CIPRU (2) – RELIGIE, ISTORIE ŞI MIT!

Soarele amiezii de februarie în Cipru poate fi asemuit cu blândul astru al zilelor de mai în România noastră aşa că, în decorul absolut superb al munţilor care se desfăşurau ca o dantelă din stâncă ornată cu ochiuri de verde crud, primăvăratic, rulam vesele pe şoseaua dăltuită parcă în munte, spre un loc în care îmi spusese Mădălina, fiica mea,  că mă voi bucura din toată inima. Şi aşa a fost… Legenda icoanei făcătoare de minuni a Sfintei Maria

Mănăstirea Kykkos a apărut în faţa noastră ca o adevărată fortăreaţă, cu faţada din piatră bazaltică de o frumuseţe deosebită, cu fresce şi colonete vechi de sute de ani, făurite parcă special pentru desfătarea ochiului, minţii şi sufletului deopotrivă. Impresionanta construcţie datând din epoca bizantină, fondată de împăratul Alexios Komnenos undeva pe la sfârşitul secolului al XI-lea se evidenţiază prin excepţionalele piese de artă veche, picturi murale aflate în muzeul găzduit de interiorul mănăstirii, icoane de o valoare extraordinară, obiecte de cult şi piese de mobilier specifice lăcaşelor de rugăciune ortodoxe, altarul sculptat în marmură şi piatră şi ornat dumnezeieşte cu dantelării din aur şi argint masiv, sfeşnice şi candelabre din aur, toate acestea într-o atmosferă de pură înălţare sufletească. De menţionat faptul că biserica mănăstirii păstrează una dintre cele trei icoane făcătoare de minuni ale Sfintei Maria, aceasta fiind pictată de Sfântul Apostol Luca şi a cărei legendă ne-a impresionat.

În muntele Kykkos trăia pe vremea bizantinilor un monah hermit numit Esaias… În timpul unei veri petrecute de Manuel Voutoumites, guvernatorul insulei Doux, la vânatoare în pădurile din muntele Kykkos, rătăcindu-se, acesta l-a întâlnit pe monahul Esaias şi l-a solicitat pentru a-i arăta calea de întoarcere. Monahul hermit, nefiind interesat de nimic din lucrurile lumeşti a rămas fără grai în faţa cerinţei guvernatorului. Acesta furios, văzând indiferenţa hermitului Voutoumites, a ordonat maltratarea şi schingiuirea monahului. Când s-a întors la Nicosia a căzut greu bolnav, suferind de o boală incurabilă. În  disperarea sa, guvernatorul şi-a amintit de comportamentul său inuman vis-á-vis de hermitul de la Kykkos şi l-a rugat pe Dumnezeu să-i lumineze calea ce trebuie să o urmeze pentru a obţine iertarea lui Esaias şi implicit, vindecarea…

Răspunsul i-a venit de Sus. Voutoumites trebuia să ceară personal iertare hermitului. În  acelaşi timp, Creatorul s-a arătat în faţa lui Esaias şi l-a avertizat asupra a ceea ce avea să se întâmple în continuare, ca fiind voia Divinului. Acesta trebuia să ceară cuiva foarte influent care-l va căuta… ca icoana Sfintei Maria, pictată de Sfântul Apostol Luca în Cipru, luată de bizantini şi dusă la palatul de la Constantinopole, să revină  la Kykkos.

Şi aşa s-a întămplat! Voutoumites însă credea de neîndeplinit acest lucru şi a plecat împreună cu Esaias spre Constantinopole, unde a încercat să găsească un moment prielnic pentru a intra personal la împărat şi a-i cere reîntoarcerea icoanei în Cipru. În aşteptarea oportunităţii intrării sale la împărat, Voutoumites procură şi alte icoane şi obiecte de cult pentru hermit şi pe care le va expedia împreună cu acesta în Cipru, la Kykkos; iată că în acest timp de frământare şi aşteptare a căzut greu bolnavă şi fiica împăratului, suferind de aceeaşi boală incurabilă ca şi Voutoumites… Aşa va reuşi, în sfârşit să ajungă la împăratul Alexios Komnenos şi să-i ceară reîntoarcerea „Icoanei Născătoarei de Dumnezeu” în Cipru în schimbul însănătoşirii copilei sale. Neavând altă soluţie, împăratul acceptă şi instantaneu fiica acestuia se simte mai bine şi se vindecă. Foarte bucuros, împăratului îi vine o idee năstruşnică şi cheamă la palat pe cel mai renumit pictor al vremurilor ordonându-i să facă o copie fidelă a icoanei şi aceasta să fie trimisă în Cipru în locul celei originale. În timpul nopţii însă, pictorul are  un vis ciudat în care i se arată Sfânta Fecioară care-i spune că icoana care va fi dată împăratului să fie copia iar originalul să fie trimis în Cipru, acolo unde-i era locul; şi pictorul aşa a făcut!

A doua zi, icoana originală a părăsit Constantinopolul şi a plecat spre Kykkos. Barca împaratului a ajuns pe coasta Ciprului unde Esaias aştepta miraculoasa icoană cu care urma să facă o adevărată procesiune religioasă până la Kykkos. Legenda spune că pe parcursul drumului prin munţii Troodos, copacii participanţi la ceremonia de bun venit şi-au aplecat trunchiurile şi ramurile până la pământ în semn de pioşenie. Astfel, sub patronajul împăratului Alexios Komnenos s-a  ridicat biserica şi mănăstirea în care a rămas pentru totdeauna icoana făcătoare de minuni.

Personal, în momentul intrării în biserica de la Kykkos în care nu am avut voie nici să filmăm, nici să fotografiem, am simţit un fior în tot trupul şi instantaneu, lacrimile au început să-mi curgă în timp ce mă rugam… Nu ştiam însă în acel moment nimic din ceea ce v-am împărtăşit anterior… şi nici nu voi putea uita curând ceea ce am simţit acolo! Dacă ajungeţi vreodată în Cipru, merită sa vizitaţi Kykkos. Este un loc minunat!

Pe Valea Cedrilor

Încărcate de lumină, sufletele noastre s-au desprins cu greu de locul acesta care simţi ca te purifică şi te înalţă dar după amiaza aceea trebuia să ajungem şi într-o altă parte a insulei unde se afla cea mai îngustă limbă de pământ şi unde cerul se unea cu marea într-un amurg de o frumuseţe rară: Cap Arnaoutis.

Drumul spre Polis a decurs într-o armonizare perfectă a sufletelor de-abia încărcate de frumuseţea trăirilor din Kykkos cu natura râzând de-atâta verde, din porţiunea străbătută la coborârea din munţi; am trecut mai întâi printre masive impresionante, cu înălţimi variabile de la 800 la peste 1000 m, o zonă în care bătrânii cedrii tronau ca nişte împăraţi printre pini şi alţi arbori cu totul şi cu totul deosebiţi , numită Valea Cedrilor, ca apoi să coborâm spre câmpia ce se deschidea în faţa noastră ca un evantai.

Culturi de rapiţă înflorite în cel mai superb galben, pomii încărcaţi de floare parcă în acelaşi timp în care s-a produs încărcarea sufletelor noastre la Kykkos, livezi de portocali, lămâi şi pomelos plini de fructe coapte şi flori în acelaşi timp, umplând atmosfera din  jur de un miros sublim – ne-au întâmpinat regeşte la coborârea din munţi. Sate cu o arhitectură aparte, cu străduţe înguste şi case placate cu piatră de un aspect cu totul şi cu totul caracteristic Ciprului ne duceau parcă cu gândul la vechile legende greceşti şi pregătindu-ne anume pentru locul ce urma să se înfăţişeze ca un vis în faţa noastră, Grădina botanică de la Polis unde se găseşte şi renumitul loc cunoscut sub numele de Băile Afroditei. Eram deja la mai bine de 200 de kilometri de Limassol şi văzusem atâtea locuri minunate…

Grădina Raiului: Băile Afroditei

Am ajuns într-o parte a Ciprului în care parcă iarna nu a fost prezentă niciodată şi unde palmierii şi chiparoşii se înălţau falnici, străjuind şoseaua de-o parte şi de alta şi coborând lin pe malul Mediteranei spre coada insulei… Se lăsa încet, încet amurgul iar soarele se înneca de-acum neputincios în mare… Am parcat maşina şi am grăbit pasul spre intrarea în minunata grădină botanică amplasată pe-un deluşor care făcea notă discordantă cu restul formelor de relief din zonă,  unde am vizitat Băile Afroditei…

Aleea ce ducea spre locul de legendă, marginită de tot felul de plante a căror exuberanţă mediteraneeană se regăsea în imagini de vis create în ochii privitorilor – rozmarin de toate mărimile şi soiurile, ciclamen radiind căldură şi culoare din petalele lor strălucind aparte în lumina amurgului, cactuşi şi dracena dar şi leandrii de toate felurile -ne-au întămpinat zâmbind ştrengăreşte şi ne-au înţeles uimirea. Parcă păşisem în Grădina Raiului! La un moment dat aleea s-a îngustat considerabil şi deodată, în faţa noastră a apărut o stâncă de-o formă neobişnuită din care se scurgeau, limpezi precum cristalul, fire de apă îmbrăţişate între ramurile tinere şi înverzite ale unor plante căţărătoare rare şi care-şi aveau apoi sfârşitul la baza acesteia, într-un fel de ochi de apă înconjurat de pietre purtătoare de simboluri mitice, cunoscut sub numele de Băile Afroditei. Legenda spune că aici, frumoasa Afrodita, născută din spuma mării îşi împărtăşea dragostea alături de frumosul ei iubit, Adonis.

Am părăsit locurile mitice din grădina peste care se lăsa deja înserarea şi înfometaţi de-a binelea am intrat într-un restaurant de pe malul mării unde ne-am delectat cu preparate din peşte şi fructe de mare într-un ansamblu denumit generic „fish meze”. Am savurat gustul rafinat al multiplelor feluri aduse în cantităţi aparent mici dar suficiente pentru a ne conferi o stare de bine şi când tocmai apreciam că pentru preţul pe care-l aveau afişat în listă ni se părea cam „subţire”… Ospătăriţa, o cipriotă veritabilă, cu vocea îngroşată de-atâta fumat şi ochii vioi precum două mărgele lunecând nestingherite sub genele lungi şi negre, şi-a făcut apariţia cu încă o serie de noi preparate, de la peşte pregătit excepţional cu tot felul de mirodenii, la creveţi, caracatiţă şi scoici – o masă la fel de bogată precum ne-a fost ziua în desfătarea ochiului şi sufletului.

Hoinărind prin Paphos

Mai aveam destui kilometri de parcurs până „acasă”, aproape de 200 şi drumul de întoarcere urma de astă dată alt traseu, pe coasta de nord vest prin Paphos ca apoi să coborâm în sudul insulei, la Limassol. Se înnoptase de-acum şi nu prea mai aveam ce vedea, însă autostrada pe care rulam era luminată şi puteam observa din când în când localităţile prin care treceam pregătite parcă pentru  începerea unei noi săptămâni… era duminică seara.

La Paphos am făcut un scurt popas în acea seară şi am vizitat portul; ruina unei fortăreţe, pefect luminată şi numai bună de vizitat – ne-a atras atenţia de pe faleză; ne-am dezmorţit picioarele plimbându-ne cu „Ţuca”, magnifica şi zburdalnica noastră jucărie vie pe ţărmul mării şi curiozitatea ne-a împins înspre port. Când ne-am apropiat de fortăreaţă am găsit pe un perete o placă din marmură pe care am citit în două fraze istoria edificiului care era atât de frumos luminat spre a atrage vizitatorii încât nu puteai să nu fii curios să vezi ce-i acolo: ruine, un şanţ de apărare plin cu apă, un podeţ, lanţuri şi lumini! Dacă eşti isteţ, apoi ştii să te vinzi bine – ca destinaţie turistică!  Şi ciprioţii ştiu s-o facă: aveam dovada în faţă.

Un vas de croazieră aparţinând liniilor Louis era ancorat în port… Puntea luminată parcă ne aştepta pe noi să ne îmbarcăm şi să ne întoarcem în timp, în locurile pline de legende dăltuite în coastele stăncoase ale insulei Afroditei… Şi eu şi fata mea Mădălina,  gândeam la fel – era rezultatul firesc al unei zile frumoase, încărcate de bucuria cunoaşterii unei bune părţi a Ciprului, a unei istorii străvechi şi-a miturilor lui legendare în aceeaşi măsură…

Troodos, Kykkos, Polis

Dimineaţa de 28 februarie 2011 într-un Limassol amorţit de vânzoleala nopţii de Carnaval ce de-abia începuse pe 24 februarie mi-a fost atât de senină lângă copila ce-mi umpluse ore în şir sufletul cu desfătările ei şi cu toate destăinuirile asupra a ceea ce se petrecuse  în viaţa sa de la plecarea de-acasă, încât am uitat şi de amărăciunea imaginii lăsate în urmă în aeroportul Băneasa şi de problemele de-acasă si de toate necazurile şi nemulţumirile vieţii. Eram cu ea si trebuia să ne bucurăm una de cealaltă şi să profităm din plin de frumuseţea zilelor de sfârşit de iarnă cipriotă şi de oportunitatea de a vizita împreună locuri minunate şi încărcate de istorie, frumuseţe şi mister.

Micuţul autoturism de fabricaţie niponă al Mădălinei ne-a fost prieten desăvârşit şi ne-a purtat peste tot unde merita să ajungem şi să vizităm; în dimineaţa liniştită, cu cerul albastru şi limpede şi aer primăvăratic, pe bancheta din spate cu Ţuca – fermecătoarea şi inteligenta căţeluşă de talie mică (o combinaţie reuşită de Bishon cu Peckinez) pe care fetiţa mea o consideră „fiinţa cea mai sinceră” din preajma ei acolo, am pornit spre nordul Ciprului  grecesc, unde munţii îşi desfăşoară crestele dantelate de-o parte şi de alta a şoselei într-un lanţ care parcă nu se mai sfârşeşte.

Formele de diviziune teritorială în Cipru sunt districtele iar noi, pot să spun că le-am vizitat pe toate cele din regiunea grecească şi mai puţin pe cele din regiunea turcă. Larnaca, Limassol, Paphos şi Nicosia in Ciprul grecesc, apoi Famagusta şi Kyrenia în zona controlată de turci. Am omis în articolul anterior să fac menţiunea că cele două părţi sunt separate de Zona de demarcaţie a Naţiunilor Unite în Cipru iar teritoriile Akrotiri şi Dhekelia din partea de sud a insulei, sunt teritorii dependente ale Regatului Unit unde se află două baze militare britanice.

Troodos, zona muntoasă cu cel mai înalt vârf din Cipru ( 1953 m) şi unde, dacă ai noroc, este singurul loc în care poţi găsi zăpadă în timpul iernii mediteraneene sau verdeaţă autentică pe timpul verilor toride, se află la o distanţă considerabilă faţă de Limassol, punctul nostru de pornire în periplul cipriot. Astfel am travesat o regiune deosebită pentru a ajunge în munţi, pe un drum sinuos, cu zeci de kilometri de serpentine pe şoselele  săpate în coastele munţilor. După câteva zeci de kilometri parcurşi fără nicio localitate  la şosea, printre munţi cu creste dantelate în stâncă vulcanică şi pe alocuri cu vegetaţie caracteristică ( pin, stejar pitic, cedru şi chiparos) am ajuns la Troodos, o staţiune montană asemănătoare cu Predealul dar mult mai mică. Înafara peticelor de zăpadă de care se mai bucurau copiii cu săniuţele şi câteva restaurante şi tarabe cu diverse produse şi souveniruri, cei care veneau aici puteau face plimbări în aerul proaspăt si departe de forfota oraşelor, alpinism sau alte activităţi specifice turismului montan. Ţuca a ţopăit veselă printre zecile de oameni care parcă se adunaseră acolo pentru o manifestaţie în timp  ce noi ne dezmorţeam picioarele într-o plimbare printre magazinaşe si tarabe încărcate cu obiecte de toate şi după ce am surprins în obiectivul aparatului de fotografiat câteva instantanee deosebite am pornit spre Kykkos.