Louisville (Kentucky) – Nashville – Knoxville (Tennessee) – Asheville (Carolina de Nord)
Plecând din interesantul oraș Louisville, statul Kentucky, spre casă, am călătorit cu automobilul de-a lungul munților Appalachian mountains (Apalași), pe șoseaua care străbătea Smoky Mountains, statul Tennessee, până am ajuns la granița cu Carolina de Nord.
Great Smoky Mountains constituie un lanț de munți în creștere, de-a lungul graniței Tennessee – Carolina de Nord, în sud-estul Statelor Unite, constituind o întindere mai mică din Munții Apalași și făcând parte totodată din lanțul muntelui Blue Ridge. Această parte este uneori numită Smoky Mountains, iar numele este prescurtat în mod obișnuit la Smokies. Pădurea de brad-molid a Apalașilor sudici acoperă altitudini mari, ceea ce îi dă un aer regesc. Smoke se traduce din engleză ca „Fum”, numele venind de la ceața naturală care atârnă de multe ori din cer, peste intervalul acestui munte și se prezintă – privit de la distanță – sub formă de pene mari de fum. Cauza formării acestei ceți sunt compușii organici volatili, substanțe chimice care au o presiune de vapori ridicată și formează cu ușurință vapori la temperaturi și presiuni normale. Un Parc Național existent aici protejează cea mai mare parte a lanțului muntos.
Statul Tennessee este unul din cele 50 de State Unite ale Americii. Se învecinează cu alte opt state: Kentucky și Virginia la nord, Carolina de Nord la est, Georgia, Alabama, Mississippi la sud, și cu Arkansas și Missouri la vest. Munții Apalași domină partea de est a statului, iar fluviul Mississippi formează granița de vest a statului. Este împărțit în trei părți de către râul Tennessee: partea de est, de mijloc și de vest și este cunoscut sub numele de „Statul de voluntari”, nume obținut în timpul războiului din 1812, pentru rolul important jucat de soldații voluntari din Tennessee.
Statul este în prezent predominant industrial; cea mai mare parte a populației sale trăiește în zonele urbane. Printre cele mai importante produse sunt substanțele chimice, textile, confecții, mașini electrice, mobilă și articole din piele. Alte linii includ prelucrarea produselor alimentare, tutun, cherestea, marmură, zinc, pirită și bentonită. Alte venituri provin din agricultură – animale și produse lactate etc. Capitala este Nashville – al doilea oraș ca mărime, Memphis fiind cel mai mare oraș al statului. Tennessee a jucat un rol important în dezvoltarea multor forme de muzică populară americană, inclusiv rock and roll, blues, country. O stradă din Memphis numită Beatle Street este considerată de mulți ca fiind locul de naștere al blues-ului. Elvis Presley s-a născut în 1935 într-un orășel din statul Mississippi și a decedat în 1977 la Memphis – Tennessee.
Am trecut, deci, întâi prin partea de vest (West Tennessee) cu multe atracțiile turistice dintre care: Parcul Național (Smoky Mountains National Park), Acvariul Tennessee, Graceland (clădirea istorică aflată pe un teren care a fost proprietatea lui Elvis Presley. El a murit în această casă aflată în orașul Memphis, pe strada care îi poartă numele, casa fiind transformată acum în muzeu.
În continuare am trecut prin partea de mijloc unde munții ajung la 1.500 m deasupra nivelului mării și se formează o vale mare în care numeroși afluenți se unesc pentru a forma râul Tennessee. În această vale sunt numeroase orașe. În capitală, ne-am oprit să privim Capitoliul din Tennessee, construit între 1845 și 1859, fiind înregistrat din anul 1970 în Registrul Național al Locurilor Istorice; Parhtenon-ul din Nashville construit în stil doric, în 1897, ca replică a Parthenon-ului din Atena, Grecia, dedicat zeiței Athena la inițiativa lui Pericle (495 î.Hr.-429 î.Hr.) – generalul, oratorul, cel mai mare om de stat din Grecia antică; Auditorium Ryman (sala mare de concerte). Tot în trecere am remarcat Universitatea Vanderbilt (de asemenea, cunoscută ca „Vandy” – universitate privată de cercetare, fondată în 1873, denumită astfel în onoarea unui magnat cu acest nume – Cornelius Vanderbilt –, care a făcut o donație importantă acestei școli, în speranța că dezvoltarea universității va ajuta la vindecarea rănilor provocate de războiului civil.
Est Tennessee are mai multe legături importante de transport cu celelalte două părți ale statului, precum și cu restul națiunii și lumii, inclusiv mai multe aeroporturi mari și autostrăzi. Am trecut prin orașul Knoxville – cel de al treilea oraș din stat ca mărime după Memphis și Nashville – și care are o cale de acces spre Parcul Național (Smoky Mountains National Park). Menționez numele lui William Holland Thomas eroul care a organizat o Legiune de indieni și albi, în 1862, în acest oraș – Knoxville, cu recruți care proveneau în principal din vestul Carolinei de Nord și din Estul Tennessee și care a luptat în Tennessee, Kentucky, Virginia și Carolina de Nord. Thomas, povestea spune, că nu și-a cunoscut niciodată tatăl, a fost crescut de o mamă singură într-o casă de munte modestă, lipsit de orice formă de educație formală, și totuși a fost una din proeminentele figuri din istoria Western Carolina. El a fost colonelul comandant al legiunii (infanterie, cavalerie și artilerie) în Războiul civil american din Carolina de Nord, a fost omul alb, șeful Cherokee – denumirea unei populații de amerindieni stabiliți în zonele Georgia, Carolina de Sud și de Nord și în estul statului Tennessee din SUA. Se recunoaște că fără intervenția lui Thomas nu ar fi avut succes bătălia. Indienii Cherokee din est continuă și astăzi să ofere onoare și recunoștință marelui șef alb.
În continuarea drumului prin partea de est a statului, am trecut prin zona Blue Ridge care se află la granița cu Carolina de Nord. Această regiune din Tennessee are munți înalți și terenuri accidentate, divizate în mai multe lanțuri.
Drumul străbătea muntele urcând, șerpuind, trecusem pe nesimțite granița dintre Tennessee și Carolina de Nord, natura era verde și abundentă, nu aveai timp s-o privești prea mult, serpentinele cerând concentrare, oferind senzații puternice împletite armonios cu peisajul oferit în dreapta și stânga șoselei, o adevărată plăcere pentru orice șofer experimentat. Drumul devenise deosebit de sălbatic și anevoios prin interminabilele sale serpentine și prin frunzișul verde al copacilor în dezvoltare continuă, un răsfăț al lor în vara fiecărui an – creșterea pe orizontală și verticală –, lăsând în urmă noi și noi forme de frumuseți ale naturii. Priveam muntele apărut în fața noastră și eram cuprinsă de extaz, acea stare psihică intensă, când simți că te rupi de cei din jurul tău… Apoi, dintr-o dată, amintindu-mi de munții țării mele de frumusețea lor, de drumurile șerpuitoare prin munții Carpați, mi-au dat lacrimile, trecând astfel, fulgerător dintr-o stare în alta… Spre consolare mi-am zis: frumuseți sunt peste tot, întreaga planetă este frumoasă, numai că de fiecare loc este prinsă o amintire, ca o pioneză înfiptă în creier… Și ca în multe alte dăți, soarele mi-a uscat de îndată obrajii.
Am trecut de localitatea Aschville, am urcat spre cabanele amenajate în locurile cele mai frumoase ale muntelui Blue Ridge, de lângă acest oraș din Carolina de Nord, continuând drumul minunatelor serpentine prin munți. Un drum îngust, pe care putea circula doar o singură mașină și urcând mai încet, de astă dată, pe povârnișul din bolovani, drumul ne ducea direct la cabană.
Am ajuns. Era după amiază, spre seară, în jur iarbă, flori sălbatice, perspectiva muntelui și liniștea lui. Cabanele din această zonă sunt spațioase, au tot confortul necesar: terase la nivelul parterului și a etajului, cu diverse mese, scaune comode, jacuzzi instalat pe una dintre terase, în interior un living-room cu șemineu, canapea și fotolii confortabile, telefon, televizor, posibilitate de conectare la internet, camerele mobilate modern dar și cu câte ceva care amintește rusticul de odinioară (de altfel rusticul este în perfectă armonie cu pitorescul de afară al locului), bucătăria modernă cu tot ce este necesar a fi folosit pentru preparat mâncare și conservare în frigider, masa de sufragerie alături de bucătărie, dormitoare cu lenjerii de pat somptuoase, cu băi alături de fiecare dormitor, mașini de spălat rufe, vase, căldură centrală și aer condiționat, totul decorat frumos. M-am trântit într-un fotoliu și amintindu-mi de un cântec mai vechi, am exclamat: „Eu de-aicea nu mai plec, nu mai plec acasă…”Așa sunt uneori oamenii bătrâni, se copilăresc, ca să nu zic ceva mai dur… Ne-am bucurat de o masă pregătită cu carne la grătarul cu gaz amenajat pe una din terase și am avut un somn odihnitor. Dimineața ne-am bucurat de soarele puternic și priveliștea muntelui. Coborând privirea vedeam în această vale, la mare distanță două alte cabane, mulți brazi singuratici sau grupați pentru a sta la taclale sau a rezita în fața furtunilor.
Seara, luând masa afară pe terasă, am văzut o turmă de vaci negre, grase care pășteau undeva pe o pajiște din apropiere și mai târziu le-am văzut plecând, probabil spre sălașele lor. Locul de păscut era înconjurat de un semicerc al brazilor înalți și mijlocii, cercul închizându-se cu cabana noastră. Unul dintre animale, se vede că se rătăcise, mugea lângă terasa unde luam masa cu lumina stinsă, fiindcă se înserase de-a binelea, doar câteva lumânări ardeau pe masă. Nu vedeam animalul, se făcuse de-acum beznă afară și în zadar, bine dispuși, îi tot repetam: „Cow, go home!” Blânda vacă întreținea conversația cu noi. Am vorbit despre blândețea și prețiozitatea vacii, despre faptul că poate da până la nouă zeci de pahare de lapte pe zi și ne întrebam ce ne-am face noi fără acest animal domestic? Bine grăiește proverbul: „Vacă la casă – laptele-i pe masă”. Se spune că în America au fost aduse de Cristopher Columb. În cele din urmă, retrăgându-ne în camere, am auzit-o de câteva ori mugind la fereastra dormitorului meu. Mai apoi… tăcere. Din cauza oboselii, a vârstei înaintate, chipul meu luase expresia unei totale indiferențe față de tot ce fusese frumos și amuzant până atunci… O picoteală a minții, dar și bătăi întețite ale inimii, care grijulie, mă atenționa: „Ce-i prea mult, nu-i prea bine!”. Nu mai știu dacă animalul plecase sau eu adormisem.
În altă zi am rămas singură în cabană, ceilalți au plecat în drumeție pe serpentinele munților. Am privit muntele, am pășit prin iarba înrourată sub privirile brazilor și sărutul cald al soarelui dimineții, am privit cerul, cei câțiva norișori plimbăreți, m-am rugat… și m-am bucurat de aerul pur, de razele din ce în ce mai calde ale soarelui. Seara am privit îndelung apusul grăbit al soarelui.
În următoarea zi am plecat spre Raleigh – capitala statului Carolina de Nord – , pe traseul:
Aschville (din nou) – Hickory – Statesville – Winston Salem – Greensboro – Durham – Raleigh.
Orașele mici amplasate în Blue Ridge Mountains din vestul Carolinei de Nord sunt fermecătoare, cu clădirile lor istorice amestecate cu magazine și restaurante moderne – ceea ce mi-a plăcut și în orașul Louisville din Kentucky. Fiecare oraș are totuși propria sa personalitate. În trecere am privit Lacul Lure, una dintre bijuteriile statului, situat la poalele Munților Blue Ridge din Carolina de Nord, unde se practică felurite sporturi. Este de fapt un oraș american situat la aproximativ 27 de mile de la Asheville, în apropiere și de orașul Hickory, este înconjurat de vârfuri de munte cu vegetații luxuriante și stânci de granit abrupte. Se spune că dacă privești de undeva de sus, de pe munte, vezi celebrul Chimney Rock (stânca în formă de coș de fum) o coloană care se ridică deasupra câmpiei, rămasă celebră în istoria cuceririi Vestului. Din partea de sus a Chimney Rock, sunt vederi spectaculoase ale lacului. Am aflat că a fost o locație de filmare pentru scene din multe filme americane. Amintesc și de orașul Winston-Salem în care și-au început activitatea în domeniul tutunului, oamenii de afaceri R.J. Reynolds, primele țigări produse primind denumirea orașului – Winston și Salem. Aici a fost primul sediu al băncii Wachovia și tot aici se află una dintre cele mai prestigioase universități din Statele Unite – Universitatea Wake Forest.
Scriitorul englez William Hazlitt (1778- 1830) a spus un mare adevăr: „Spiritul adevăratei călătorii constă în libertate, perfecta libertate de a gândi, a simți și a face tot ce îți dorești”.
Vavila Popovici – Carolina de Nord
