Ei, da! „Pentru 50.000 de euro nu mă dau jos din pat!”Asta probă de cinism! Iată omul nou creat de aceste vremi post – revoluționare! Ăsta da, sentiment de superioritate, de încredere exagerată în propriile capacităţi! Ăsta, da, narcisism! Om care și-a văzut imaginea reflectată în nu știu ce oglindă și s-a îndrăgostit de ea… Ăsta da, orgoliul – manifestare exagerată a egoului care se dorește superior celorlalți! Asta da, neobrăzare – lipsă de cuviinţă, poate chiar impertinenţă?
Cu adevărat omul cinic are ceva diabolic, pervers în ființa sa. Cinicii (de la kynos = câine), au fost adepții școlii filozofice antice întemeiată de un elev al lui Socrate, sub deviza: „Să trăim conform naturii” – restrângere la nivelul animalității, cu dispreț față de principiile elementare ale moralei. Emblema lor era un câine. Cinismul a apărut în acele vremi ca un antidot, ca rezultat al descurajării societății grecești după războiul peloponeziac din secolul V î. H. care a dus la decăderea Atenei, dar şi la ruinarea statelor greceşti, iar după război economia a intrat într-o perioadă de criză. În vremurile noastre ce îi determină pe oameni să devină cinici? Cinismul este o manifestare a cruzimii, iar după cum afirma Nietzsche, este „una dintre cele mai vechi desfătări ale umanității, pentru că procură cea mai înaltă voluptate a sentimentului puterii”. Nu cumva este și lipsa iubirii de semeni?
Viața omului este un motor în mișcare care trebuie să producă energie într-un mod oarecare. Orice energie nefolosită slăbește, dispare. Activitatea este legea vieții; trândăvia însemnă moarte. Ni se dă viață pentru ca noi să facem ceva în tot acest timp dăruit, cât ne funcționează „motorul”, lumea „candelă a existenței fiind, iar omul flacăra ei”. Și la sfârșit dăruim noi împlinirea sau neîmplinirea vieții – Creatorului… Dar nu orice fel de mișcare, ci activitate îndreptată spre un scop util și creator, lenea și hărnicia fiind două stări în care omul se poate încadra. Prin lene sau trândăvie – atitudine necinstită fiind, energia sufletească se scurge, trece în degradare morală ce vizează viața spirituală, și care, în același timp tensionează relațiile cu cei din jur. Astfel lenea este definită ca „o rătăcire și nepăsare pentru mântuirea veșnică a sufletului, prin care omul se întristează și se dezgustă de binele pe care trebuie să-l săvârșească; pentru aceasta el fuge de osteneala cu care se face binele”, ne învață Religia. Omul harnic are o dispoziție pentru muncă – condiția existenței, dovadă a sănătății fizice și sufletești. Munca asigură dinamismul sufletului angajat creator spre producerea bunurilor materiale și spirituale; aduce adevărata bucurie. Chiar dacă munca pretinde efort și sudoare, ea nu constituie o povară a vieții, ci angajează spre un ideal care, pe măsura împlinirii, aduce sufletului satisfacția deplină; ne face viața mai frumoasă, cu rezultate care bucură pe fiecare om și bucuria se însumează, ajutând întreaga societate. Condiția esențială a vieții fiind, munca este sfântă ca viața însăși. După învățătura creștină „Munca este izvor de virtuți. Ea luminează mintea, întărește voința, înalță simțămintele, aduce răbdare, bărbăție, stăpânire de sine, potolește patimile și înlătură ispitele.” Și să nu uităm că „pasărea este mai în siguranță când zboară, iar omul când muncește.”
Acum, în aceste vremuri, nu e timp pentru prea multă odihnă! Viața înseamnă muncă, strădanie, jertfă. Important este însă felul în care ne desfășurăm munca. Adevărata bucurie a vieții o simt numai cei ce pot aduna și folosi bunurile vieții prin munca lor cinstită, aflată sub binecuvântarea lui Dumnezeu, în armonie cu viața celor din jur, așa cum orice instrument dintr-o orchestră intră în armonie cu celelalte. Nu se poate cânta fals! Iată că se poate! ne dovedesc unii prin acțiunile lor. Nu are ureche muzicală sau refuză să-și armonizeze unele impulsuri și instincte și spune cu dezinvoltură: „Nu mă dau jos din pat pentru doar 50.000 de euro!” Ați auzit? Iată motorul care îl poate mișca și o spune fără jenă, metaforic. El are etalonul său. Cum îndrăznești tu, un „oarecare” să nu-l respecți? Acest gen de oameni nu au acel sentiment moral „prin esență activ”, după cum spunea un filozof; emoția morală fiind sentimentul unei solidarități, o armonie pe care o simți, uneori o cauți; ea este măcar simpatia, dacă nu dragostea socială; ea este dragostea de țară care trebuie să ne înstăpânească inimile. Pot dormi liniștiți oamenii necinstiți? Nu îi apasă greul păcatului?
Să ajungi un om serios și cinstit, trebuie în primul rând să fii călăuzit de principii și valori. Cinstea nu este o vocaţie, dar este o opţiune dobândită prin educație, prin voință; defectele de caracter se pot corecta; până la sfârșitul vieții avem a ne strădui de învățat… Cinstea e o floare rară, este adevărat! Ar trebui să fie mult dorită, mult căutată! Omul cinstit nu minte, nu înșeală pe nimeni, nu umblă cu șiretlicuri, nu fură, în nici unul dintre nenumăratele feluri în care se poate fura, el este sincer, spune ceea ce gândește și ceea ce nu distruge pe celălalt, el nu vrea să aibă decât ceea ce este al lui și ceea ce a dobândit pe drept. „Nu există moștenire mai prețioasă decât cinstea” spunea William Shakespeare.
Necinstea înseamnă corupție, înseamnă abatere de la morală. Autorul unui articol ne spune că „Transparency International definea corupția astfel: Corupţia, în sens larg, reprezintă folosirea abuzivă a puterii încredințate, fie în sectorul public fie în cel privat, în scopul satisfacerii unor interese personale sau de grup; definiţia dată corupţiei în cadrul ONU şi reluată în strategia naţională anticorupţie este: Esenţa fenomenului corupţiei constă în abuzul de putere săvârşit în scopul obţinerii unui profit personal, direct sau indirect, pentru sine sau pentru altul, în sectorul public sau în sectorul privat; dezbaterile din Parlament: Pentru populație cauza principală a corupției se transformă într-un complex de cauze situate la nivel sistemic, adică legi prost făcute şi pe deasupra încălcate în mod sistematic de chiar cei care ar fi trebuit să vegheze la aplicarea lor. Clientelism şi clici în competiţie pe resurse.” Necinstea este o haină care îmbracă toate țările din lume, iar Transparency International a comunicat zilele acestea că România este mai coruptă în anul 2011 decât în 2010.
Un alt exemplar al tipului de corupt al tranziției spunea într-un interviu (citit într-un ziar), că acela care încalcă legea e un prost pentru că legea e atât de permisivă în Romania, încât poți să faci și să desfaci o grămadă de lucruri cât se poate de legal, precizând că el nu a încălcat legea niciodată, și întrebat dacă a încălcat moralitatea în afacerile sale, a răspuns că așa ceva nu există dacă vrei să câștigi bani în afaceri. Nu este și această o dovadă de cinism? Mă întreb: Oamenii cinstiți și cu judecata dreaptă ce pot înțelege din toate aceste exprimări, afirmații? Din toate aceste fapte necinstite și nepedepsite?
Mântuitorul ne spune că „orice pom care nu aduce roadă bună se taie și în foc se aruncă” (Matei 7, 19). Cine o va face? Cine trebuie să o facă?
Dar să închei optimist, cu un citat al unui filozof sicilian: „Omul este o eternă făgăduință”- adevăr izvorât dintr-o pătrunzătoare și îndelungată analiză a sufletului omenesc. Eterna promisiune, eterna așteptare a schimbării omului în bine…
