Ce s-a întâmplat în 1934, când Catalonia s-a autoproclamat republică? Ce se va întâmpla acum?
Preşedintele guvernului autonom al Cataloniei Lluis Companys proclama, la 6 octombrie 1934, un „stat catalan în cadrul unei Republici federale a Spaniei” inexistente, pentru a se preda după zece ore, în care au fost ucise zeci de persoane.
„Catalani!”, striga el de la balconul Generalitat, sediul Guvernului catalan, „în acest moment solemn, în numele poporului şi Parlamentului, Guvernul pe care-l prezidez îşi asumă toate puterile în Catalonia, proclamă statul catalan al Republicii federale spaniole, iar în vederea stabilirii şi întăririi relaţiilor cu liderii protestului general împotriva fascismului, îi invit să înfiinţeze în Catalonia Guvernul provizoriu al Republicii”.
Companys nu i-a consultat anterior pe liderii grevei generale, iar Republica a II-a nu era federală. Însă, o primă oară, fără să aştepte adoptarea Consituţiei în decembrie 1931, Catalonia, autoproclamată Republică, a încercat să se doteze cu un statut de autonomie care era compatibil doar cu un model de stat federal. Guvernul de la Madrid a fost nevoit să poate negocieri dure pentru a se ajunge la competenţe acceptabile în noul stat unitar. Răspunsul Guvernului nu s-a lăsat aşteptat. Comandantul militar din Catalonia, generalul Domingo Batet, a refuzat să se pună la ordinul Generalitat, iar după ce s-a consultat cu şeful Guvernului de la Madrid a proclamat starea de război. Un infanterist a căzut sub gloanţele unui miliţian, iar armata a răspuns cu tunul. Confruntările din acea noapte s-au soldat cu 46 până la 80 de morţi, potrivit istoricilor. La ora 6:00 dimineaţa, pe 7 octombrie, la zece ore de la proclamaţie, Companys a anunţat că se predă generalului Batet. El a fost arestat împreună cu Guvernul şi mai mulţi deputaţi. Fotografia în care apar în spatele gratiilor avea să facă înconjorul lumii.
O lege suspenda pe termen nedefinit autonomia Cataloniei. Refugiat în Franţa după Războiul Civil (1936-1939), Companys a fost arestat de germani în 1940 şi predat dicatatorului Francisco Franco. El a fost executat prin împuşcare. pe 15 octombrie.
În 27 octombrie 2017 la Madrid avea loc o imensă ședință a Senatului, în care s-au turnat tone de vorbe, de altfel ca și în Parlamentul de la Barcelona. Categoricul premier Rajoy a acționat punctul 155 din Constituție, pentru prima oară în istoria federației spaniole. Dar până să apuce Madridul să-i declare pe fruntașii catalani dizolvați, după o stare de nervozitate și isterie generală, în care, s-o recunoaștem, pe primul plan au fost femeile, votul electronic dar și cel la urnă a declarat Republica, în timp ce opoziția, popularii și PSO părăseau, acompaniați de strigăte de protest, hemiciclul. Pe locurile rămase goale au fost puse steagurile Spaniei și Cataloniei. Mulțimea a urcat pe scările Parlamentului, s-au ținut cuvântări, s-a intonat imnul catalan. Estimp televiziunea spaniolă a transmis luările de cuvând, traducând din catalană în spaniolă. Străzile s-au umplut de lume la Barcelona și în celelalte orașe și sărbătorirea a durat toată noaptea, transmisă de acest post, care ne amintea că se serbează o proclamare ilegală și unilaterală. O trecere pașnică la republică, în timp ce Rajoy, cu întârziere de o jumătate de oră, îi tot dizolva pe barceloneni. După ce aprobase o bastoniadă polițistă la referendum, continua să agite securea de război a statului regățean. “Catalonia este parte integrantă a Spaniei și Statele Unite sprijină măsurile constituționale luate de guvernul spaniol care vizează menținerea unei Spanii puternice și unite”, a declarat purtătoarea de cuvânt a Departamentului de Stat american, Heather Nauert. “Statele Unite sunt legate printr-o mare prietenie și un parteneriat durabil de aliatul nostru NATO, Spania”, a adăugat oficialul american, subliniind că SUA și Spania “cooperează strâns pentru a promova prioritățile economice și de securitate comune”. Cine este această Heather Nauert? Hai, cucoană, nu ne mai aburi. Să vedem ce spune Trump, după ce se mai termină cu deconspirarea dosarului Kennedy.
De la UE, domnul Junker a fost împotriva noului stat. Ce, o să avem o „Uniune formată din 95 de state?” Nu, Junker va muri înainte ca 95 de state să formeze UE. Dar ce monedă va avea noul stat? Euro, desigur. Cu toate că, vezi-doamne, noul stat nu e recunoscut. Nici Kosovo nu e recunoscut la București și Belgrad, dar are ca monedă națională DOLARUL. Da, așa s-a întâmplat și cu Kosovo, până au adus acolo americanii cea mai mare bază militară. Italia nu e de acord, desigur, au și ei Lombardia și Veneto care și-au preparat autonomia, numai că nu au un guvern, un parlament, după câte știu. Micul Macron, cu nasul lui mare, de cocoș gallic, a fost sfătuit de soața sa bunică să nu recunoască noua republică, dar catalanii din Franța se pregătesc să le acorde azil politic fruntașilor noii țări, în cazul în care „democratica” Spanie va dori să procedeze la arestarea lor, ca instigatori la les majestate. Doamna Merkel, cu cocoașa ei de sirieni și afghani pe spate strâmbă și ea din nas, pentru că Germania, cât e ea de federală, are o Bavarie gata să-și declare statalitatea, cu numele Bayern. Pe harta mişcărilor de independenţă din Europa, aşa cum a fost trasată de cercetătorii de la Mauldin Economics se află și Scoţia şi Irlanda, nimic nou acolo. La fel Belgia cu tensiunile dintre francofili şi neerlandezi – Valonia şi respectiv Flandra.
Așadar, Germania are problemele ei – Bavaria este numai una dintre regiunile care vrea o reală desprindere de Berlin. A încărcat în autobuze o mulțime de imigranți și i-a trimis în capitală.
Spania are probleme nu doar cu Catalonia, ci şi cu alte regiuni istorice – în Ţara Bascilor e linişte pentru că i s-a acordat foarte multă autonomie, mai ales financiară. Franţa are propriile griji: Bretania are o identitate culturală puternică; nu unul – ci două dialecte, bretona şi gallo, care n-au legătură cu franceza. Acestea au partide politice naţionaliste şi chiar şi o formaţiune paramilitară ilegală. Normandia vrea o anumită regionalizare. Occitania şi Provenţa, la fel. Savoia are o puternică susţinere populară pentru mai multă descentralizare. În Italia – aproape toate regiunile nordului puternic economic au mişcări identitare. Tirolul de Sud, vorbitor al unui dialect de germană apropiat cu cel al saşilor, îşi reclamă moştenirea germanică – şi vrea mai mult din banii pe care îi aduce din turismul în Alpi. La graniţa Greciei cu Albania şi Macedonia este Epirul de Nord, unde trăieşte o importantă minoritate elenă discriminată.
Catania italiană este o veritabilă conurbație, cu o personalitate distinctă și în opoziție cu Nordul peninsulei. De altfel, unitatea Italiei este artificială, “un act violent dorit de casa de Savoia si pus in practica in mod brutal de Garibaldi”. Sicilia dispune de un statut de autonomie inca din 1947, dar statutul nu este nimic fara o mare forta politica regională care sa il concretizeze. Alaturi de Liga Nordului, se împărtășește ideea federalismului, pentru a ajuta Sudul sa reducă din prapastia economică dintre cele doua Italii. A existat și o armată pentru separarea insulei. În 1942, a luat nastere Miscarea pentru Independenta Siciliei și o Armată Voluntară, o adevarata formatiune paramilitară separatistă. În1946 insula a avut o “autonomie specială”.
Isteria declanșată pe marginea declarării republicii catalane trebuie să pună pe gânduri, dar să nu se apeleze la măsuri drastice. Retragerea unor firme din Catalonia este, sperăm, temporară, cu decizii luate într-un moment de mare emoție. Statele nu pot funcționa cu forța, iar evenimentele din Barcelona, de la bastonada aplicată de Madrid la 1 octombrie s-au derulat cu calm și chiar cu o neașteptată eleganță, chiar dacă discursurile au fost incendiare și gesticulația exagerată. Cert este că premierul Rajoy este cea mai șifonată personalitate în aceste zile, sperăm ca statele UE să dea dovadă de toleranță și înțelegere, căci, după cum era firesc, situația economică a acestei prospere regiuni se degradează. De ce nu ar accepta președinți, premieri sau capete încoronate să vorbească de la egal la egal cu Barcelona? Istoria dă semne de schimbare și nici o tristă figură îmbufnată nu va putea sta împotriva unui popor care-și cere dreptul la identitate. A fost încălcată Constituția Spaniei. Și atunci Madridul a pus poliția cu bastoane și gloanțe de cauciuc să „aplice constituția” pe spinarea unor sute de votanți. Simplul fapt că nu au votat la referendum mai mult de jumătate din locuitori se datorează confiscării buletinelor de vot și închiderii cu poliția a unor centre de votare. S-a votat pe unde s-a putut, lucru care pare că a și fost uitat de cei ce invocă o Catalonie „divizată”. Într-o țară democrată presa independentistă a fost interzisă, postul de televiziune Tv3 la fel. Și atunci este sau nu tragică asemănarea dintre dictatura „democrată” de azi cu cea a lui Franco?
