“Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie,
Ţara mea de glorii, ţara mea de dor?
Braţele nervoase, arma de tărie,
La trecutu-ţi mare, mare viitor!
Fiarbă vinu’n cupe, spumege pocalul,
Dacă fiii-ţi mândri aste le nutresc;
Căci rămâne stânca, deşi moare valul,
Dulce Românie, asta ţi-o doresc.”
Mihai Eminescu
Să se fi înşelat oare “Luceafărul” în privinţa virtualei existenţe a sentimentelor alese, năzuinţelor şi mai ales virtuţilor neamului nostru românesc, pe care în atâtea rânduri şi cu atâta patimă le-a etalat direct şi nemijlocit prin intermediul operelor sale? Nu cred, mă îndoiesc serios! Şi când afirm acest lucru iau în consideraţie, în primul rând proprile-mi convingeri, nu în ultimul rând însă şi existenţa incontestabilă a numeroaselor pagini de istorie extrem de elocventă în acest sens, pagini marcate din plin de numeroase acte de virtute, eroism şi vitejie, ale neamului nostru românesc.
Atunci, mă întreb cu uimire şi nespusă amărăciune, ce oare se întâmplă în acest moment cu România, cu actuala societate românească de după ‘89? Ce fenomen demonic, ce calamitate crudă şi distructivă face ca această minunată naţiune să se scufunde din ce în ce mai adânc în abisul distructiv a unor acte antisociale grave, nemaiîntâlnite şi, nu în ultimul rând, în tenebrele devastatoare ale unei economii falimentare?
Desigur, întrebările, pe fondul actual al unei situaţii generale negative, situaţie ominiprezentă în ţara noastră, se pot naşte lesne şi firesc! Aflarea răspunsului însă, mai bine zis a răspunsurilor, necesită o complexă incursiune retrospectivă în însăşi istoria trecutului naţiunii noastre. Din nefericire spaţiul desemnat prezentului articol nu îmi permite, pentru moment, dezvoltarea temeinică a complexului subiect. Totuşi, în limitele respective, am să încerc totuşi să tratez unele aspecte fundamentale ale acestuia; Vidul social-economic rămas în urma căderii (cel puţin teoretice) a fostului sistem totalitar reprezintă, cu siguranţă, una dintre principalele cauze determinante în acest sens! Nu-mi vine însă a crede că tot ceea ce astăzi se petrece rău în România, într-o ţară a cărei clasă politică se autodefineşte democratică, dominată numai de principii curate, pro-naţionale, poate fi pus în exclusivitate, numai pe seama respectivei cauze! Spun asta, în primul rând, prin prisma faptului că acest firesc vid politico-social şi cultural la care mă refer, nu are cum, şi sub nici o formă să legitimeze unilateral actuala omniprezenţă, la toate vârfurile: social, politic, economic, cultural etc., a acestor mutaţii! Corupţia generală, lipsa de naţionalism curat, penuria de creativitate şi mai ales de conştiinţă, dezinteresul general, prostituţia, proxenetismul, lichelimul etc., au devenit factorii de bază ai societăţii româneşti de după ‘89! Şi dacă respectiva stare de fapt şi-ar limita prezenţa numai în rândul unei anume clase sociale ar mai fi cum ar mai fi, dar, din nefericire, ea este omniprezentă, fiind chiar şi mai activă în eşicherul politic al societăţii, în rândul celor ce ar trebui să conducă corect destinele şi interesele naţiunii române!!!
Plasamentul geografic geo-politic nefast al ţării noastre a creat de multe ori, pe mai tot parcursul istoric al existenţei naţiunii noastre, o serie de probleme la care numai cu mari sacrificii de jertfă supremă poporul nostru a reuşit să le facă faţă! Şi când spun asta mă refer, în primul rând desigur, la păstrarea cu sfinţene a independenţei naţionale, teritoriale şi… culturale a României!
Ei bine, dacă intrarea Românei în N.A.T.O. a rezolvat într-o oarecare măsură asigurarea integrităţii graniţelor, nu acelaşi lucru se poate spune în privinţa prezervării culturii naţionale şi a obiceiurilor noastre străbune prin liberalizarea circulaţiei şi implicit acceptarea ţării noastre în U.E! A nu fi înţeles greşit!!! Nu contest anumite beneficii de perspectivă, (demne de luat în seamă), urmărite de ţăra noastră prin înrolarea în Uniune! În acelaşi timp însă, prin prisma naţionalismului sincer şi curat al românului iubitor de glie şi neam, nu pot accepta, sub nici o formă marginalizarea propriei culturi naţionale şi manelizarea acesteia prin înlocuire cu elemente culturale străine şi abstracte, care nu au nimic de a face cu tradiţia şi istoria culturală a neamului meu!
Nu ştiu dacă aşa zisa integrare a României în cultura comunitară a fost sau nu greşit înţeleasă, dar, cu certitudine, reultatele (efectele) nocive ale acesteia s-au făcut resimţite, încă din primele momente! Paradoxal!!! S-a ajuns astfel ca unii dintre adevăraţii noştri oameni politici şi de cultură să fie scoşi complet din manualele de Istorie Naţională!
Locul acestora a fost luat după nevoie! În Istorie: de eroi care nu au nici în clin, nici în mânecă cu interesele neamului românesc, ba din contră!!! Selectarea s-a făcut, desigur, în funcţie de preferinţele unor parteneri comunitari! Faptul în sine, nefiind conform cu realitatea, este cu atât mai grav grav cu cât are ca scop clar adaptarea istoriei naţionale la cerinţele estetice ale U.E.!
În Artă şi Cultură s-a procedat aproximativ la fel. E drept, cu anumite excepţii! Căci, pe lângă cerinţele noii poziţii comunitare, aici, datorită liberei circulaţii, au mai intervenit şi o serie de alte fenomene specifice perioadei de tranziţie prin invadarea spaţiului cultural românesc cu elemente de aşa zisă Cultură Occidentală, Orientală…
Nu vreau să mai insist pe această temă, subiectul este arhicunoscut!
Totuşi, personal cred că totul ar trebui să aibă o limită! Asta, desigur, în cadrul unei societăţi normale, în care valoarea autentică să nu fie confundată cu non-valoarea. Şi asta, doar pentru simplul motiv că acesta din urmă este omniprezentă!!!
Din păcate însă, cu siguranţă, actualmente în ţara noastră nu mai există limite, nici măcar ale bunului simţ! Totul a devenit posibil! Chiar şi încercarea de distrugere a unor reale puncte de referinţă! Sau, mai concret fie spus, din motive de snobism şi egoism personal, unii încearcă din greu să-şi monteze anarhic şi abuziv personaltatea vremelnică şi non-valorică pe soclul rămas gol al vreunui Epigon Sacru al neamului românesc!
Aşa se face că H. R. Patapievici îşi permite, cu o dezinvoltură iresponsabilă şi greu de explicat, să lovească ostentativ în orgoliul neamului românesc, considerându-l pe Marele Nostru Poet Naţional Mihai Eminescu… ca fiind “cadavrul din debara”!
“Vis de răzbunare negru ca mormântul
Spada ta de sânge duşman fumegând,
Şi deasupra idrei fluture cu vântul
Visul tău de glorii falnic triumfând,
Spună lumii large steaguri tricolore,
Spune ce-i poporul mare, românesc,
Când s-aprinde sacru candida-i vâlvoare
Dulce Românie, asta ţi-o doresc.”
Mihai Eminescu
