1bataie_cu_bulgari

1bataie_cu_bulgari

Dacă pe şoselele Bucureştiului se mai obişnuieşte câte o bătaie cu flori, pe străzile principale ale Washingtonului se poartă bătăile cu bulgări de zăpadă! Şi nu vorbesc aici de vreo doi trei bulgări răzleţi, trimişi în joacă de câte un tânăr năzbâtios!

În toiul zilei, în inima istorică a Washingtonului şi anume Dupont Circle, s-au strâns câţiva viteji, care s-au hotărât să împartă bulgări trecatorilor binevoitori din parcul cu fântână. Entuziasmul a crescut şi au început să-şi anunţe prietenii prin intermediul twitter-ului şi al facebook-ului, cum că s-a încins de-o bătaie cu bulgări, cum neam de neam n-a mai vazut în zona de Nord Vest a Washington-ului. Şi gluma a crescut, într-o oră strângându-se aproape 1,000 de persone, autori ai unei ploi de bulgări, toţi încercând să ia cu asalt fântâna din mijlocul parcului! N-au întârziat nici echipajele de poliţie şi bineânţeles iubitele aparate de filmat al canalelor de ştiri! Paparazzi s-au simţit la ei acasă, luând în plin câte un bulgăr sănătos, dacă ar fi avut tupeul să se apropie de redută! Toate bune şi frumoase, mii de bulgări pe deasupra capetelor şi al crengilor, fără să lipsească nasurile sparte şi vânătăile de pe corp, ca rezultat al bulgărilor mai sănătoşi. Chiote, ţipete, zarvă mare, râsete şi înjurături, toate adunate într-un moment care nu s-a vrut decât să fie o sărbătorire a cantităţii mari de zăpadă căzută din cer într-o perioadă de peste 12 ore.

Interesant cum prin ajutorul telefoniei mobile si a serviciilor twitter şi facebook, tinerii pot iesi afara într-un timp atât de scurt şi pentru un motiv atât de banal. Oare cu aceeaşi rapiditate ar răspunde la orice chemare?

bulgari