Destinul literar al unui scriitor este greu predictibil. Erupţia tardivă, într-un domeniu atât de spinos al creaţiei literare romaneşti, a scriitorului Ion Catrina, a fost privită cu mefienţă. Chiar dacă romanul polemic „Potecile destinului” a fost primit cu un interes deosebit, cu greu se putea prevedea o susţinere atât de masivă a renumelui cu romane atât de importante. Seria a fost continuată la scurt timp de romanele: „Tărâmul umbrelor”, „Pământul îngerilor”, „Cerul infernului” şi „Urmaşul” care alcătuiesc un ciclu tematic unitar.
Scriitorul a urmărit evoluţia eroilor săi în context cu epoca în care au trăit. Atras de problematica reală a societăţii, el creionează cu pricepere şi talent disoluţia morală şi materială a societăţii româneşti în a doua jumătate a secolului trecut. Eroii săi suferă transformări bruşte şi radicale în lupta pentru existenţă. Prin problematica ridicată, singularul se generalizează şi devine un adevăr pentru un cerc larg de indivizi care au trăit în aceleaşi condiţii şi au fost supuşi aceloraşi privaţiuni devastatoare. Modificările în rândul lor au fost de substanţă. Întoarcerea şi recuperarea trecutului este iluzorie. Ce s-a pierdut e bun pierdut şi nimic nu mai poate fi adus înapoi. Omul îşi construieşte cu migală viitorul, dar trecutul său e dăltuit în piatră. Fiecare treaptă a viitorului se bazează pe cea precedentă. Lanţul este indestructibil.
Cu lucrarea „Păpuşa de sticlă”, scriitorul deschide o nouă cale de abordare în creaţia sa; romanul psihologic. Omul faţă-n faţă cu el însuşi. Autorul alege varianta cea mai comodă a unui alter-ego. Dialogul cu sine este iritant, greu suportabil, dar şi relevant. Ciprian trece printr-un profund proces de conştiinţă. Fisurile comportamentale din trecut îl urmăresc. Ele se amplifică şi-i domină evoluţia ulterioară. Pentru elucidarea elementelor obscure ale existenţei lui, el stă de vorbă cu sine însuşi şi evocă elementele în litigiu. Acuzatorul nu-l condamnă, dar nici nu-l iartă. Chinurile le care e supus sunt doar un element de purificare. În demersul său, eroul este singur. El nu găseşte calea cea dreaptă spre izbăvire. Ciprian este prins într-o cursă de lungă durată. În faţa lui aleargă un bătrân pe care deocamdată el nu-l poate ajunge. Din urmă vine un tânăr ce nu se poate apropia prea mult de el. Acestea sunt cele două ipostaze ele existenţei lui: în faţă e bătrâneţea la care va ajunge şi în urma lui tinereţea prin care a trecut. O analiză competentă şi complexă a acestui roman se datorează domnului prof. univ. dr. Marian Barbu. Domnia sa, în articolul „Prozatori cu ştaif ll, publicat în revista AGERO din Stuttgart, scrie printre altele: „Ce ne propune Ion Catrina? Secvenţe ale unei conştiinţe de intelectual, în căutarea unei stabilităţi psihice. Ciprian Protopopescu este supus unei degringolade interioare pe care cu toate eforturile sale de redresare nu reuşeşte să fie convingător faţă de sine, implicit faţă de cei apropiaţi.”
După această bogată experienţă literară, lucrarea de faţă, intitulată sugestiv „Castele de nisip”, aduce în faţa cititorului un episod din viaţa oamenilor de la începutul acestui secol. Din problematica existenţială a zilele noastre, extrem de complexă şi de acaparatoare, e adusă în discuţie în această carte o faţetă dominantă, dar veche de când lumea: Vanitas vanitatum et omnia vanitas.
Eroii romanului sunt prinşi în plasa unei existenţe fără orizont şi fără nicio perspectivă. În dorinţa lor de a depăşi propria lor condiţie umană, ei caută soluţii rapide de parvenire şi îşi fundamentează viitorul pe nişte iluzii. Vâltoarea vieţii nu le permite întotdeauna ca să găsească drumul cel bun. Bazaţi pe iluzii ei sunt înfrânţi de adevăr. Eşecul dureros pe care-l suferă, alimentat de starea generală a societăţii de la început de secol, e specific unei largi categorii sociale. Liliana şi Mădălin îşi irosesc viaţa. Începutul mariajului lor e forţat şi se desfăşoară într-o zodie nefastă. Trăind într-un mediu sărăcăcios şi promiscuu ei îşi transformă viaţa în calvar. Imaginaţia lor mediocră urzeşte pentru ei cărări neviabile care nu duc nicăieri. Ei abandonează lupta şi munca cinstită în folosul unui câştig spectaculos, nemeritat şi nedrept. Speranţa lor de regăsire într-o lume plină de promisiuni se năruieşte în cele din urmă. Liliana decade din punct de vedere moral şi în cele din urmă îşi pierde minţile. Mădălin, după un popas fericit în preajma Valentinei, eşuează în lumea ademenitoare şi înşelătoare a drogurilor. Valentina reface cu greu o viaţă plată şi fără orizont. Ea e răpusă de o maladie incurabilă care-i retează orice speranţă de viaţă normală. Cuprinşi de vârtejul ameţitor al transformărilor tinereţii şi ademeniţi de împlinirea unor plăceri imediate, David şi Ionuţ sfârşesc tragic datorită imaturităţii şi nechibzuinţei de care dau dovadă. Logodna lor cu viaţa superficială şi trăirea hedonistă este efemeră. Clădite pe o gândire superficială, iluziile au viaţă scurtă. Preţul pe care sunt obligaţi să-l plătească este considerabil. Spiritul lor de arghirofili înveteraţi îi duce la pierzanie. Numai Gelu şi Familia Zamfirescu aruncă o pată de normalitate peste nişte personaje sumbre. Viaţa lor chibzuită şi bine organizată nu-i fereşte însă de seismele provocate de căderea celor dragi, aflaţi lângă ei.
Personajele romanului sunt puternic conturate. Ele sunt adevărate caractere. Prezentarea lor se face prin mijloace măiestrit alese de autor. În afara descrierii directe, ele se dezvăluie prin monologul lor interior şi prin acţiunile lor de a înfăptui hotărârile pe care le iau. Părerile lor unele despre altele sunt unilaterale şi dominate de subiectivism. Pentru ei, un om e bun sau e rău doar în raport de propriul lor interes.
Naraţiunea romanului se desfăşoară în forţă. Figurile de stil şi descrierile inutile au fost îndepărtate. Din paginile cărţii transpare viaţa cu ritmul ei trepidant. Numai relaţia de dragoste dintre Mădălin şi Valentina capătă uneori accente romantice. Setea de împlinire prin iubire nu e dublată de sinceritatea totală, absolut necesară în asemenea cazuri. Valentina îşi ascunde boala incurabilă şi Mădălin trecutul lui dubios. Categoriile sociale ale societăţii sunt bine delimitate. Planurile separate care prezintă evoluţia fiecărui personaj în parte se împletesc şi se interpătrund într-un tot unitar ce alcătuieşte substanţa romanului. Situaţiile asemănătoare şi destinele paralele întăresc ideea ce stă la baza romanului. Tendinţa este generală şi excepţia nu face altceva decât să întărească regula. Nu poţi fi fericit fără muncă, fără sinceritate şi fără credinţă.
Din nefericire pentru ei, eroii romanului nu găsesc calea adevărată de mărire şi prosperitate şi aleg un drum imoral, facil, dar mult mai nesigur. Finalitatea, în aceste condiţii, e supusă hazardului. Peste tot planează eşecul. Nu este vorba de un roman fatalist ci de un îndemn la cumpătare şi echilibru în viaţă. Fiecare om trebuie să-şi fixeze idealurile în concordanţă cu posibilităţile lui şi să nu se lase furat de tendinţe nerealiste, aidoma eroilor balzacieni din „Piele de sagri,” pentru că totul se plăteşte. Autorul avertizează la fel ca Ion Budai Deleanu, „cine-i înţelept va înţelege”, chiar dacă acest lucru nu e declarat în mod explicit în paginile romanului.
Tendinţa generală a scriitorului este una de restructurare a ariei narative. Spre deosebire de lucrările lui anterioare, mult mai ample, acum avem un număr mult mai redus de personaje şi o mult mai mare comprimare a acţiunii în timp. Semnalăm, de asemenea, un limbaj adecvat, caracteristic fiecărui individ în parte şi a mediului din care provine, în deplină concordanţă cu epoca în care trăiesc. Succesiunea capitolelor lucrării este meşteşugit prezentată pentru a păstra interesul cititorului şi a avea un ritm de desfăşurare cât mai dinamic şi mai atractiv.
Suntem convinşi, că această nouă lucrare a scriitorului Ion Catrina va suscita un viu interes printre cititorii amatori de romane mai ample şi cu răsturnări dramatice de situaţie. Nu ne rămâne decât să aşteptăm cu nerăbdare creaţiile viitoare ale scriitorului.
Mai multe amănunte găsiţi la adresa: http://www.ioncatrina.webs.com sau accesând Ion Catrina pe Google.
