George W. Bush, al doilea preşedinte al Americii care ne vizitează ţara dupa Revoluţie, a vorbit în faţa a mii de români despre “momentul post-Praga”.

Baricadaţi-vă, că vine Bush!
Un număr de 5.000 de poliţişti şi 5.000 de jandarmi au fost implicaţi în asigurarea dispozitivelor de securitate care au fost desfăşurate cu ocazia vizitei lui Bush, plus oamenii din umbră care nu au fost declaraţi, bineînţeles. Serviciul de Protecţie şi Pază, care au asigurat protecţia împreună cu servi­ciile secrete americane, informa că persoanele care doreau să îl salute pe înaltul oaspete pe căile de deplasare sau care se vor găsi în trafic pietonal au fost rugate să respecte indicaţiile agenţilor de ordine, să nu traverseze decât prin locurile marcate, atunci când li se permite, şi să nu deschidă geamurile sau uşile balcoanelor dispuse spre străzile pe care se deplasa coloana oficială.
Ce grozăvii a făcut Bush în foarte scurta vizită
• sosirea aeronavei prezidenţiale americane pe Aeroportul Otopeni • deplasarea delegaţiei americane spre Palatul Cotroceni • primirea pregatită de

preşedintele Iliescu – ceremonia întâlnirii celor doi şefi de stat, cu salutul Gărzii de Onoare şi intonarea imnurilor de stat ale Statelor Unite ale Americii şi României • conferinţa de presă a celor doi preşedinţi • Piaţa Revoluţiei, mesajul preşedintelui american pentru poporul român • după ora 18, plecarea preşedintelui american de pe Aeroportul Otopeni
Ales în urma unui scandal ce a făcut istorie
În urmă cu doi ani, în cadrul alegerilor pentru preşedintele Americii, s-a iscat un adevarat scandal. În sta­tul Florida, numărarea voturilor a dat naştere unor vii dispute care au pus la îndoială justeţea alegerilor. Bush a fost ales preşedinte al Statelor Unite cu mai puţine voturi decât contracandidatul său, Al Gore, câştigând cel mai important electorat din Florida cu 537 de voturi, deşi mii de voturi au rămas nenumărate. Comunităţile evreilor, hispanicilor şi negrilor s-au plâns că au fost prejudiciaţi în procesul alegerilor, deoarece sistemul de votare nu le-a fost explicat. Negrii reprezintă 11Î din populaţia Floridei, dar 54Î din voturile lor au fost anulate.