(ar putea fi un text SF pe marginea liberalizarii vizelor pentru Canada )
 (acum , când încep să scriu acest text, am în față un pahar cu ceai fierbinte și cîteva pastile pentru oprirea unei tuse rebele, am în minte povestirile unor prieteni care s-au “rebegit” prin Canada și o amintire din 2004, de la granița cu CANADA de la Niagara Falls /Cascada Niagara/…)
    Primul strigăt de victorie, în numele conaționalilor mei, ar fi „Bine că s-a rezolvat, de acum vom putea…”(și corul “doritorilor de călătorii transatlantice fără cozi la ghișeele pentru viză”ar putea triumfa pe două voci:CANADA, VENIM !!!  )
    Șeful statului român a precizat astăzi (potrivit Agerpres)  că se prevede un mecanism de “snap pack”, care stipulează că dacă numărul de imigranți ajunge să fie însemnat, partea canadiană își rezervă dreptul să revină temporar la regimul de vize. “Această clauză de snap pack este valabilă pentru o perioadă de maximum 3 ani, după care nu mai poate fi revocată decât în condițiile generale internaționale această înțelegere”, a precizat Iohannis. 
     Stau și mă gândesc ce să caut eu în Canada, că dacă acolo sunt iarna friguri uriașe atunci îmi ajung (ca să „rebegesc” de frig) gerurile mele românești. A, dacă ar fi așa, să călătoresc să îmi revăd colegii de facultate, să imi revăd foștii elevi de la Făgăraș și Bârlad, să îmi revăd foștii studenți sau foștii colegi de liceu, atunci mai că aș trage o fugă în Canada, dar aș dori să revin repede pentru a bea – în anotimpul rece – o cană de vin fiert românesc.
    Am cunoscut câțiva canadieni de origine română care m-au impresionat prin activitatea și realizările lor. Am cunoscut și cîțiva canadieni deosebiți, dar nu m-am gândit niciodată nici să mă stabilesc în Canada, nici să stau la coadă pentru „vize pentru Canada”.
    În 2004, când prietenii mei din Cleveland m-au dus la Cascada Niagara, unul dintre ei a glumit (aflandu-ne noi la granița canadiană a celebrei cascade): „Ai grijă, dacă o iei pe aici s-ar putea să te trezești în Canada…Nouă nu ne-ar face nimic, că suntem americani, dar tu nu ai viză decât pentru Statele Unite, pe tine s-ar putea să te rețină! “
    Mă gîndesc că, începând din 2017, imi va dispărea și mie “complexul de cetățean român pasibil de rătăcire de graniță la Niagara Falls și de intrare „neatent-infracțională” pe teritoriul canadian…
    În orice caz, dacă ar fi după mine, aș “închiria“ Cascada Niagara (cu ambele ei părți, americană și canadiană) și aș aduce acolo pe toți producătorii de vin românesc. După ce superbele jerbe de apă s-ar colora în culoarea roșie a extraordinarelor noastre vinuri românești, i-aș invita pe canadieni și pe americani să…”deguste Niagara noastră românească” și sunt convins că atunci mai toți ar cere…”azil viticol” în România. Dar dacă numărul de “imigranți degustători“ ar ajunge să fie însemnat, mai că aș propune să le dăm și noi un…”snap pack”  de să nu se vadă. De unde proverbul canadian “Cine nu are producători de vinuri românești ar fi bine să-i „azilească”din România în interiorul perioadei de trei ani. Că după aceea…calitatea internațională a vinurilor românești nu mai poate fi revocată decât         
în condițiile în care Niagara ar deveni puțin prea “liberal- românească”la degustat. Ceea ce la Bruxelles ar părea de neconceput…transatlanti(CETA) vorbind.