Când Europa se pune pe iernat, locuitorii ei îşi amintesc de nevoile lor primare şi se reped, harnici ca toate vieţuitoarele naturii, să-şi pregătească bârlogul şi cuibul. Cu excepţia celor care, din lipsă de obligaţii familiale sau băneşti, nu sunt fixaţi pe un loc anume, permiţându-şi să migreze după temperaturi, majoritatea europenilor rămâne la vatră, bucurându-se de constanţa traiului călduţ, chiar dacă protestează împotriva duşmanului comun – frigul – numai bun pentru întărit coeziunea neamului şi… sistemul imunitar.
Lumea de pe lume se înghesuie pe arterele supraaglomerate, hipnotizată de vitrinele cu marfă sclipicioasă. Cu toate acestea, în serile de Ajun ne retragem mai toţi la gura sobei, în spaţiul delimitat de trainicii patru pereţi proprii. Puţini sunt cei care regretă la modul serios că iernează în localitatea lor de reşedinţă permanentă.
De ochii lumii, dând vina pe împrejurări care-i împiedică să se deplaseze prin locuri prin care … bradul vecinului li se pare-a fi mai verde, scandinavii tânjesc după clima blândă de pe ţărmul Mediteranei, în timp ce salvamarii litoralului pustiu îi invidiază pe nordici pentru eventualitatea unei straşnice bătăi cu zăpadă. Orăşenii se-ntreabă nostalgici ”oú sont les neiges d´antant” , blestemând atotprezenta zloată citadină. Cei de pe sate, în schimb, se satură de ruralism şi întreprind călătorii cu dare de mână pe la târgurile de Crăciun sau pe la spectacolele sofisticate de revistă, cultivând în mod excepţional gustul pentru frumos în locul eternului pământ arabil.
Avalanşei Zilelor Naţionale, care se succed ritmic în octombrie şi noiembrie (Austria, Germania, Spania, Turcia) îi pune capăt România, urmată de Finlanda (pe 6 decembrie). Apoi e linişte şi vine vremea colindelor. Sărbătorile laice iau o pauză şi revin abia în februarie, prin Ţările Baltice.
Muntenii răstoarnă nămeţii şi fac cărare prin zăpadă ca s-ajungă la crâşma sătească, unde se încălzesc la un vin fiert. Cei de la şes se bucură în schimb de acalmie şi de lipsa forfotei turistice din sezonul estival. Lumea artistică se dedă stagiunilor teatrale, gurmanzii vizitează restaurantele decorate cu stele, activii se dedau sporturilor de iarnă, leneşii se instalează languroşi pe sofa în faţa televizorului care le derulează anul în retrospective ce … din coadă au să sune, muzicienii dau concerte, protipendada organizează donaţii, cetele de tineri se organizează pentru planificarea petrecerilor ce bat la uşă, şcolerii chiuie de bucurie în apropierea vacanţei, cu gândul la cadourile de la Moşu´, bunicile tricotează, esteticienii întineresc pieile tăbăcite peste vară, gospodinele coc, prăjesc şi fierb, religioşii merg la biserică… Unele lucruri par a fi la fel, peste tot în Europa. Încă.
Cu mici deosebiri, de la popor la popor, bătrânul continent nu se dezice de secularism şi-şi duce neamurile la biserică, în luna decembrie mai temeinic decât în orice altă lună a anului. Ortodoxia ia la rând Mihaii, Gabrielii, Andreii şi Nicolaii, dând mai apoi prin ianuarie şi Ionilor şi Vasililor dreptul la repaus. Catolicii şi protestanţii confecţionează coroniţe de cetină şi aprind lumânări încă de la-nceputul lunii decembrie, punctând perioada de dinainte de Crăciun cu bucuria anticipaţiei, într-o succesiune de tradiţii bine dozate şi calculate din strămoşi.
Spre deosebire de celelalte anotimpuri, care excelează fie la capitolul exuberanţei primăvăratice, fie la cel al veseliei solare estivale sau al bogăţiei materiale, acumulate prin recoltele toamnei, iarna-săraca rămâne cumva condamnată tradiţional să ne spele de păcate, atingându-ne cu jordiţa pe latura raţiunii şi obligându-ne la reflecţie şi curăţire interioară.
Inevitabilul bilanţ, pe care ni-l facem cu toţii volens-nolens, nu poate avea decât rezultat pozitiv: dacă anul a fost bun, avem prilej de satisfacţie şi bucurie; dacă a fost rău, avem ocazia să-i facem vânt cu năduf şi să scăpăm de el cu surle şi trâmbiţe. Dealtfel, pofta de a ”face curăţenie” a fost prezentă pe tot parcursul anului în cazul lui 2016. Oamenii n-au mai acceptat cu aceeaşi resemnare ca-n trecut robia pentru bunurile volatile, impuse aproape cu de-a sila de societatea de consum. Mulţi s-au pus serios pe treabă, zgâlţâind anostul jug destinic cotidian, optând inclusiv în plan politic pentru soluţii din afara tiparelor clasice.
Anul 2017 începe cu o stare de expectativă mai degrabă tonică decât apatică. Au avut loc multe alegeri politice în toamna şi iarna anului anterior iar schimbările neaşteptate din balanţa puterii în punctele cheie ale lumii (Brexit în Europa, Trump în SUA etc.) prevestesc premiere şi mai mari, ce vor să vină. E un lucru menit să ne stârnească. Cel puţin curiozitatea…
Se dezbate activ, mai ales în mediile noi, virtuale, renunţarea la multe obiceiuri păguboase, moştenite pe linie mentală de la un trecut digerat necorespunzător. În replică, se revine la viaţa în versiune simplificată (hrană ecologică, energie nepoluantă, aparatură mai uşor de manevrat, intuitiv, producţie în cantităţi mai mici, dar sustenibile, muzică unplugged, producţii cinematografice cu tentă nostalgică, de epocă, literatură cu substrat filosofic etc.).
Mulţi dintre cei care înainte nu se confruntau cu impasuri financiare încep să-ngroaşe rândurile categoriei silite să-şi facă grijii cum trece cu bine ziua de mâine. Şi aceasta se-ntâmplă mai ales în ţările dezvoltate! Bunăstarea fizică, mentală şi financiară nu mai sunt lucruri de la sine înţelese, indiferent cât de mult am munci pentru ele. Traiul decent costă din ce în ce mai mult efort, peste tot în lume (durata medie de viaţă a scăzut mai ales în America, spun statisticile!). Undeva în adâncime creşte revolta surdă împotriva acestei stări nefireşti de lucruri.
Se zgâlţâie din balamale fundamentele mai multor edificii pe care le credeam bătute-n cuie. Sună pompos, dar aşa este. Începem să ne-ndoim de lucruri care nu demult erau tabu, până şi ca subiect de conversaţie. De exemplu: democraţia (clasa politică nu mai face faţă; alegem afacerişti ca gospodari de ţară); valorile morale nu mai sunt univoce (o mână de ajutor acordată unui sinistrat poate fi refuzată, pe motiv că… jigneşte); iubirea aproapelui transcende limitele sexului-pereche; tema religioasă se ascute (experienţa milenară a creştinismului e luată cu asalt de ofensiva virulenţei religiei mai tinere, de la Răsărit); substanţa dubioasă din care sunt făcuţi banii se schimbă şi devine alunecoasă, nesigură (Hârtie? Plastic? Biţi? Aer?); rolul tradiţional al femeii în familie revine la modă, cel puţin ca temă de discuţie; diverse scenarii nonconformiste dobândesc credibilitate (legate de schimbarea climei, reîmpărţirea lumii, destrămarea unor coaliţii, răsturnarea unor „împărţeli”). Dar, dacă modelul occidental nu mai funcţionează reglementar, noi după ce ne (re-)orientăm? Cumva după Orient, aşa cum spune particula din cuvântul „orientare”? Hm, sună aventuros!
Partea pozitivă a nevoii de a „strânge rândurile” este că întăreşte coeziunea, revenindu-se la justa apreciere a valorilor necuantificabile, perene: întrajutorare, bucurii simple, iniţiative de asociere pe baze de preocupări comune, trocul etc. Redescoperim valenţele reducerii la formate mai mici, ca trend opus globalizării, care probabil se va dovedi a fi fost un experiment eşuat.
Raportul dintre patriotism (în sens constructiv) şi naţionalism (în sens exagerat, violent) se schimbă. O comparaţie superbă, absurdă doar aparent, enunţată de Academicianul Gheorghe Păun, alătură surprinzător două concepte insolubile: naţionalismul şi colesterolul. Se observă din ce în ce mai des că naţionalismul „rău” (LDL, în cazul colesterolului) e pus la zid în mediile de comunicare în masă: nu e corect politic să pui o naţiune în faţa alteia, să-ţi jigneşti aproapele, marginalizându-l pe motiv că nu e neam cu tine, să te mândreşti ocoş, concentrându-te asupra buricului propriu etc. În consecinţă, de frica de a fi catalogaţi drept xenofobi, mulţi dintre noi se tem să se mai declare adepţi ai propriei naţiuni, ţări, religii etc.
Din păcate, tot străduindu-ne să reducem nivelul „rău” al naţionalismului (LDL) riscăm să eradicăm şi patriotismul „bun” (HDL). Aşa ne-am putea trezi într-o bună zi … vegetali, fără colesterol. Dar, câtă vreme se menţine la niveluri rezonabile, colesterolul, ca naţionalismul, e un liant şi rămâne un ingredient vital, indispensabil bunei noastre funcţionări. Dacă operaţia va reuşi, oare pacientul va muri?
E clar că trebuie întreprins ceva pentru echilibrarea rezultatelor acestei analize de sânge la nivel de popare, căci ceva nu e-n regulă cu valorile ce dau măsura sănătăţii noastre, ca societate. Nu ştim încotro ne duce valul, dar un lucru e cert: traversăm o etapă care e orice altceva decât plictisitoare. Pasionant! Ne pregătim de un salt; paradigma se schimbă şi ne schimbă şi pe noi.
Până una-alta, momentan suntem blocaţi în permafrost. Iarna atot-împăciuitoare ne adoarme simţurile cu aromele ei de scorţişoară şi vanilie, dar dezgheţul anului viitor promite să fie ceva mai de adâncime decât cel din ultimele decade. Deocamdată frigul nu a fost suficient de mare pentru elimina „dăunătorii” care s-au înmulţit, profitând de condiţiile blânde din ultima vreme. Ne-au bâzăit şi înţepat cam mult!
Clopotele sună parcă altfel anul acesta. În termeni literari, eufemistic vorbind, trecerea se poate face de la o sumbră toamnă a patriarhilor spre o iarnă de gentilomi dispuşi să-şi ia-n seamă provocările în stil mai direct, fără farduri.
Fidelă tradiţiei citirii de poveşti, mă inspir şi eu dintr-o carte scrisă pentru copii şi citez începutul pe post de sfârşit: „La noi, când vine iarna, toţi norii anului trecut se aşază pe pământ şi sunt zăpadă.” („La noi cînd vine iarna”, Mircea Diaconu, Ed. Ion Creangă, Bucureşti, 1980).
Aşa să se-ntâmple şi cu primejdiile care ne-au speriat anul acesta! Să se adune şi apoi se topească precum neaua, spălându-se în Marea cea Mare şi lăsând în urma lor cerul mai senin, ca să-l putem pătrunde cu privirea mai limpede, liberă de prejudecăţi!
Vino 2017, dar ai grijă să vii bine, încărcat cu potenţial pozitiv, ca să avem şi noi ceva mai mult capital exploatabil. Adică, pe scurt: bun venit!
————————————————
Gabriela CĂLUŢIU SONNENBERG
Benissa, Spania
decembrie 2016
