193332-1a1

193332-1a1Incidentele care au avut loc la Londra luna trecută (august) au fost considerate ca cele mai violente din ultimii 30 de ani. Potrivit poliției londoneze, peste o mie de persoane au fost arestate, dintre care 396 minori. Violențele, care au început în nordul Londrei s-au extins ulterior în mai multe orașe britanice, între care Birmingham, Manchester și Liverpool. A fost vorba în principal de acțiuni de efracție, vandalizări de autoturisme și furturi, dar și incendii provocate. Incidentele au provocat o mare indignare asupra populației acestei țări și au determinat o reacție fermă din partea autorităților. Potrivit Scotland Yard, din cele 1.838 de persoane reținute în timpul violențelor, 1.049 au fost puse sub acuzare, 218 dintre acestea fiind minore. Premierul britanic David Cameron și-a întrerupt vacanța și a declarat în Parlamentul britanic : „Nu este vorba despre politică, nici despre manifestații, ci despre furt […] Aceasta este infracționalitate, pur și simplu și pentru aceasta nu există scuze. Nu este o problemă de sărăcie, ci de cultură. O cultură a violenței, lipsei de respect față de autoritate […] trebuie să arătăm lumii că Marea Britanie nu este o țară care distruge, ci o țară care construiește, care nu se resemnează, o țară care face față, care nu privește în urmă, ci totdeauna înainte”. În cele din urmă violențele au fost stopate, fiind antrenați în această acțiune 16000 de polițiști. Au fost implicate persoane cu statut social diferit, copii, tineri și oameni mai în vârstă.

 

De aici începând, fenomenul, fiindcă el poate fi denumit astfel, poate fi amplu analizat. Nu am să îndrăznesc decât o succintă analiză, privită din punctul de vedere al libertății zilelor noastre, prost înțeleasă de unii oameni. Și nu este o remarcă nouă și nici restrânsă, ci valabilă pentru foarte multe țări de pe glob.

Libertatea este un concept filosofic, a cărui semnificație ar putea fi rezumată prin sintagma „lipsa constrângerilor”. Ea zugrăvește comportamentul uman. A fost o temă care a preocupat filosofii, teologii, precum și statul.

Pentru Socrate, de exemplu, libertatea este poarta tuturor dereglărilor individuale și sociale, calea spre desfrâu și descompunere; pentru Aristotel, apărător al libertății, este poarta prin care intră bucuria de a trăi, poarta prin care intră viciile fiind cea a pasiunii. Venind mai aproape de vremurile noastre, pentru filosoful britanic John Stuart Mill (1806–1873), libertatea este determinată de raporturile dintre individ și societate, sfera libertății umane cuprinzând anumite libertăți printre care și „libertatea alegerii unui stil de viață”. Și ce stil de viață trebuie ales? Chiar nu știm să alegem, nu știm să discernem? Stilul de viață presupune într-adevăr cultură! Este gustul pentru elevat și frumos. Stilul nu presupune cantitatea, ci calitatea; înseamnă atitudine corectă, cuviincioasă, acțiune folositoare, idei sănătoase, înseamnă bucuria de a trăi, dragostea, prietenia, dorința de înălțare, de a deveni o persoană cu o carte frumoasă de vizită. A fi bogat și lipsit de caracter, nu poate fi decât un stil ales dăunător atât ție cât și oamenilor din jurul tău.

Pentru a ajunge să te poți bucura de libertate, trebuie mai întâi să-ți înfrângi barbaria, pe care o purtăm fiecare dintre noi, unii într-o măsură mai mică, alții mai mare, și pentru a-ți înfrânge barbaria trebuie să te cunoști pe tine însuți și să reușești să-ți modelezi caracterul. La început nu ești atât de conștient, te ajută părinții, școala, mai apoi te străduiești singur să dobândești un comportament moral care să fie în armonie cu cei din jur. De altfel normele comportamentului moral au fost cuprinse în cele zece legi biblice comune religiilor mozaică, creștină și mahomedană, religii dominante și la ora actuală în lume. Incorectitudinea, obrăznicia, minciuna, lipsa de respect, țin de zonele întunericului; numai spiritul benefic este creator, spiritul malefic este distrugător; omul care ia în brațe spiritul malefic ajunge la desfrâu, se deconectează de la spiritul Divin. „Vai de feciorii răzvrătiți, zice Domnul, vai de cei ce fac planuri fără Mine, care fac legăminte ce nu sunt în Duhul Meu, ca să grămădească păcate peste păcate!”(ISAIA 30, 1)

Conceptul de libertate ideal în societate se presupune a fi acela în care orice om e liber să facă ceea ce doreşte, atâta timp cât nu încalcă libertatea altui om. Există și extremele acestui concept. Și vai, cât a avut omenirea de suferit din cauza extremismului! Una dintre extreme este libertatea totală reprezentată în principal de către curentul Punk. Filosofia acestui curent e simplă: „Sunt liber să fac ce vreau, inclusiv să îmi înfig bocancul în faţa ta”, filosofie total anarhistă. Curentul Punk a apărut între anii ’76-’80. Un adept Punk trebuia să fie altfel decât ceilalți, să șocheze, violența fiind omniprezentă în manifestări, de la înfățișare, la limbaj, comportament; un revoltat fără cauză, un om neliniștit, căruia îi place să trăiască periculos. Cealaltă extremă este reprezentată de totalitarism, în care nimeni nu are dreptul să facă nimic decât ceea ce i se spune. Chiar dacă la prima vedere par două extreme total diferite, ele au un lucru în comun, ni se spune, și anume acela că societatea e împărţită în două grupuri, unul care are libertatea totală şi unul care nu are deloc.

Rolul statului ar fi să se apropie cât mai mult posibil de conceptul ideal de libertate, cât mai mulţi oameni să se poată bucura de cât mai multe libertăţi. Pentru a asigura acest lucru există legi care trebuie respectate. Corectitudinea comportamentală este o manifestare de respect în primul rând față de tine, dar și față de cei din jurul tău, respect „față de autoritate”, după cum a exprimat Premierul britanic. A te purta corect, politicos, a fi calm, a cunoaște legile țării și a le respecta, indică un om care-și iubește țara, un om instruit, un om care a învățat să se poarte în societate. Astfel de oameni oferă încredere și lumină celor din jur lor. Iată câtă dreptate a avut premierul britanic când a afirmat că este „o problemă de cultură”!, morala fiind aceea care trebuie să stea la temelia culturii unui individ și a vieții politice a societății, deoarece se mai întâmplă „să fii instruit, dar nătâng, brutal și simplist” spunea un gânditor român. Mergând mai în adânc, filosoful german Friedrich Nietzsche afirma că morala aparține credinței, nu politicii.

Dintre cele șapte Păcate capitale, face parte și Mânia, numită şi furie, prin care se înțelege respingerea iubirii şi adoptarea sentimentelor răzbunătoare şi a gândurilor pline de ură. Ce ne spune Biblia despre mânie? „Nu te grăbi să te mânii în sufletul tău, căci mânia locuieşte în sânul nebunilor.”

Filosoful român Nae Ionescu (1890-1940) precizează că problema libertății se pune în modul următor: „Există mai multe drumuri de urmat și omul alege unul din ele. El alege, dar el nu poate acționa decât atunci când cunoaște condițiile multiple în care această acțiune este posibilă. Dacă nu cunoaște aceste posibilități și implicații, atunci acțiunea nu o face el, ci ea se întâmplă cu el.” Cu alte cuvinte, este luat de val, în necunoștință de cauză! Se pare că acesta a fost și cazul acelor tineri mânioși, ieșiți în stradă pentru a fura, a distruge.„Există întotdeauna o limită a libertății. Este un nonsens să se vorbească despre o libertate absolută. Omul nu poate fi liber să facă orice vrea el: Libertatea își are limitele ei, care sunt indicate de natura omului. Prin urmare, tot ceea ce depășește normalul, natura omului, poate să fie interzis, fără însă ca aceasta să reprezinte un atentat la libertate.”

Statul la emiterea legilor are în vedere conceptele de bine și rău și găsește un echilibru pentru a reuşi să asigure libertatea cetăţenilor săi. Dar mai sunt și reguli pe care statul nu le poate stabili şi care ţin de bunul simţ al omului. Iată că ajungem din nou la Credință, la Religie, la invocarea Decalogului care este suma bunului simt creștinesc – Porunca a VIII: „Să nu furi” și porunca a X-cea: „…să nu poftești vreun alt lucru care este al aproapelui tău”.

Este minunat să ai moralitate de ordin religios! Și cartea de căpătâi a acestei moralități este Biblia. Se știe că o viață lipsită de credință este o rătăcire în spațiu și timp. Rătăcim, rătăcim și nu mai găsim calea cea bună!

Apostolul Pavel spunea acum 2000 de ani că morala este înscrisă în inima omului. Există o lege morală cu care te naști, adică acea predispoziție de a alege binele de rău; dar există și o conștiință morală, cea care-l face pe om să discearnă cu bună știință, adică cunoscând, să poată alege și să se manifeste ca atare. Atât legea morală cât și conștiința morală (conștiința fiind un produs al activității creierului uman) își au izvorul în ființa lui Dumnezeu. Conștiința morală se poate căpăta în timp, după cum am spus prin educație, cultură. Ce cultură, ce educație au avut acei copii și tineri implicați în incidente? Care a fost rolul familiei, școlii, Bisericii? Li s-a vorbit despre Credință? I-a dus cineva în Biserici unde ar fi putut învăța să fie liniștiți, să nu vorbească când nu trebuie, să cunoască respectul, să-și înfrâneze pornirile necuviincioase, să învețe blândețea, bunătatea, corectitudinea, iubirea de Dumnezeu? Cu câți dintre copiii noștri s-a mai întâmplat acest fericit lucru în aceste ultime decenii?

Libertatea poate fi și poarta de intrare a viciilor, însemnând și dreptul de a păcătui, de a face și rău nu numai bine, dar evlavia (religiozitatea) înseamnă a cunoaște și a lua din libertate numai ceea ce este bun și frumos, adică a discerne, din dragoste de Dumnezeu.

Înțelepciunea poporului român a creat multe zicători, versuri, în legătură cu educația omului, a copilului în familie. Zicala „Ăsta nu-i dus de multe ori la biserică”, atribuită unui om păcătos, spune mult despre acel om”.

Redau mai jos fragmente din „Vorbe cu tâlc” ale poetului român Vasile Militaru (1885-1959) decedat într-una din închisorile comuniste:

„Când copilului nuiaua nu-i stă – sfânt – la poarta minții,/ Râde fericit copilul, dar la urmă plâng părinții! […] Pe copil să-l ții în frâie, de vrei om la toți să placă;/ Nu-l lăsa orice să-ngâne, nu-l lăsa orice să facă;/ Nu-l lăsa după plăcerea-i unde vrea el să se ducă;/  Din același lemn se face și icoană și măciucă./ În răsfăț de-ți crești copilul și-l lași zilnic fără frâu,/ Tu ai semănat neghină, socotind că semeni grâu…/ Căci, precum îți crești copiii, vor fi oameni sau neoameni:/ Din ogor nicicând nu iese decât ceea ce sameni!/ Cei care trudesc o viață și comori mereu adună/ Ca să lase moștenire la copii o viață bună,/ Din copiii lor fac trântori care-și vor munci doar dinții/ Să mănânce toată viața ceea ce au strâns părinții.”

Deși trăim alte vremuri, poate este bine să cunoaștem și gândurile celor de dinaintea noastră.

Și despre celelalte aspecte ale fenomenului, poate… cu altă ocazie. Dar ar fi trist să mai existe!