Soare, ruine şi legendă
Limassol, oraş al ruinelor din care răzbate istorie şi legendă şi unde soarele îşi revarsă razele spre mare, contopindu-se într-o veşnică şi dulce-mbrăţişare, important centru economic şi cultural din Cipru – insula misterelor zeilor şi a legendelor -, mi-a deschis larg porţile şi de această dată, cu căldura ce-o lăsasem aici cu mai bine de-o jumătate de an în urmă.
„Destinul îl duce pe cel care vrea şi-l trage pe cel care se opune” – spunea Seneca. Şi pentru că, probabil, acea chemare a destinului îşi face simţită prezenţa mai mult decât credem, ne supunem, docili, încercând să desluşim taine ascunse în calea ce ne deschide şi străduindu-ne să ţesem gânduri limpezi din fire de lumină şi s-o urmăm.
Niciodată să nu spui niciodată, nu-i aşa? Nici eu n-am spus „Niciodată nu voi reveni în Cipru!” şi iată că acum regăsesc aceeaşi atmosferă şi-aceeaşi linişte pe însorita insulă scăldată de apele Mediteranei într-o zi de sfârşit de aprilie 2012. Drumul de la modernul aeroport din Larnaca şi până la Limassol mi se pare scurt, pe alocuri paralel cu marea şi flancat de balustrade din care se-nghesuie să ne „salute” splendide tufe de leandri înfloriţi, alternaţe de alb şi roz, ca într-o nemuritoare romanţă minulesciană, o vegetaţie luxuriantă cu accente mediteraneene într-un anotimp al reînvierii.
Lemessos – în greacă, oraşul celor mai vechi ruine din Cipru, staţiunea de pe litoralul Mării Mediterane excelând prin calitatea locaţiilor şi serviciilor din turism, îmi zâmbeşte candid într-un apus de soare splendid, pe care-l savurez la intrarea în „tourist area”. Pe partea noastră de mers, pe marginea şoselei sunt amplasate cele mai frumoase hoteluri, majoritatea cu vedere la mare. Cu siguranţă, pe parcursul şederii mele în Cipru, locurile încărcate de istorie şi misterele lor îmi vor fi prieteni buni, ajutându-mă să găsesc răspunsuri la atâtea şi-atâtea întrebări fireşti pentru oricine ajunge aici.
Răsfoind file de istorie
Fiind al doilea oraş, ca mărime, din Cipru, după capitala Nicosia, Limassol este capitala districtului cu acelaşi nume, fiind amplasat în Golful Akrotiri din sudul insulei. Aproape 240.000 de locuitori trăiesc aici, în oraşul-port la Mediterană, răspândiţi într-un areal cu o suprafaţă considerabilă, aproape 35 de kilometri pătraţi. Şi nici nu este de mirare marea întindere a lui, pentru că, de fapt, Limassolul de astăzi s-a format prin contopirea a două oraşe antice: Amathus şi Kourion (Curium).
Prima atestare documentară a aşezării datează din timpuri străvechi, încă înaintea anului 2000 î. Hr. – după unele izvoare, iar după altele, înaintea secolelor VII şi IV î.Hr. Niciun scriitor al antichităţii nu aminteşte în scrierile sale despre fondarea oraşului, dar istoria sa se regăseşte în fiecare colţişor al său. Curiozitatea, dorinţa de a cunoaşte cât mai mult despre locuri, oameni, fapte, dublată de şansa de a „pipăi” cu ochiul minţii dovezile reale a existenţei unei civilizaţii, m-au stimulat, stârnindu-mi interesul faţă de legendarul oraş, răsfoind cu migală pagini prăfuite ale istoriei şi încercând apoi să reconstitui parte din ele, de fiecare dată când am ocazia să le vizitez.
În vremurile străvechi, numele oraşului Limassol de astăzi era Neapolis (de la numele unuia din episcopii greci – Leontios de Neapolis). Atestările documentare relevă însă faptul că oraşul s-a numit Lemessos (ipoteză susţinută de Constantine Porfyrogennitos), de unde se presupune că provine numele grecesc actual, Lemessos. Datele de care se dispune la ora actuală despre istoria zbuciumată a acestui oraş cipriot sunt mult mai complete începând cu perioada de după încheierea dominaţiei bizantine asupra insulei, respectiv după anul 1191 d.Hr. În acel an, regele Angliei Richard Inimă de Leu se deplasa spre Ţara Sfântă, însoţit şi de o corabie în care se aflau logodnica acestuia, Berengaria, şi sora sa, Joan (regina Siciliei). Din cauza unei furtuni puternice, corabia în care se aflau cele două doamne ale curţii regale engleze a ajuns la Lemessos. Guvernatorul bizantin al insulei, Isaac Comnenus, recunoscut prin caracterul lui crud s-a lovit de refuzul celor două femei de a părăsi corabia, intenţia lui fiind una mârşavă, aceea de a le lua ostatice. Ajuns la Lemessos, Richard Inimă de Leu, se întâlneşte cu Isaac Comnenus, îi propune acestuia o alianţă, solicitându-i sprijinul în cruciada pe care avea s-o iniţieze, în vederea eliberării Tărâmului Sfânt. Aparent, propunerea regelui englez este acceptată însă nu este respectată, fapt ce a condus la urmărirea şi arestarea ulterioară a lui Isaac şi preluarea autonomiei asupra insulei Cipru de către Anglia, transformând-o în colonie engleză. Căsătoria lui Richard Inimă de Leu cu Berengaria şi încoronarea ei ca Regină a Angliei are loc în Cipru; sfârşitul dominaţiei bizantine asupra Ciprului culminează cu distrugerea aproape în totalitate a oraşului Amathus de către englezi şi strămutarea locuitorilor lui în Limassol.
În 1192 Cipru este vândut templierilor, călugări şi soldaţi bogaţi, ale căror principii aveau la bază protejarea Mormântului Sfânt de la Ierusalim. Taxele imense impuse locuitorilor insulei constituiau, de fapt, sursa financiară pentru plata preţului de cumpărare de la regele englez. Revolta ciprioţilor şi reclamarea către curtea britanică a abuzurilor templierilor a condus la găsirea unui alt cumpărător, în persoana lui Guy de Lusignan, un romano-catolic din Poitou, Franţa. Astfel, în regatul medieval cipriot îşi începe domnia Dinastia franceză a regilor Lusignan.
Pentru o perioadă de circa 300 de ani (1192-1489), izvoarele documentare atestă că oraşul Limassol prosperă, cunoscând o dezvoltare remarcabilă. Statutul de port la Mediterană permite înflorirea comerţului în Limassol, dezvoltarea lui economică şi culturală. Biserica are un rol important în acele vremuri, datele deţinute confirmând existenţa unui număr considerabil de episcopi latini pe insulă. În 1570, invazia musulmană si cucerirea insulei de către turci determină retragerea batalioanelor la mănăstiri şi stabilirea lor acolo. Anul 1228 se remarcă printr-un alt episod semnificativ din istoria acestor locuri: regele german Frederick al II-lea ajunge la Lemessos pentru a purta tratative cu templierii şi a stabili un pact asupra planurilor de luptă împotriva musulmanilor. Se întâlneşte cu John Ibelen, reprezentantul regelui Eric al Templierlor dar întâmpină refuzul acestuia în privinţa cooperării. Trupele regelui Frederick cuceresc atunci mai multe oraşe cipriote, printre care şi Lemessos, dar părăseşte definitiv insula în 1229.
Poziţionarea insulei într-o zonă expusă de-a lungul veacurilor multor evenimente importante din zona Mediteranei de Est, au condus la tot atâtea descinderi, mai mult sau mai puţin paşnice, ale celor implicaţi în desfăşurarea lor. Port la Mediterană, Lemessos devine loc de refugiu al piraţilor care prăduiau într-un mod devastator ţările Mediteranei de Est. Bogătaşii de-aici au devenit şi mai bogaţi, graţie sprijinului acordat piraţilor care-i prăduiau pe mahomedani. În 1424 are loc un atac cumplit al forţelor militare ale mamelucilor egipteni, care devastează şi dau foc oraşului Lemessos. Un an mai târziu oştile egiptene revin în forţă, de data aceasta atacând oraşele Farmagusta şi Larnaca şi apoi, ajung din nou la Lemessos, ocupând castelul şi arzând tot ce le-a stat în cale. Pagubele provocate în 1426 au fost şi mai mari, atât în Lemessos cât şi în alte localităţi. Regele cipriot, Janus, a fost învins şi apoi a fost luat prizonier la Khirokitia, de unde a fost dus apoi la Cairo.
În 1489, Ciprul este vândut veneţienilor de către regina Caterina Cornaro. Interesul Veneţiei asupra Ciprului se manifesta doar din unghiul valorificării resurselor naturale ale insulei şi al imenselor impozite şi taxe pe care le-au impus locuitorilor ei (o treime din veniturile localnicilor). Ba mai mult, în loc să se preocupe de dezvoltarea econimică a insulei, ei au produs pagube imense. De exemplu, în 1539, castelul din Limassol este distrus de către veneţieni.
Dar şirul invaziilor în insula Afroditei nu s-a oprit aici: în iulie 1570 turcii descind la Lemessos, devastează şi ard tot ce le stă în cale. Cronicile vremii arată că după invazia turcă, oraşul Lemessos arăta ca un sat cu un număr considerabil de locuitori. La reconstrucţia oraşului, se spune că locuitorii erau atât de marcaţi de grozăviile turcilor, încât şi-au construit casele cât mai modeste, astfel încât, la un alt posibil atac al turcilor, aceştia să nu poată intra călare în casele lor, cum se întâmplase anterior. Această teamă şi puternice resentimente faţă de otomani s-au transmis de-a lungul veacurilor generaţiilor care au urmat, încât şi astăzi, dacă stai de vorbă cu un locuitor al Limassolului, cu siguranţă observi că nu-şi ascunde reţinerea, când aduci discuţia despre… turci.
Dominaţia turcă în Cipru aduce cu sine declinul economic al insulei. Grecii şi turcii trăiau în districte vecine. Standardul intelectual al ciprioţilor a cunoscut în această perioadă o scădere considerabilă. Interesul cotropitorilor nu era axat pe educaţie şi cultură, focalizându-se doar pe opresiune şi încasarea dărilor imense şi pe limitarea accesului copiilor la educaţie. Biserica a fost singurul susţinător real al iluminării generaţiilor tinere de ciprioţi, susţinând înfiinţarea şcolilor şi a edificiilor culturale. La Lemessos au fost întemeiate mai multe şcoli: în 1819 se înfiinţează Şcoala greacă, apoi Şcoala Publică în 1841, urmată de Şcoala de fete, în 1861.
Preluarea insulei de către britanici, în 1878 şi instaurarea administraţiei engleze, reprezentate prin colonelul Warren, primul guvernator britanic din Cipru, a condus la dezvoltarea economică şi la creşterea gradului de civilzaţie prin educarea şi culturalizarea populaţiei cipriote. Limassolul a fost unul dintre oraşele căruia Warren i-a acordat maximă importanţă, încă de la începutul sosirii sale în Cipru: străzile au fost curăţăte şi modernizate, s-au plantat arbori ornamentali, au fost construite docuri în port care să asigure capacitatea necesară desfăşurării activităţii portuare şi implicit, s-a creat un mediu propice dezvoltării comerţului pe cale maritimă. Limassolul a fost dotat cu felinare stradale pentru iluminatul nocturn, în 1880, iar electrificarea sa a început în 1912. Odată cu instaurarea ocupaţiei britanice au apărut şi primele mijloace de comunicaţie la Limassol: un oficiu poştal şi un telegraf au început să funcţioneze, încă de la venirea englezilor pe insulă. S-a înfiinţat şi primul spital din oraş. Prima tipografie s-a înfiinţat în 1880, aici tipărindu-se primele ziare din Limassol: „Alithia”, Anagennisis” în 1897 şi apoi „Salpinx”.
Primele hoteluri, „Amathus” şi „Europa” au fost inaugurate la sfârşitul aceluiaşi secol XIX, tradiţia turismului limassonian datând, aşadar, cu mai bine de un secol în urmă. După atâtea veacuri de dominaţie distructivă sau, în cel mai fericit caz, conservatoare, iată că dominaţia engleză a adus prosperitate pe insulă, în speţă la Limassol. Dezvoltarea economică a atras după sine apariţia a noi locuri de muncă în turism, vinificaţie, meşteşuguri, activitatea portuară, etc. Am stat de vorbă cu ciprioţi din toate mediile sociale, de la ţăranul cu suflet cald, primitor şi deschis şi până la intelectualul rasat, şcolit în cele mai prestigioase instituţii de învăţământ din Europa, şi nu am întâlnit unul care să aibă resentimente faţă de britanici, dimpotrivă, multe căsătorii sunt mixte şi convieţuirea între cele două naţii a fost dintotdeauna paşnică şi armonioasă. În paralel cu dezvoltarea economică s-a dat o mare importanţă ridicării nivelului cultural al populaţiei cipriote: şcoli, teatre, cluburi, galerii de artă, cluburi sportive au apărut în peisajul socio-cultural al Limassolului pe timpul administraţiei britanice în Cipru.
La 16 august 1960 Ciprul a devenit stat independent, constituindu-se ca republică federală binaţională (greacă şi turcă) în cadrul Commonwealth-ului Britanic. Invazia turcă din 1974, ca urmare a unui act necugetat al episcopului Makarios, preşedintele “en titre” din acea vreme, a produs relocări semnificative ale populaţiei aparţinând celor două etnii importante – greacă şi turcă -, partea de nord a insulei intrând sub administraţie turcă şi desprinzându-se din Republica Cipru. „În ce măsură a fost afectat oraşul Limassol de aceste evenimente?” – am întrebat o bună prietenă localnică ce mă însoţea în vizita mea la Muzeul Medieval din oraşul vechi. „Mulţi dintre ciprioţii greci din nordul Ciprului au devenit refugiaţi şi s-au stabilit în Limassol. Turco-ciprioţii din Limassol au fost obligaţi să se mute în nordul insulei, în 1975. Astfel, s-au produs un fel de mutări entice, separând cele două naţii între care conflictele datau de secole. Farmagusta, una dintre cele mai importante staţiuni turistice din Cipru intrând sub autonomie turcă, automat, Limassolul a devenit ţinta dezvoltării şi extinderii lui devenind în scurt timp ceea ce este şi astăzi, un important centru de comerţ si un punct de atracţie turistică recunoscut în turismul cipriot, şi nu numai.”
Ascultând şoaptele misterioase ale trecutului
Ajungând zilele trecute în locurile în care vestigiile istorice ale legendarului Lemessos sunt încărcate de semnificaţii, m-am refugiat în meandrele trecutului insulei Afroditei şi-am ascultat în linişte şoaptele strămoşilor acelora pe care astăzi îi văd senini, calzi, deschişi si care te primesc în fieful lor într-un mod deosebit, tipic grecilor, dar simţindu-se sensibil influenţele acelui aer aristocratic, moştenit de la reprezentanţii coroanei britanice, deschizătorii drumului lor spre prosperitate şi civilizaţie.
Oraşul vechi, purtând pecetea vechii civilizaţii greceşti, cu străduţe înguste şi case văruite în culori deschise, cu zeci de taverne şi terase presărate unde şi cum nu te aştepţi, te întâmpină cu un aer patriarhal într-o lume a misterelor antice, a unui trecut zbuciumat. Cine vizitează Limassolul şi nu ajunge la Castelul medieval, în partea vestică a oraşului vechi pierde mult, pentru că aici stau ascunse fărâme de istorie şi dovezi arheologice remarcabile ale existenţei acestor locuri, cu o vechime de mii de ani.
Construit de Guy de Lusignan în 1193, după preluarea insulei de către francezi, castelul se afla iniţial pe malul râului Garyllis, care, modificându-şi cursul, astăzi are albia la 91 de metri distanţă de acesta. Săpăturile arheologice din preajma castelului au scos la iveală dovezi implacabile ale existenţei unei biserici creştine şi fragmente dintr-un monument bizantin (din secolele X-XI); la începutul secolului al XII-lea, în incinta castelului exista o biserică înălţătă în cinstea Sfântului Gheorghe, unde regele Angliei – Richard Inimă de Leu – a celebrat căsătoria sa cu prinţesa Berengaria din Navarre, în 1191. Primul atac căruia i-a rezistat, a fost cel mamelucilor egipteni, în secolul XV, dar cutremurele ce s-au produs de-alungul vremurilor l-au afectat foarte tare. Reconstruit ulterior, a primit destinaţia de închisoare şi apoi cea de Muzeu Medieval al Ciprului. Vizitând Castelul Medieval, din fiecare încăpere parcă răzbat către noi şoaptele unui trecut îndepărtat şi plin de taine.
Printre ruine – pe urmele vechilor civilizaţii
Dar adevăratele voci ale trecutului nu le auzi nicăieri mai bine decât în zonele istorice adiacente Limassolului, unde urmele vechilor civilizaţii din Cipru sunt dovezi grăitoare ale existenţei lor pe aceste tărâmuri. Când ajungi să le vezi, le parcurgi, piatră cu piatră simţind cum istoria pulsează în Cipru, ca sângele în arterele muflonului, cum spunea un jurnalist într-un articol pe care l-am citit de curând.
Pentru a doua oară în ultimul an am ajuns la situl vechiului Amathus, unul dintre oraşele care a stat la baza întemeierii Limassolului, acum doar un loc care emană istorie şi legendă din fiecare piatră, situat în apropiere de Ayios Tychon, în direcţia Limassol – Paphos. Amathus, unul dintre cele mai vechi oraşe cipriote, conform legendei a fost întemeiat de unul dintre fiii lui Heracles, mult venerat în acele vremuri. Potrivit altei legende, Ariadna, frumoasa fiică a lui Minos, care a fugit din Creta cu Tezeu, a fost abandonată în Amathus. Ea a murit acolo la naşterea copilului său şi a fost îngropată într-un mormânt sacru. Zona a fost populată cu cel puţin 3000 de ani în urmă şi asta o spun dovezile arheologice descoperite aici. Oraşul a luat numele Amathusei, mama regelui Kinyras din Paphos. Săpăturile arheologice de la Amathus au început în 1980, ele continuând şi astăzi. S-au descoperit astfel Acropolele, Templul Afroditei, piaţa, zidurile oraşului, Bazilica şi portul. Vizitând ruinele de la Amathus ai impresia ca acolo este ascunsă toată istoria antică a insulei: în piaţa oraşului tronează coloane de marmură decorate cu minunate ornamente spiralate, pavaje superbe, vestigiile unei bazilici creştine timpurii, decorate cu pietre preţioase. Pe partea de sus a stâncii pe care a fost ridicată aşezarea se află Templul Afroditei şi mai multe case aliniate pe un rând, datând din perioada greacă. În extremitatea estică şi vestică a sitului, misterele ruinelor au rămas mute între două acropole semeţe. O multitudine de morminte au fost descoperite aici, multe dintre ele fiind intacte. Obiecte de artă lucrate manual găsite în timpul săpăturilor se află expuse la marile muzee ale lumii: Muzeul Metropolitan din New York, Muzeul Luvru din Paris, Muzeul Naţional din Nicosia.
Nu departe de Limassol, pe valea râului Kouris am vizitat de curând unalt sit arheologic semnificativ din insulă, oraşul antic Kourion (Curium). Potrivit lui Herodot, locuitorii din Argos au fost cei care au pus bazele acestei aşezări, datând din Epoca Bronzului, situl fiind aproape identic cu un altul, situat în imediata apropiere, la Episkopi, pe dealul Bamboula. S-au descoperit aici multe inscripţii, unele încă nedescifrate, importante dovezi ale existenţei civilizaţiilor străvechi ascunse sub stâncile de la Kourion.
Nu se poate să ajungi la Limassol şi să nu vizitezi ruinele oraşului antic Kourion, un imens complex arheologic. În prezentarea succintă a acestuia sunt tentată să încep cu cel mai important obiectiv arheologic, Amfiteatrul de la Kourion (Curium), construit după modelul grecesc în secolul al II-lea î.Hr., de formă circulară şi scenă deschisă. Restaurat de împăratul Augustus după instalarea romanilor pe insulă, în secolul I, amfiteatrul, care iniţial servea drept loc de desfăşurare a serbărilor organizate în semn de omagiu adus zeilor, devine arenă pentru luptele cu gladiatori. Forma şi dimensiunile pe care le are acum datează din secolul al II-lea. În secolul al IV-lea este distrus în întregime, restaurarea lui fiind efectuată ulterior de către cunoscutul restaurator grec Travlos Antonis. Astăzi, capacitatea acestui teatru este de 3.000 de locuri şi este gazda multor spectacole de teatru şi concerte în aer liber, oferind o ambianţă care impresionează prin farmecul ei aparte.
În partea de nord-est a complexului arheologic de la Kourion se află Forumul, unde în perioada 1975-1997 au fost descoperite ruinele unor construcţii publice şi instalaţii hidraulice din vremuri străvechi. Alte rămăşiţe ale vechiului oraş se regăsesc în Nymphaeum, locul sacru care se spune că era destinat nimfelor, fiicele lui Posseidon. Piaţa mare a oraşului antic Kourion era înconjurată de o colonadă alcătuită iniţial din 16 coloane (porticuri). din care astăzi mai sunt doar şase.
Nu mai puţin lipsite de importanţă sunt casele private din cadrul complexului arheologic de la Kourion, construite, spun izvoarele documentare, în perioada romană târzie: Casa gladiatorilor, Casa lui Achile, Casa lui Eustolios, în jurul ultimei dintre ele ţesându-se nenumărate legende, fiind considerată o casă a semnelor christice. Dar din vechile ruine ale oraşului Kourion nu lipsesc nici lăcaşele de cult, bazilicile, construite în mare parte începând cu secolul al V-lea: Bazilica Episcopală – o construcţie deosebit de valoroasă a acelor timpuri, cu o arhitectură unică, coloane din granit şi marmură, pardoseală cu încrustaţii în marmură şi mozaic -, Bazilica Coast, aflată la poalele dealului pe care a fost construit oraşul, în apropierea unei plaje deosebit de frumoase şi o a treia bazilică, situată în afara oraşului, lângă stadion. Se pare că timp de 150 de ani, basilica aceasta folosise drept catedrală.
Între oraş şi sanctuarul lui Apollo se află stadionul, construit, conform atestărilor documentare, pe vremea lui Antonius, în secolul al II-lea. Aici se desfăşurau competiţiile sportive ale acelor vremuri – alergări, sărituri, aruncarea suliţei, lupte. Cursele de cai se presupune că nu se puteau desfăşura aici, fiind prea mic pentru astfel de întreceri. Poate cel mai important vestigiu antic din insula Cipru, care se află tot aproape de Kourion este Sanctuarul lui Apollo. O foarte veche inscripţie din acest amfiteatru din piatră datează din secolele al V-lea şi al IV-lea î.Hr. şi acolo se regăseşte numele lui Apollo – zeul vindecător al sufletelor. Un cutremur puternic distruge sanctuarul în secolul al IV-lea însă Apollo continuă seria miracolelor de vindecare sufletească. Mai târziu, pe ruinele vechiului sanctuar a fost ridicat un adevărat palat, în timpul lui Augustus, urmând ca pe timpul împăratului Traian splendoarea acestuia să-i aducă şi mai mare faimă. Ulterior, ciprioţii i-au maximizat importanţa simbolică, imaginea lui devenind un fel de emblemă a Ciprului. Monumentele istorice din cadrul sitului Sanctuarul lui Apollo datează încă din secolele al VIII-lea şi al VII-lea î.Hr., purtând amprenta civilizaţiei greceşti din secolele al IV-lea şi al III-lea î.Hr. dar în mare parte, mai târziu, perioada romană ce a urmat a lăsat semnele cele mai vizibile asupra stilului architectonic de ansamblu al sanctuarului. În amfiteatrul sitului se desfăşoară în fiecare an, în luna septembrie, cel mai mare festival al vinului de pe insulă.
Vă mărturisesc că în momentul vizitării acestui loc de legendă, înţesat de tainele miturilor create în jurul lui, unde eşti înconjurat doar de pietre, mare şi cer, fără să vrei, te duce gândul la suferinţele interioare de care nu suntem privaţi niciunul dintre noi, oricât de puternice caractere am avea, şi, sub magia lui mitologică ai tendinţa firească de a spera ca din străfundurile vremurilor străvechi să răzbată înspre tine balsamul vindecător al puterii apolloniene.
Plecând de la Kourion spre Limassol este indicat să te opreşti la Kolossi, unde se află Castelul (Turnul) Kolossi, fortăreaţă medievală construită în secolul al XIII-lea, amplasată în inima văii râului Kouris – considerată cea mai bogată şi mai fertilă zonă din sudul insulei. Castelul a constituit, de-alungul secolelor, asemeni zonei în care era construit, ţinta luptelor reprezentanţilor dinastiilor care s-au perindat la administrarea insulei în acele timpuri. A servit drept sediu administrativ al feudalilor francezi ai vremii (cavalerii Ordinului Sfântului Ioan), iar când aceştia s-au mutat în insula Rhodos, la castelul Kolossi a rămas sediul “Commandery”-ei administraţiei franceze; de-aici provine denumirea unuia dintre cele mai recunoscute vinuri cipriote, “Commandaria”, un excepţional vin dulce, precum nectarul zeilor…
Sunt multe legende legate de istoria veche a Ciprului şi tentaţia de a le dedica un spaţiu mai vast mă urmăreşte în permanenţă, motiv pentru care am încercat să prezint cât mai succint informaţiile despre locurile acestea şi oamenii lor, unele culese de la cei cu care am dialogat, altele preluate direct de la sursă – obiectivele vizitate.
