bucuresti14_1739

bucuresti14_1739Două evenimente deosebite m-au adus la sfârșitul lunii martie a.c. la București: pe deoparte aniversarea zilei de naștere a surori mele octogenare și lansarea unuia din cățile scrise și editate în România în urmă cu câteva săptămâni.

Este deosebit de interesant pentru un călător să ajungă din când în când în locuri pe unde a mai umblat. În felul acesta are posibilitatea să compare, să aprecieze sau din contra  să remarce unele aspecte mai puțin plăcute sau poate nedorite.

În afara bucuriei de a fi din nou în orașul în care m-am născut, unde am copilărit și unde părinții și dascălii din clasele primare, din liceu și apoi din universitatepe mi-au deschis ochii minții și m-au învățat cum să privesc și să înțeleg diversele aspecte ale vieții care m-au înconjurat și pe care le-am trăit, zeci de ani, înainte de a pleca în Statele Unite, am avut sentimentul că nu sunt un turist străin ci acelaș om, care parcă nu a lipsit nici o zi din viața și atmosfera acestui oraș de care am fost legat sufletește și pe care l-am iubit întotdeauna.

Un asemenea simțămînt l-am încercat și în urmă cu cinci ani cînd am mai fost aici și l-am avut și acuma când am ajuns din nou.

Din momentul în care am ieșit din avion bucuria revenirii în Capitala țării și curiozitatea de a vedea ce mai e nou m-au însoțit tot timpul.

Dacă în urmă cu 5 ani am apreciat că se realizase un lucru bun în dezvolotarea aeroportului Otopeni, poarta principală de intrare pe calea aerului, acuma am fost realmente impresionat de aspectul acestei porți principale a orașului București.

Primul contact cu aeroportul Otopeni, pentru oricine ajunge aici este de bun augur. Prima impresie este deosebit de plăcută, să vezi un aeroport mic (comparativ cu alte aeroporturi  cum ar fi cel din Londra, din Frankfurt sau din alte colțuri ale Europei), dar curat, bine organizat și cu personal de serviciu binevoitor pentru a te îndruma cu un sfat bine venit.

Impresionant !

În fața ieșirii din aeroport, o linie lungă de taxiuri care își oferă imediat serviciile cu mașini curate și nu cum erau în urmă cu cinci ani, multe din ele ruginite, realmente niște rable.

În afara taxiurilor, curse de autobuze care pentru o sumă convenabilă de câțiva lei te duc până la Piața Unirii, într-un mod rapid și civilizat.

Drumul dela aeroport spre centru orașului, nu mai are gropile pe care le-am simțit din plin în urmă cu cinci ani; privind pe geamul mașinii am văzut noi clădiri, unele finisate, altele în plină construcție alături de o rampă ce facilitează circulația mașinilor. Am fost impresionat și de numărul mare de firme de vînzări de automobile.

Esteun fapt impresionat, în bine!

Dela Muzeul Antipa spre Academia de Științe Economice (ASE), impresia nu mai este la fel de plăcută când vezi multe clădiri care sunt părăsite și arată deosebit de rău; coșcovite, murdare, în plină păragină și purtând pe zid sau pe gardul casei placarde pe care scrie DE VÎNZARE.

Stau așa de mult timp; nu le cumpără nimeni, pentru că în halul în care sunt ar fi nevoie de mulți bani pentru eventuala reparare . Aceste imobile cândva frumoase construite în perioada dintre cele două războaie mondiale după stilul de arhitectură francez, au fost luate în urmă cu mulți ani în urmă, de către guvernul comunist dela propietarii lor și date în folosință unora dintre nomenclaturiști. De ce nu?: burghezia trebuia distrusă, trebuia să i se ia tot ceea ce poseda: clădiri, fabrici, ș.a.m.d. Aceste clădiri erau frumoase, spațioase, excepțional locate, la câteva minute de Academia de Stiințe Economice (ASE) – pe bulevardul fost Ana Ipătescu.

După Revoluție, guvernul a decis restituirea lor proprietarilor. Unii dintre aceștia au murit, s-au au plecat din țară. Urmașii acestora ori nu au bani, ori nu-i mai interesează să  mai posede asemnea clădiri.

Asemenea clădiri părăsite sunt înșirate una după alta și arată foarte urât pe unul din traseele frumoase ale capitalei.

Dela ASE spre Universitate, tot Bulevardul Magheru, îți dă senzația realmente de bâlci. Zeci de prăvălioare mici, fiecare cu o altă activitate comercială: în unele se vând haine, în altele se cumără aur, în altele se tranzachionează schimbul valutar,

în altele se vând covrigi sau gogoși sau mai știu eu ce. Și acest aspect îl vezi pe ambele părți ale bulevardului. Fiecare și-a făcut o firmă și o vitrină cum a putut, dar nu are nici o estetică, nici un aspect unitar și strică aspectul acestui bulevard frumos din centrul orașului.

Cei ce trec zilnic prin fața acestor prăvălii s-au obișnuit probabil cu imaginea lor ca și cu unele colțuri murdare și cu grafiturile de pe ziduri și parcă nu îi mai deranjează, dar pentru cine vine din afară imaginea nu este dintre cele mai plăcute.

Pasajul dela Universitate, nici în urmă cu cinci ani și nici acuma nu arată mai bine. Chiar la coborîrea în pasaj, în fața Universității, un grilaj pus pentru eventuala scurgere a apei când plouă, a fost spart și acuma lipsește complet. Este o gaură, în care dacă nu ești atent poți cădea și să-ți rupi piciorul.

Vis-a vis de Universitate, în spatele statuilor se construiește și va fi gata cândva un parcaj subteran pentru automobile. Deocamdată, ca pe oricare șantier este zgomot, mizerie și praf; dar se lucrează și când va fi gata, cred că va fi de mare folos bucureștenilor.

Muzeul Municipiului București în fostul Palat Sutu, din exterior dă impresia de păragină. Nu am fost înăuntru. Sper că își mai păstrază aspectul și valoriile muzeistice, dar din exterior nu are aspectul care să te îmbie să intri în muzeu. La acest aspect se mai adaugă și un afiș mare, rupt și murdar pe care scrie INSTRUMENTE DE TORTURĂ din evul mediu.

Cât de atrăgător poate fi acest aspect realmente mizerabil al exteriorului acestui muzeu și cu acest afiș murdar, este foarte discutabil.

Vis-a vis, Spitalului Colțea i s-a renovat fațada și arată civilizat. Este o realizare bună, dar în contextul general cu ceea ce este de jur împrejur  este ca o bijuterie într-un coș cu gunoi.

Am înțeles că nu se poate face totul deodată, dar poate că ar exista o listă de priorități de care Consiliul de conducere al Orașului București ar trebuii să o discute cu urbaniștii responsabili ai acestei zone.

Mergând pe jos mai departe pe acelaș trotuar, dela Muzeul Municipiului București spre Sfântul Gheorghe ajungi la intersecția cu strada Doamnei unde în urmă cu mai mulți ani era și clădirea Ministerul Comerțului Interior.

Clădirea ministerului, vis-a vis (în diagonală de Biblioteca Centrală de Stat) părea în urmă cu ani de zile, cel puțin din exterior, acceptabilă, din punct de vedere arhitectonic.

Astăzi, fiind în pericol de dărămare, datorită riscului seismic, a fost părăsită.

Ministerul și-a primit o altă locație, iar clădirii i s-au montat pe fațadă niște drugi mari de fier care s-o mai susțină; pe fațada principală are o placardă prin care se atrage atenția celor care circulă pe acolo de riscul (pe cont propriu)  de a nu trece pe trotuarul de lîngă clădire fiind în mare pericol de accident datorită dărămârii.

Clădirea aceasta ca și încă multe altele din București, poartă un semn „Cercului roșu”, care indică că este destinată DEMOLĂRII.

Ideia de demolare a acestei clădiri ca și a altora similare din apropiere, nu este rea, este chiar lăudabilă, întrucât strada Doamnei devenise de mult timp mult prea îngustă și cu greu putea asigura o circulație normală pentru mașini și pietonii.

Când se va demola clădirea fostului minister și când se va aranja toată strada, încă nu se știe dar deocamdată clădirea aceasta destul de mare planează deasupra celor ce circulă pe lîngă ea ca sabia lui Damocles.

Frumusețea unui oraș ca Bucureștiul este data și de ornamentarea lui cu diverse statui. Sper că atunci când totul se va mai curăța vor apare din nou unele dintre statuile care au fost dislocate, ele reprezentând figuri ale unor personalități ce probabil îi deranjau pe cei din conducerea “superioară” comunist a țării. Asemenea statui probabil erau considerate o “rușine națională”. Nu era în concepția comunistă să menți statui ale unor personalități din istoria țării. La timpul acela foarte puțin se vorbea de istorie. Totul începuse odată cu 23 August 1945 și continua cu marile realizări ale comunismului și ale epocii de aur. Ceea ce fusese înainte de 23 August, chiar și în cărțile de istorie se limita la un număr restrâns de pagini; nu mai avea valoare! Într-un volum relative gros al unei cărții de istorie majoritatea paginilor erau dedicate evoluției de după 23 August, ceea ce fusese înainte de acest eveniment era prezentat printr-un scurt rezumat.

În fine, revenind la circulația în București, am fost impresionat de numărul mare de automoibile particulare care circula în prezent.

Văzusem acest lucru și cu câțiva ani în urmă, dar majoritatea automobilelor erau vechi, murdare, ruginite. Ce să mai discutăm, era un adevărat spectacol de mașini uzate.

Guvernul a introdus un program numit “RABLA”, prin care se acordă unele avantaje financiare încurajatoare celor care sunt dispuși să-și înlocuiască mașinile vechi cu mașini noi.

Rezultatul pozitiv al unui asemnea program se vede cu ușurință. Sute sau chiar mii de mașini noi de toate tipurile (diversemărci  și modele de automobile occidentale sau Dacii moderne) au luat în mare proporție locul celor uzate.

Cu toate că prețul benzinei nu este ieftin, (fiind diferit dela o stație de benzină la alta, iar dela 8 Martie 2012, de exemplu, MOL si Lukoil – două din numărul mare de de companii străine care sunt prezente pe piața română a resurselor de petrol, au scumpit carburanții pentru A CINCEA OARA în numai câteva luni), posesorii de automobile folosesc mașinile în mod intensiv.

De un real folos în transportul în comun în Buucrești este oferit de serviciul metroului care circula pe trasee destul de lungi pe patru magistrale și care în prezent își mai extinde traseul lucrîndu-se la o nouă arteră în spatele Academiei Militare. Este un mijloc comfortabil și cred destul de convenabil pentru un număr foarte mare de locuitori.

Am avut ocazia să văd și noile tramvaie, care circulă pe anumite trasee prin București, de exemplu le-am văzut pe cele de pe Vitan care merg spre Ștefan cel Mare. Sunt curate, civilizate și constituie un ajutor important pentru bucureșteni.

Un prieten cu care vorbeam despre mijloacele de circulație în București îmi spunea că s-au introdus și autobuze cu etaj (de tipul celor ce circulă la Londra) și

sunt destinate pentru turiști sau pentru cei ce vor să facă tururi ale orașului.

Ideia mi s-a părut excepțională și cei care au avut-o ca și cei care au dus-o la realizare merită felicitări.

Nu acelaș lucru aș putea să spun despre Șoseaua Ștefan cel Mare care are  trotuarele desfundate pe porțiuni mari în vederea introducerii unor conducte electrice sau a unor tuburi, nu știu exact ce, dar ceea ce am văzut este nu numai urăt dar și periculos putând provoca accidente.

Dacă ar fi în altă țară și s-ar întîmpla așa ceva, sectorului de care aparține zona amintită ar fi dat în judecată și mai mult ca sigur ar fi obligat să plătească o sumă foarte mare drept despăgubiri.

Norocul conducerii sectorului respectiv, este că populația din zonă, s-a obișnuit cu o asemnea imagine și cu un asemnea risc și nimeni nu spune un cuvînt.

Un mare succes l-a înregistrat Bucureștiul în privința aprovizionării cu diverse produse; începând cu cele alimentare, îmbrăcâminte, încălțăminte, mobilier, materiale de construcții destinate nevoilor curente ale locuitorilor și multe altele.

Nu cred că cineva se poate plânge de faptul că nu există alimente suficiente.

Câteva molluri frumoase, bine îngrijite și cu tot felul de magazine mari alimentare și cu alte produse au adus o îmbunătățire radicală a aprovizionării.

Cele mai multe produse sunt mai scumpe decât cele din Statele Unite, dar există și acest lucru este deosebit de important. Există o mare varietate de produse, deosebit de frumos prezentate și fiecare își poate cumpăra cele necesare după bugetul disponibil.

Aici se vede că a acționat capitalul străin care a asigurat construcția unor asemnea molluri frumoase, civilizate ce sunti în competiție cu unele dintre obiectivele economice similare occidentale.

Aceste molluri sunt plasate cum este și firesc în apropierea zonelor de blocuri de locuințe, unde trăiesc un număr mare de locuitori ai orașului.

Unele dintre aceste blocuri cu multe etaje, din anumite sectoare, au mai fost renovate. Cele mai multe însă, din alte sectoare, se mențin la nivelul unor construcții vechi, murdare care îți amintesc de epoca și stilul stalinist.

Inițial asemenea construcții au avut un rol să-i spunem benific de a asigura spațiul locativ necesar pentru o populației în creștere care venind în București din zonele rurale a avut nevoie de locuințe cu cele necesare la timpul respectiv, apa curgătoare, uneori și apă caldă, closete în casă și nu în curte, un comfort 1, 2 sau 3 după relațiile și pilele care se foloseau pentru aprobările necesare pentru obținerea repartizărilor  și ulterior după posibilitățile financiare pentru cumpărarea unor asemenea apartamente.

Totul a fost cât de cât în regulă la timpul când s-au construit, dar au trecut de atunci 40 sau 50 de ani și ele arată astăzi foarte jalnic.

Cei mai mulți dintre locatari și-au închis balcoanele; fiecare cu ce a putut și cu banii pe care i-au avut, așa că în prezent o asemenea varietate de încadrări și în care se vâd unele antene de televizor, la altele aparatele de aer condiționat sau sunt înșirate la uscat tot felul de rufe, adaugă un aspect mizerabil la tot ansamblul blocurilor care sunt murdare, pătate, coșcovite cu aspectul unor locuințe din periferiile orașelor din țările lumii a treia.

În condițiile crizei financiare globale care în mod firesc a afectat și România, multe dintre obiectivele referitoare la aspectul general al orașului au fost sau sunt amînate, iar bucureștenii cu toate că știu și își dau seama că bugetul național și al orașului este în mare deficit, ar fi dornici să vadă terminate cât mai rapid aceste discrepanțe care nu plac nimănui, dar cu care cei mai mulți s-au obișnuit.

Nemulțumirea multora referitoare la diversele aspecte ale vieții de zi cu zi a căpâtat cu totul alt sens de cât a fost cu zeci de ani în urmă.

Acuma lucrurilor li se spun pe nume. Se critică tot ce este prost; se încearcă zi

de zi să se aplică principiile democrației. Se critică greșelile guvernului și toate acestea la proporții de masă, prin mijloacele mass mediei, care nu se ferește în

nici un fel să spună lucrurilor pe nume așa cum trebui să fie în realitate, nu cum vor actualii conducători.

Este un enorm pas făcut după 1989, cu toate că mulți ani foștii comuniști și securiști dețineau funcții de răspundere. Este întradevăr un succes.

Totul este ca o asemenea manifestare să se mențină în continuare și să influențeze asupra rezolvării diversele solicitări.

Am văzut într-o seară pe canalul 3 al televiziunii cum câțiva dintre politologi, economiști și istorici criticau măsura aplicată de noul Prim Ministru, Domnul Mihai Răzvan Ungureanu, un om cu o bună educație, și care care a semnat actul de vânzare a resursei strategice de cupru, fără să fi discutat înainte dacă era bine sau nu să se realizeze această vînzare către o firmă străină.

O asemenea acțiune criticată în mod vehement, a venit după ce de ani de zile

s-a practicat sistemul de distrugere a industriei românești.

A fost distrusă industria de tractoare dela Brașov. Când spun a fost distrusă, înțeleg realmente distrusă, nu se mai fac tractoare, iar pe locul unde fusese fabrica de tractioare s-au clădit blocuri; acelaș lucru s-a întimplat cu Uzinele Timpuri noi din Bucureșri, lichidată, demolată și acuma pe locul unde fusese întreprinderea este un teren viran, murdar.

Dacă s-ar fi întîmplat aceasta lichidare cu Uzina care fabrica aluminium și care încă dela înfințare a fost total ne-eficientă, consumînd mai mult decât producea și vindea, încă ar mai fi existat o justificare, dar să se procedeze cu întreprinderi care ajunseseră nerentabile și care în loc să se găsească soluții de eficientizare să fie scoase la mezat și la niște prețuri derizorii,( zăcămintele de cupru de exemplu,  în valoare de peste 5 miliarde euro , vândute la valoarea de circa 46 milioane), poate fi socotită ca o adevărată crimă care duce la subminarea economiei românești și v-a afecta economia țării, pentru mulți zeci de ani de acuma înainte.

Acelaș lucru s-a întîmplat și cu baza maritimă a Romîniei și cu industria energetică și încă cu multe altele.

Asemenea probleme grave, sunt criticate cu glas tare; problema care se pune este dacă asemenea critici sunt ascultate, luate în seamă și căutate soluțiile optime de rezolvare pe baza unor dezbateri în Parlament sau al unor largi discuții de masă.

Un aspect ce nu poate fi trecut cu vederea și despre care am aflat dela o rudă apropiată, este introducerea și folosirea sistemului medical de urgență (SMURD), realizat de către Doctorul Raed Arafat, un om de inițiativă și un doctor de excepție.

În 1990 dr. Raed Arafat și-a început “aventura” SMURD, cu maşina personală cu girofar, pe care scria „Medic”. Astăzi, maşinile roşii inscripţionate cu SMURD înseamnă mii de vieţi salvate şi destine renăscute. În 1990 viaţa doctorului Arafat era ca o adevărată cursă cu obstacole, astăzi este o emoţionantă poveste despre sacrificiu, determinare şi dragoste de oameni. Salvezi o viaţă, salvezi o lume. Acesta este crezul doctorului Raed Arafat.

Pentru foarte mulți oameni care în timpul regimului Ceaușescu se confruntau cu nevoia folosirii serviciului de urgență, serviciul SMURD este ca o adevărată poveste ireală. Pe vremea aceea când dădeai telefon la urgență prima întrebare era câți ani aveți ?. Dacă spuneai adevărul: 70 sau 75, riscai să ți se închidă telefon și puteai să mori fără a avea acces la serviciul de urgență.

Mass media afirmă fără nici o exgerare că “oamenii din sistemul medical de urgenţă, cei de la SMURD şi de la Pompieri, care stau cu arma la picior zi şi noapte, pentru a sări oricui în ajutor, sunt eroii vieţii de zi cu zi”.

Astăzi, acest doctor este minunea țării. Jos pălăria în fața unui asemenea om cu o asemenea comportare profesională și cu enorme rezultate.

Concret, SMURD se implică în tot felul de accidente rutiere, explozii, accidente de muncă, stările de inconştienţă, suspiciunile de infarct, insuficienţele respiratorii acute şi accidente cu multiple victime.

*

Cu toate aceste aspecte pozitive și negative pe care le-am remarcat pot spune că am avut o enormă bucurie să colind din nou prin Capitală.

Cu ochii unui așa zis critic obiectiv, cred că Bucureștiul va arăta din nou ca un oraș frumos și civilizat cam peste 15 sau 20 de ani.

S-ar putea să fie și mai devreme, această evoluție depinzând și cei din conducere țării și a orașului, întrucât Bucureștiul ca și alte orașe din țară, are oameni muncitori, are arhitecți și urbaniști cu mult talent și mult bun gust. Ceea ce îi trebuie sunt banii necesari proprii sau din investiții străine. Nu e nimic rău în folosirea unor investiții străine, ceea ce se face rămâne țării și Bucureștiul devine un oraș frumos, european, care va atrage turiști și locuitorii lui vor putea beneficia de un oraș pe care și acuma îl iubesc dar cu care se vor putea mândrii în fața întregii lumi.

Bucureștiul a avut un trecut frumos; Micul Paris, va devenii din nou un centru urban elegant și atrăgător. Ceea ce îi trebuie este timp și banii necesari.

C mi-aș dori este ca la următoarea vizită să văd multe dintre aspectele negative rezolvate și Bucureștiul din nou înfloritor.