dr. Gheorghe Marin secondat de complicele său de tribulaţii acvatice contraamiralul Romulus Hâldan, sunt fructul unei extrem de lungi investigaţii paralele, restituite în liniile lor de forţă. Autorii nu lasă nimic la voia întâmplării, consultând cu o perseverenţă germanică operele de specialitate sau diversele texte normative de sorginte refernţială dar şi (detaliu foarte important) un eteroclit ciclu de conferinţe care, prin natura genului se înrudesc în spirit cu informaţia de inspiraţie recentă. O experienţă de 30 de ani de analist al revistei de arte, litere şi ştiinţe „Nouvelle Europe”, publicaţia continentală cu cel mai mare tiraj, m-a instruit asupra inestimabilei valori a ceea ce numim (cam grăbit, aş spune), conferinţă.
Nu există investigaţie posibilă fără divizarea întregului şi nu pot fi exploatate părţile obţinute fără o profundă cunoaştere analitică a obiectului de cercetare. Intrarea României în cele două mari alianţe, eurodemocratică (UE) şi euroatlantică (NATO) implică restructurarea globală a misiunii strategice navale şi adaptarea doctrinară a strategiei astfel structurată la orientarea politică a celor două coaliţii tutelare. Şi sub acest raport, în „Forţele navale ale lumii în secolul XXI”, Amiralul Gheorghe Marin se situează în avangarda planificării şi executării operaţiunilor conjugate, semnalând încă din 2005 necesitatea unei sincronizări prealabile. Ceea ce, în accepţia clasică a operaţiunilor comune semnifică manevrele jocului de-a războiul, în care albaştrii şi roşii se confruntă şi se înfruntă în limitele unor reguli bine definite. Într-un alt registru, autorii ne prezintă o frescă iniţiatică a celor două expresii maritime (militară şi comercială) stipulând principalele proiecte navale destinate secolului XXI. Cu „Forţele navale ale lumii” literatura militară de specialitate îşi regăseşte particula de nobleţe sufocată la ieşirea din cel de al doilea război mondial, aliniindu-se în tabloul bibliografiei genului printre lucrările de excelenţă ale fişierului mondial. Căldura cu care Amiralul Gheorghe Marin se apropie de intransigentul său înaintaş, contraamiralul Horia Măcellariu, ilustrează în toată dimensiunea ei stima slujitorilor lui Neptun pentru onoarea şi demnitatea celor ce i-au precedat.
În pofida faptului că România se poate mândri cu unul dintre porturile cele mai importante din lumea apelor, morfologia accesului flotei noastre la Oceanul Planetar împiedică manevrele spaţiate ale unei navigaţii normative. Surmontarea acestui handicap nu poate fi realizată decât prin elaborarea unei legislaţii corespunzătoare condiţiilor naturale existente, dublată de o reală dezvoltare a puterii maritime şi de elaborarea termenilor doctrinari şi strategici ai unei politici de reoxigenare a parcului naval. Este de notorietate juridică, România a obţinut câştig de cauză în faţa instanţei internaţionale privind dreptul de proprietate asupra zonei economice exclusive în diferendul cu Ucraina. În ce priveşte însă dezvoltarea forţelor noastre navale, dezideratul, ţinând seama de dificultaţile economice prin care trece economia mondială în acest moment, se anunţă dificil de împlinit. Cu toatea astea, ţinând seama de interesele alianţei euroatlantice în spaţiul faţadei de Est a României, forţele noastre navale au dreptul să spere că nu peste multă vreme vor fi echipate cu un material tehnologic de ultimă oră. Dacă politicii aliaţilor noştri euroatlantici de extindere a bazelor navale îi adăugăm faptul că servanţii forţelor noastre maritime au fost formaţi într-un climat academic de o superioară exigenţă profesională, atunci înţelegem şi mai bine printrerândurile admirabilului nostru Amiral.
La începutul acestei recenzii îl calificam pe Amiralul dr. Gheorghe Marin ca fiind strateg, istoric, pedagog, politolog şi soldat. Şi întradevăr, prin evantaiul cunoaşterii, recunoaşterii şi interpretării fenomenelor asupra cărora avem o oarecare influenţă şi care la rândul lor au o influenţă certă asupra noastră, Amiralul Gheorghe Marin nu încetează să-l uimească pe cititor cu subînţelesurile ce dospesc în străfundul peniţei sale strategice. Cu osebire în analizele asupra renaşterii forţelor navale ale învinşilor din cel de-al doilea război mondial (Germania, Italia, Japonia, dar şi România care a fost somată să semneze documentul de recunaştere a pierderii războiului – românilor fluturându-li-se un armistiţiu înscris cu cerneală simpatică). În ceea ce priveşte istoricul, acesta trece în revistă misiunile „Forţelor navale ale secolului XXI” din perspectiva provocărilor eventuale, iar pedagogul scoate în evidenţă dimensiunea sacră a spiritului de corp în faţa simbolicei prezentări a pavilionului – acel „showing the flag” anglo-saxon, prin care oamenii mării îşi cinstesc culorile propriei ţări. În fine, politologul ce moţăie în şeful Statului Major al armatei susţine necesitatea elaborării unei doctrine navale care să constituie argumentul esenţial în opera de dezvoltare a forţei maritime naţionale. Rămâne soldatul, care în cazul Amiralului Gheorghe Marin, însumează toate virtuţile proprii celorlalte atribute. Şi tocmai această capitalizare de valori face dintr-o persoană un personaj şi dintr-un personaj o personalitate.
Ceea ce atrage atenţia de la primul contact cu „Forţele navale ale lumii în secolul XXI” sunt consideraţiile asupra caracteristicilor navelor viitorului, portavioanele / navele de luptă de suprafaţă / platformele amfibii / submarinele interconectate unor sisteme complexe de senzori / proiectele unei flote de 1000 de nave / programele de dezvoltare a forţelor navale de pe cinci continente / dotarea marinei cu unităţi de aviaţie navală / securizarea comunicaţiilor maritime / şi în fine, protecţia comerţului pe mare, acţiune de primă importanţă în aprovizionarea trupelor din dispozitivele înaintate. Corolarul sumarului cărţii este indexul lucrărilor de specialitate care repertoriază nici mai mult, nici mai puţin de 139 de titluri (volume, articole / studii / conferinţe) dintre care 19 sunt semnate de specialişti români. Ceea ce regret este faptul că nu am avut posibilitatea să pun în pagină palmaresul coautorului „Forţele navale ale lumii”, Romulus Hâldan. Singurul titlu din bibliografia lui Hâldan este „Pirateria maritimă, jaful armat pe mare şi terorismul maritim”. Din păcate însă descoperirea mea s-a limitat la titlu, textul nefiindu-mi accesibil. Subiectul tratat de Hâldan este excitant, cu atât mai mult cu cât în imaginarul colectiv terorismul internaţional pare a-şi pune amprenta doar în spaţiul aerian. Eu care am crescut cu „Aventurile submarinului Dox” sub pernă ca să-mi feresc echipajul preferat de furia metropolitană a maică-mi, nu pot să nu-l ameninţ pe Romulus Hâldan cu lectura „pirateriei, jafului şi terorismului său maritim”.
Prin densitate, structură şi conţinut, „Forţele navale ale lumii” este o operă completă ce trebuie parcursă ca sutele de catarge cântate pe malul Mării Negre de marele nostru poet naţional Mihai Eminescu.
