Dacă timpul ar fi stat pe loc şi concediul Mădălinei nu s-ar fi apropiat de final, probabil că am fi putut zăbovi mult mai mult în minunatele locuri cu ecou de legendă ale insulei misterioase şi calde din Mediterană. Regret că nu am reuşit să vedem la Paphos „mormintele regilor”, un sit arheologic cunoscut sub acest nume, ultimul loc de odihnă pentru aristocraţii din Paphosul secolului al III-lea î.Hr. şi secolul al III-lea d.Hr., constând din nişte camere mortuare scobite în stâncă, unele prevăzute cu coloane şi „curţi”… Mai aveam la dispoziţie o singură zi în care fata mea era liberă, aşa că am hotarât împreună să nu ratăm o excursie la Nicosia, capitala „ruptă” în două, cu partea de nord aparţinând Turciei şi sudul Ciprului, delimitate printr-o zonă-tampon aflată în administrarea Naţiunilor Unite, demilitarizată, aşa numita „linie verde”.
Cum voiam ca la întoarcere să hoinărim puţin şi prin Larnaca, pe care o văzusem doar în treacăt – la sosire în insula Afroditei, dimineaţa devreme, cu Ţuca – minunea de căţeluşă ce făcea parte deja din „escorta” noastră zilnică, am plecat spre Nicosia. Soarele strălucea deja precum într-o zi de vară şi ne mângăia cu razele-i blânde, zâmbindu-ne printre palmierii care se unduiau în adieri de vânt călduţ aducând dinspre livezile din jur miresme proaspete de portocal înflorit.
Autostrada Limassol – Larnaca – Nicosia se desfăşura lin în faţa noastră, şerpuind printre dealuri stâncoase acoperite cu vegetaţie proaspăt renăscută sub ploile din iarna mediteraneană ce se sfârşea acum, la început de martie, lăsâdu-ne să zărim aşezările tipic cipriote unde parcă timpul se oprise în loc; cu case zidite din piatră bazaltică şi străduţe înguste, cochete şi cu grădini superbe abundând în plante exotice şi portocali plini de fructe şi flori deopotrivă.
Multe dintre satele cipriote tradiţionale sunt specializate pe o anumită formă de artă: olărit, bijuterii, cupru, coşuri împletite din nuiele sau faimoasa dantelă de Lefkara. Drumul nostru trecea acum pe lângă Lefkara, localitate în care tradiţiile cipriote au rămas intacte, renumită pentru argintărie şi dantelă; regretam că nu aveam timp care să ne permită un popas aici dar nu puteam să cuprindem totul, din păcate. Vorbind despre tradiţii şi locuri îmi pare nespus de rău că nu am reuşit să ajungem şi în satul Omodos, renumit prin arhitectura pur cipriotă, presa de vin cunoscută sub numele de „Linos” şi mănăstirea Sfintei Cruci; tot aici îşî are obârşia şi faimosul vin cipriot „Comandaria” care, trebuie să recunosc, este nemaipomenit.
Am parcurs cei optzeci de kilometri până la Nicosia pe o şosea excepţională, bucurându-ne ochii cu privelişti absolut minunate în acorduri de buzuky şi-o muzică grecească tradiţională ce se potrivea perfect cu periplul nostru cipriot; să nu uităm că împreună cu noi mai era şi Ţuca, plină de viaţă, jucăuşă şi cu căpşorul mereu scos pe geam, adulmecând parcă aerul primăvăratic şi admirând frumuseţile pline de farmec ce ni se desfăşurau în faţa ochilor.
Nicosia (Lefkosia grecească), cu o populaţie ce depăşeşte 250.000 de locuitori în jumătatea aflată în administrarea Guvernului cipriot, centrul administrativ al Ciprului este situată pe râul Pedieos; cunoscută în antichitate sub numele de Ledra sau Ledrae, devine scaunul regilor Ciprului în anul 1992, ca apoi în 1489 să fie preluată de autoritatea Veneţiei şi în 1571 să fie ocupată de către turci. Înainte ca Ciprul să devină stat independent Nicosia a constituit scena unor lupte şi violenţe extreme.
Capitala Ciprului este totodată şi un renumit centru comercial, produce textile, pielarie, ceramică, plastic. În apropierea capitalei se află mine de cupru, Ciprul fiind un cunoscut exportator pe acest segment.
Fiind amplasat colinar, cu şosele care urcă şi coboară lin şi din care se deschid spre cartiere străduţe înguste cu case construite într-un stil aparte, oraşul Nicosia îţi oferă atât de multe lucruri inedite încât, ca să le poţi savura în linişte şi să cuprinzi totul în detaliu ar trebui să stai acolo câteva zile… Centrul Nicosiei este înconjurat de o fortificaţie veneţiană datând din secolul al XVI-lea. Bogată în muzee şi monumente din diferite perioade, capitala Ciprului uimeşte prin varietatea arhitectonică, prin acele elemente care îi conferă specificitate şi nu în ultimul rând, prin ineditul dat de împărţirea ei în două: este capitala aparţinând a două administraţii, a două guverne, a două state.
Mi-ar fi plăcut să putem vizita mai multe locuri din Nicosia dar nu aveam timp suficient. Ne-am concentrat atenţia doar pe o vizită de ansamblu, neratând însă ocazia de a trece graniţa în partea turcă; ajunsesem în centru şi pe străduţe înguste, clădiri placate cu piatră ne chemau parcă în miezul legendelor pentru ca să le pătrundem misterele… Am intrat pe o stradă plină cu magazine amplasate pe ambele părţi (un veritabil Lipscani bucureştean) hotărând să parcurgem fiecare prăvălioară şi să ne delectăm privind (de cumpărat nu prea era „loc” deşi unele produse erau mult mai ieftine decât în Limassol); o altfel de lume, puţin diferită de ceea ce văzuserăm până atunci în Cipru pentru că influenţa turcă se simţea din plin peste tot. Mădălina şi-a cumpărat o pereche de şalvari, să fie-n ton cu locurile prin care colindam; negustorii te asaltau cu oferte şi te făceau să te simţi exact ca în renumitele bazare turceşti de unde era imposibil să pleci fără a cumpăra măcar un mic souvenir.
Am poposit la o cafenea şi după ce am sorbit cu plăcere o cafea turcească veritabilă am plecat să hoinărim prin alte şi alte magazinaşe, care mai de care mai atrăgătoare… Străduţa începea să coboare şi să se îngusteze vizibil iar noi ne întrebam în sinea noastră „de ce oare?”, fară să observăm că pătrunsesem printre două chioşcuri delimitate cu o bandă colorată, în partea turcă a Nicosiei. Trecusem graniţa! Din păcate pentru mine Mădălina îşi lăsase actele în maşină şi astfel am ratat o plimbare prin capitala Republicii Turce a Ciprului de Nord. În toată perioada de şedere în Nicosia, deasupra noastră se observa făcând ronduri nenumărate, un elicopter al Naţiunilor Unite…zona a fost şi este sub permanentă supraveghere pentru menţinerea unui climat paşnic în acest fost teatru al luptelor sângeroase dintre ciprioţii greci şi turci.
Cele câteva ore de plimbare prin Nicosia s-au încheiat cu o raită într-un mall din care ne-am ales cu o tigaie de teflon achiziţionată la un preţ foarte bun: 2 euro!!! (era absolut necesară pentru că urmau zilele în care Mădălina trebuia sa meargă serviciu iar eu să o aştept cu clătite „ca la mama acasă” ); am mai cumpărat şi câteva obiecte de artă tradiţională şi-apoi am făcut cale-ntoarsă spre Limassol.
Larnaca era în vizorul nostru pentru următorul popas dar întârziasem cam mult la Nicosia aşa că ne-am rezumat la o plimbare în amurg pe faleză în „tourist area” Larnacăi şi apoi am plecat spre Limassol; turneul nostru în insula Afroditei se încheiase şi concediul Mădălinei aşişderea…
Bucuria de a fi împreună cu fata mea pe de-o parte şi aceste excursii minunate – dintr-un colţ în altul al Ciprului – pe de alta, au reuşit să mă desprindă de realitatea pe care o lăsasem acasă: uitasem de faptul că un job bun nu poţi avea dacă de-abia ai terminat o facultate şi nu ai experienţă şi de asemeni, dacă ai experienţă prea multă şi ai trecut de cincizeci de ani – aşteptând în zadar să obţii ceva dacă nu ai „culoarea” faldurilor în care se-nfăşoară „puterea”. Uitasem că ne pleacă tinerii şi maturii deopotrivă ascultând îndemnul preşedintelui însuşi şi-şi caută norocul în lumea largă şi cei care merită cu prisosinţă, chiar au parte de-adevărată apreciere. Eu am văzut asta în Cipru. Şi probabil legătura mea cu această parte de lume va continua nu numai datorită prezenţei fiicei mele acolo ci şi pentru că mi-au rămas încă atâtea şi-atâtea locuri de vizitat…