Mai întâi a fost Femeia, eterna iubire, apoi Ispita… De data aceasta, Marian Malciu vine răscolitor de dur, declanşând un film social real pe care puţini autori de romane au îndrăzneala să-l evoce. Îşi asumă riscul şi este prezent la scene de o intensitate maximă, cu rezonanţă dramatică şi revoltătoare, dar ştie să aducă în toată această fărădelege socială frânturi de bucurie, firave raze de soare. Cu multă măiestrie, autorul ne poartă într-o lume pustie şi sfâşiată unde plăcerea şi dorinţa sunt principalele elemente care ucid iubirea şi respectul de sine. Sunt distruse identităţi prin violul fizic, dar şi prin cel psihic. Folosind cu uşurinţă tehnicile narative şi monologul interior, îndeamnă personajele spre introspecţie pentru a reda stări zguduitoare, nelinişti şi indignare în faţa unui destin nemilos.
Când un copil suferă, părinţii mor în fiecare clipă câte un pic; tot de-atâtea ori, Dumnezeu le dă puterea să lupte cu toate relele pământului. Mama şi tatăl Iulianei, o adolescentă frumoasă, elevă de liceu, au trăit momente de disperare atunci când fata lor s-a pierdut în drumul său de la liceu spre casă. Răpită de un individ cu antecedente, Iuliana este bătută, violată, umilită şi sechestrată cu intenţia de a fi oferită ca desfătare trupească şi altor bărbaţi lipsiţi de scrupule. Părinţii fetei se lovesc în căutarea dreptăţii de poliţişti corupţi, incompetenţi, de un sistem juridic cu grave abateri de la lege. Va fi reţinut şi judecat un alt bărbat în locul vinovatului.
Nepăsarea celor care reprezintă legea, este combătută uneori de personaje pozitive care pun suflet în a găsi pe adevăratul făptaş al violului şi agresiunii fizice. Comisarul Olaru, este unul dintre cei de la care aflăm direct, erorile ce se petrec în rezolvarea acestui caz: „Are fapta, are autorul, cere instanţei reţinerea, îl declară pe Breazu învinuit şi demarează cercetarea penală! Foarte simplu pare la prima privire… Oare chiar nu înţelege că unele chestiuni nu se potrivesc absolut deloc?”.
După ce Iuliana recunoaşte că cel declarat vinovat nu este făptaşul, din nou se instalează incertitudinea. Apare următoarea victimă în persoana iubitei celui condamnat pe nedrept, cea care a crezut în nevinovăţie şi a angajat un avocat pentru apărare. Istoria se repetă. Femeia este răpită şi dusă în acelaşi loc unde cu ceva timp în urmă, Iuliana a suportat durere şi umilinţă. Bestia umană recurge la violenţă, foloseşte un vocabular vulgar şi băutura ca mijloc de stimulare a pornirilor imorale. De data aceasta, destinul alege. Femeia hotărăşte să se salveze cu orice risc şi reuşeşte să declanşeze judecata nescrisă. Cele din urmă clipe ale bărbatului i-au fost împovărate de „spovedania” unui om care, protejându-l din motive de nimeni bănuite, numai de el ştiute, i-a schimbat firul vieţii începând cu moştenirea genetică, implantată prin procesul creaţiei săvârşit în păcat: „Nu muri, băiatu’ tatii. Eu… eu am greşit, băiatule. Că eu… eu am obligat-o pe mă-ta… Ea nare vină, să ştii… Demult… am ameninţat-o că-l bag pe Vasile… că-l bag în puşcărie şi… şi am prins-o în grajd… la iesle… M-a pedepsit Dumnezeu, băiatule… Da, băiatule… eu sunt tatăl tău. Să mă ierţi, băiatule… dacă poţi!”.
Vinovatul se stinge la fel de sălbatic pe cât i-a fost dat să trăiască: „Capul i-a căzut cu bărbia pe capota maşinii pe care-i zăceau mâinile întinse ca într-o ultimă îmbrăţişare… Sângele i se scurgea încet din trupul zobit şi, odată cu el, i se scurgea şi viaţa în zăpada ce nu reuşea să îngheţe bine şi nici să spele urmele ultimei halte din calea destinului…”. Judecata a fost dreaptă? Poate că da… Dar nu omul legii a fost cel care a hotărât, ci destinul… acea lege nescrisă a cerului… o dreptate dură, o pedeapsă definitivă. Cazul a fost închis.
Marian Malciu cunoaşte bine sistemul juridic românesc şi, din acest motiv, cu multă uşurinţă aduce în cuprinsul romanului personaje din rândul poliţiştilor, procurorilor, judecătorilor şi avocaţilor. În toată această agresivitate umană, autorul strecoară momente de viaţă plăcute, bucurii sufleteşti intense, clipe de tandreţe, iubiri împărtăşite. Cu o cochetărie ştrengărească, se furişează în viaţa liceenilor şi ne face cunoscută frumuseţea, dar şi curăţenia sufletească şi trupească a tinerilor.
Romanul are valoare socială şi psihologică. Tehnica autorului aducând procedee de o mare fineţe în conceperea actelor din această scriere, dă cititorului prilejul de a găsi o lectură atractivă, plină de acţiune, de intrigi, o luptă reală a omului nou ca produs al societăţii în care trăieşte. Pe tot parcursul romanului, suspansul creează emoţie, nelinişte, stări de tensiune şi curiozitate, astfel încât, spre final, punctul culminant devine exploziv prin adevăr şi dreptate.
Marian Malciu este şi va rămâne un scriitor al prezentului, un mare cunoscător al omului în societate, un sensibil în faţa frumuseţii feminine, un poet al iubirii, un etern trubadur al tinereţii, un om în credinţă cu dragoste pentru adevăr şi dreptate. Acum ceva timp în urmă, am îndrăznit să citesc un singur rând scris de Marian Malciu… şi m-am trezit prinsă în „plasă”. De atunci, cu fiecare nouă carte, ştiu că îmi va face bucurie şi din acest motiv, l-am declarat ca fiind unul dintre scriitorii preferaţi.
Vă invit să descoperiţi între rândurile acestui roman o lume reală, plină de acţiune şi emoţie, cu imagini şi stări intense, captivante. Este lumea în care trăim, dar prinşi fiind în capcana ei, nu suntem capabili să facem atenţie tuturor evenimentelor.
Romanul de faţă poate fi un studiu de caz cu valoare morală şi educaţională. Marian Malciu este un observator excelent, un povestitor iscusit, scrierile sale având calitate şi rafinament. Vă recomand, cu multă căldură, romanul Chemarea destinului. Lectură plăcută!
———————————–
Marian MALCIU – Scriitor şi poet. Născut la 27 decembrie 1945 la Caracal, judeţul Olt. Studii: Liceul „Ioniţă Asan” – Caracal (1964), Şcoala tehnică exploatare şi întreţinere auto, Bucureşti (1969),
Şcoala militară de ofiţeri a MI, Bucureşti (1975), Facultatea de drept, Universitatea Bucureşti (1977),
Postuniversitare în ştiinţe penale, Facultatea de drept, Universitatea Bucureşti (1990/1991).
Primele „întâmplări” literare: pe internet (!), 2006, „Jurnalul Naţional” şi, mai apoi, „Netlog”, „În umbra flăcării”, „Myspace”„Reţeaua literară”, „Cleopatra – casa gândului”, „Cititor de proză”. Coautor antologie virtuală: versuri în „Esenţe”/ aprilie 2009 şi proză în „Sinteze”/2009. Coautor „Însemne”, poezii, sub egida administraţiei siteului „Cleopatra – casa gândului”, Editura DOCUCENTER, Bacău, 2010
Colaborare: Revista de cultură “Autograf mgm” din Craiova, nr. 7-8-9/2008, nuvela “Dragostea din cătănie”. Revista de cultură universală, editată sub egida LSR, „Constelaţii diamantine”, nr.5,6,7,9, proză,
Debut: literar: „Femeia, eterna poveste”, Editura Alutus, Slatina, 2008, proză,168 pagini, care a făcut ca autorul să fie declarat „Omul zilei” de „Jurnalul Naţional”/ 8 martie 2008:
Cărţi publicate: „Ispita”, Editura Sim Art, Craiova 2009, roman, 222 pagini; „Chemarea Destinului”, Editura Sim Art, Craiova 2010, roman, 223 pagini; În curs de editare, „Urme de dragoste”, În curs de documentare, „Culese din instanţă”