Drumul către Limassol
Sfârşit de februarie 2011 într-un Bucureşti încă îngheţat şi obosit de-atâta iarnă, cu zăpezi adunate-n grămezi pe marginea şoselelor, copaci cu ramuri încărcate de nea şi clădiri cenuşii sub lumina blândă a dimineţii reci de sfârşit de săptămână. În drum spre aeroport număram orele ce mă despărţeau de întâlnirea cu Mădălina; nu îmi văzusem copila din vara anului trecut când a venit în ţară pentru sesiunea de examene la masterat şi fiecare clipă care se scurgea îmi părea o veşnicie…
Forfotă maximă şi îmbulzeală, aspect de dugheană de mahala şi miros de crâşmă ieftină în aeroportul Băneasa de unde urma să mă îmbarc într-o cursă low-cost spre Cipru. În iarna lui 2007, pe când Mădălina era studentă a Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj şi făcea practica la Limassol, zburasem spre Cipru prima oară şi mă îmbarcasem din aeroportul „Henri Coandă” – incomparabil cu ceea ce mi-era dat sa văd acum într-o aerogară din capitala unei ţări membre a Uniunii Europene. Lamentabil pentru societatea în care trăim dar mai adevărat şi mai trist decât îmi putusem închipui… Feţe marcate de griji şi oboseală, oameni simpli şi pe alocuri câte-o persoană care, se vedea de la o poştă că se află doar în trecere prin capitala României, aşteptau pe scaunele inconfortabile şi scrijelite de pasageri „educaţi”, în sala de îmbarcare anunţul zborului spre Cipru. La fel ca şi spre multe alte destinaţii, pasagerii care plecau spre Larnaca, în mare parte aparţineau categoriei milioanelor de români ce şi-au încercat norocul înafara graniţelor. Tristeţi vizibile, oameni de toate vârstele, cu precădere tineri, se pregăteau pentru îmbarcarea spre ţara unde lucrează sau sperau că vor lucra curând. În fine, după scurgerea timpului alocat efectuării check-in-ului, la poarta 3 a terminalului aeroportului Băneasa s-a dat startul îmbarcării pentru zborul de Larnaca; la fel de nerăbdători şi dezorganizaţi ca-ntr-o ţară din lumea a treia, pasagerii se îmbulzeau spre scara avionului Airbus care trebuia să decoleze curând spre însorita insulă din Mediterană.
Două ore de zbor fără probleme, făra turbioane şi scuturături, într-o atmosferă calmă şi civilizată, navigând deasupra continentului şi-apoi a Mediteranei au trecut – grele de aşteptarea revederii – şi avionul a aterizat în siguranţă pe aeroportul din Larnaca. Cu toate că gândurile şi atenţia mea erau îndreptate spre copila pe care nu o ţinusem în braţe de mai bine de opt luni, aeroportul găzduit de o clădire nouă, modernă, elegantă, civilizată şi primitoare a constituit primul şoc suferit la reîntâlnirea cu legendara insulă a Afroditei; lăsasem în 2008 o aerogară destul de modestă, care semăna la vremea aceea cu un simplu hangar şi iată ca la început de 2011 păşeam într-o clădire absolut deosebită şi cu servicii la înalte standarde, aşa cum „dă bine” pentru o ţară a Uniunii Europene. După ce-am trecut de ghişeul în care s-a consumat etapa formalităţilor vamale am ajuns în sfârşit să-mi ţin copila în braţe unde a rămas aşa minute în şir nesăturându-ne una de cealaltă şi bucurându-ne din plin de frumuseţea şi emoţia momentului.
Drumul spre Limassol, oraşul în care Mădălina trudeşte cu sudoarea minţii într-o firmă de top din domeniul brokerajului valutar mi s-a părut scurt; cei peste şaizeci de kilometri i-am parcurs cu rapiditate în autoturismul cochet şi cu volanul pe dreapta, pe autostrada şerpuind printre dealuri stâncoase sau câmpuri înverzite şi pline de flori, majoritatea de un galben de vis.
La Limassol ne-a întâmpinat o fantastică atmosferă de carnaval început de curând şi care urma să dureze încă mai bine de-o săptămână. În amurgul splendid al unei zile lungi, obositoare dar fericite, eram din nou împreună cu fetiţa mea! Urmau două săptămâni şi jumătate de şedere în Cipru, însorita şi misterioasa insulă în care-am făcut ulterior cunoştinţă cu cele mai frumoase locuri, pline inedit, de mit şi frumuseţe.
Despre Cipru…
Fiind a treia ca mărime între insulele mediteraneene (după Sicilia şi Sardinia), Cipru, aparţinând Orientului Mijlociu este insula situată în colţul de nord-est al Mării Mediterane, în sudul Turciei, vestul Siriei, la nord de Egipt şi nord-vest de Grecia. Numeroase au fost stăpânirile care s-au perindat în Cipru de-alungul secolelor! Începând cu secolul al XII-lea şi până în 1489 Cipru a fost ocupat de cruciaţi, după care a intrat sub stăpânire veneţiană până în 1571 când Imperiul Otoman a invadat insula. 1878 a fost anul în care Imperiul Britanic a pus stăpânire pe Cipru şi acolo a rămas coroana britanică până la 16 august 1960 când şi-a câştigat independenţa de stat, constituindu-se ca republică federală binaţională (greacă şi turcă) în cadrul Commonwealth-ului Britanic. Urmele istoriei zbuciumate se regăsesc în multe dintre vestigiile arheologice sau conservate în muzeele cipriote.
Un act nechibzuit al episcopului Makarios, preşedintele de atunci al Ciprului – face ca în 1974 trupele turceşti să invadeze partea de nord a insulei, locuită predominant de turci, instaurând Republica Turcă a Ciprului de Nord şi alungând grecii din acest teritoriu. Acţionând în oglindă, grecii din sud au făcut acelaşi lucru izgonind turcii care locuiau în acea parte a insulei şi astfel s-a declanşat aşa-numita „criză cipriotă” care s-a perpetuat până în zilele noastre. În prezent, insula este împărţită în doua state de facto: Cipru şi Republica Turcă a Ciprului de Nord – recunoscută doar de către Turcia. Membră a Uniunii Europene, Republica Cipru a adoptat moneda unică „euro” începând cu 1 ianuarie 2008. În acelaşi an 2008, în urma alegerilor din luna februarie, la conducerea ţării se află preşedintele Dimitris Christofias.
Circa 76-77% din populaţia Ciprului aparţine comunităţii greceşti, restul constituind comunitatea turcă, în mare parte şi doar în procente reduse armeni, maroniţi sau latini. Limba vorbită în partea grecească (unde am petrecut toată această vacanţă) este greaca, în partea de nord vorbindu-se cu precădere limba turcă. Surprinzător însă, majoritatea ciprioţilor sunt vorbitori de limba engleză. Prin politica fiscală adoptată, fiind adevărat paradis fiscal, Cipru a avut abilitatea să atragă investiţii străine şi astfel, multe companii din domeniul financiar-bancar sau din alte domenii şi-au înfiinţat filiale în marile oraşe cipriote.
Comunitatea greacă este de religie ortodoxă; ciprioţii turci sunt însă adepţi ai islamului. Religia se pare ca a constituit unul din punctele de divergenţă dintre cele două părţi, coroborată cu alte motive mai mult sau mai puţin cunoscute şi care au generat starea conflictuală din acest colţ de lume.
Clima mediteraneană, cu veri fierbinţi şi un indice de umiditate deosebit de ridicat, întinzându-se din iunie până în septembrie şi iernile blânde care încep în noiembrie şi sfârşesc undeva la mijlocul lunii martie are o specificitate aparte şi prin scurtimea anotimpurilor intermediare – primăvara si toamna – cu vreme schimbătoare dar totuşi caldă şi cu soarele strălucind întregul an; din aprilie până în septembrie zilele au mai mult de 11 ore. Vânturi care adie uşor spre moderat, de multe ori, în timpul verilor toride ar fi dorite a fi mai intense; dar până şi furtunile sunt foarte rare aici, în insula Afroditei. Zăpezile sunt foarte rare şi se regăsesc doar la munte, la peste 1000 de m; eu am avut ocazia să găsesc în acestă perioadă câteva peticele de zăpadă la Troodos, muntele situat în sudul insulei şi care atinge înălţimea de 1953 m.
Două lanţuri muntoase străjuiesc ţinuturile insulare ale Ciprului: Pentadaktylos – de-a lungul coastei nordice şi Troodos în zona centrală şi nord-vestică a insulei. Coastele stâncoase şi dantelate din nord în opoziţie cu plajele lungi şi nisipoase din sud, câmpiile nordice acoperite cu măslini şi roşcovi sau fertila câmpie Messaoria ce se întinde între cele două lanţuri muntoase, toate sunt frumuseţi cu particularităţi aparte şi-un plus de atractivitate şi originalitate.
Am avut şansa ca fiica mea să fie într-o scurtă vacanţă în prima parte a şederii mele în Cipru şi astfel am văzut mare parte din locurile minunate ale insulei ce-mi pare acum desprinsă dintr-o altfel de lume; muntele Troodos, mănăstirea Kykkos, Băile Afroditei şi grădina botanică din Polis, Petra tou Romiou – locul de născare al Afroditei, muzeul arheologic Kourion, grădina zoologică din Paphos, oraşele Paphos, Larnaca şi Nicosia şi neîndoielnic, Limassol – oraşul în care-am petrecut cele 17 zile minunate.
Troodos, Kykkos, Polis
Dimineaţa de 28 februarie 2011 într-un Limassol amorţit de vânzoleala nopţii de Carnaval ce de-abia începuse pe 24 februarie mi-a fost atât de senină lângă copila ce-mi umpluse ore în şir sufletul cu desfătările ei şi cu toate destăinuirile asupra a ceea ce se petrecuse în viaţa sa de la plecarea de-acasă, încât am uitat şi de amărăciunea imaginii lăsate în urmă în aeroportul Băneasa şi de problemele de-acasă si de toate necazurile şi nemulţumirile vieţii. Eram cu ea si trebuia să ne bucurăm una de cealaltă şi să profităm din plin de frumuseţea zilelor de sfârşit de iarnă cipriotă şi de oportunitatea de a vizita împreună locuri minunate şi încărcate de istorie, frumuseţe şi mister.
Micuţul autoturism de fabricaţie niponă al Mădălinei ne-a fost prieten desăvârşit şi ne-a purtat peste tot unde merita să ajungem şi să vizităm. În dimineaţa liniştită, cu cerul albastru şi limpede şi aer primăvăratic, pe bancheta din spate cu Ţuca – fermecătoarea şi inteligenta căţeluşă de talie mică – o combinaţie reuşită de bishon cu peckinez – pe care fetiţa mea o consideră „fiinţa cea mai sinceră” din preajma ei acolo, am pornit spre nordul Ciprului grecesc, unde munţii îşi desfăşoară crestele dantelate de-o parte şi de alta a şoselei într-un lanţ care parcă nu se mai sfârşeşte.
Formele de diviziune teritorială în Cipru sunt districtele, iar noi, pot să spun că le-am vizitat pe toate cele din regiunea grecească şi mai puţin pe cele din regiunea turcă. Larnaca, Limassol, Paphos şi Nicosia in Ciprul grecesc, apoi Famagusta şi Kyrenia în zona controlată de turci. Am omis în capitolul anterior să fac menţiunea că cele două părţi sunt separate de Zona de demarcaţie a Naţiunilor Unite în Cipru iar teritoriile Akrotiri şi Dhekelia din partea de sud a insulei, sunt teritorii dependente ale Regatului Unit unde se află două baze militare britanice.
Troodos, zona muntoasă cu cel mai înalt vârf din Cipru (1953 m) şi unde, dacă ai noroc, este singurul loc în care poţi găsi zăpadă în timpul iernii mediteraneene sau verdeaţă autentică pe timpul verilor toride, se află la o distanţă considerabilă faţă de Limassol, punctul nostru de pornire în periplul cipriot. Astfel am travesat o regiune deosebită pentru a ajunge în munţi, pe un drum sinuos, cu zeci de kilometri de serpentine pe şoselele săpate în coastele munţilor. După câteva zeci de kilometri parcurşi fără nicio localitate la şosea, printre munţi cu creste dantelate în stâncă vulcanică şi pe alocuri cu vegetaţie caracteristică (pin, stejar pitic, cedru şi chiparos) am ajuns la Troodos, o staţiune montană asemănătoare cu Predealul dar mult mai mică. Înafara peticelor de zăpadă de care se mai bucurau copiii cu săniuţele şi câteva restaurante şi tarabe cu diverse produse şi souveniruri, cei care veneau aici puteau face plimbări în aerul proaspăt si departe de forfota oraşelor, alpinism sau alte activităţi specifice turismului montan. Ţuca a ţopăit veselă printre zecile de oameni care parcă se adunaseră acolo pentru o manifestaţie în timp ce noi ne dezmorţeam picioarele într-o plimbare printre magazinaşe si tarabe încărcate cu obiecte de toate şi după ce am surprins în obiectivul aparatului de fotografiat câteva instantanee deosebite am pornit spre Kykkos.
