Kourion beach, o plajă liniştită, cu soarele mângâind trupurile celor ce se bucură azi de străuciri de raze blânde, calde şi-mbietoare la visare şi marea unindu-se cu cerul ca-ntr-o poveste de dragoste nebună limpezindu-mi în albastrul ei privirea obosită de-atâta aşteptare… Nisipul fierbinte, presărat pe-alocuri cu pietre colorate şi rotunjite de zbuciumul necontenit al valurilor se-aşterne ca un covor de jar sub tălpile-mi reci…M-aşez în genunchii gândului ca-ntr-o rugăciune, aşteptând să te araţi – din valurile ce se sparg de maluri sau poate dintre stâncile ce-ascund mistere…Da, pentru că tu eşti taincul mister ce-mi stăpâneşte-adesea gândul…oare ne-am fost aproape în altă viaţă şi-acuma simt cum te-ntrupezi din nou, ca dintr-un vis frumos şi-mi baţi sfios la uşă?…
Ţi-am aşezat imaginea-n oglindă şi te-am privit, cutremurându-mâ: erai atât de viu, atât de tânăr şi plin de viaţă şi-atâta disticţie se-ntrezărea în orice gest al tău, atât de tandru mi-ai zâmbit iar ochii-ţi străluceau ca două smaralde şlefuite cu mare grijă de mâna lui Dumnezeu, tânărul meu domn… Te-am mângaiat cu privirea-mi plină de dorinţă şi te-am aşezat cuminte în sipetul gândului frumos, ca pe un talisman.
Sufletul meu, precum o floare de lotus deschisă te ţinea strâns între petale şi-ţi simţea prezenţa mai mult ca niciodată. Ce tânără eram atunci…
Mă uit spre mare şi te caut în depărtări albastre; inspir miresmele-i sărate, te chem apoi aproape…un amalgam de sentimente se zbate-n mine şi mintea mi-o ia razna!
Încerc să mă trezesc dar simt caldura ta învăluindu-mă şi visul nu vrea să se curme…
Un pescărus rebel se-nvârte-n zbor deasupra mării, căutându-şi parcă loc de popas pe-ntinderea albastră… privesc spre el şi mă îndrept uşor spre ţarm, aş vrea să-mi ducă răvăşirea cu zborul lui odată, departe, departe, departe… Dar mă salută graţios şi lin bătând din aripi, parcă-mi şopteşte pe limba lui, zâmbindu-mi cu condescendenţă:
” femeie, ţi se întâmplă asta doar atunci, când sufletul ţi-o ia ‘naintea minţii…” şi s-a pierdut în zare….
