Anul 2012 a devenit deja sinonimul atât ipotezelor unei iminente apocalipse, dar și ideile unei posibile ascendențe globale spre o epocă marcată de sfârșitul violenței dintre oameni, de instaurarea armoniei și compasiunii mondiale. Oamenii de știință, precum și conducătorii spirituali din zilele noastre din întreaga lume, au început să vorbească despre anul 2012 aproape la fel: o perioadă de schimbări masive, la care ar trebuie să se gândească întreaga comunitate umană! Dacă în urmă cu 11 ani, apropierea mileniului trei a fost o sursă de inspirație pentru milioanele de locuitori ai planetei noastre, preocupați de căutarea unei mai bune înțelegeri dintre oameni, odată cu schimbarea numerică a anilor și apropierea instaurării mult controversatului 2012, foarte mulți se folosesc de aceasta ca de o motivație pentru a-și re-evalua relația cu sfera sacrului, cu biserica, în ultimă instanță cu Dumnezeu. Creștini, musulmani, evrei, hinduiști, budiști sau indiferent cărei grupări religioase îi aparținem, toți sunt preocupați – într-o măsură mai mare sau mai mică – de evenimentele care se petrec acum la scară mondială, evenimente ce aduc mari semne de întrebare, legate de viitorul omenirii. Acum, mai mult poate ca oricând în istoria sa, omul – indiferent de modul în care își definește Dumnezeul la care se închină – este neliniștit, este tulburat, este preocupat, este înfricoșat de tainele Eshatonului. Se deschid cărțile vechi, se citește literatură profetică, sunt analizate din nou catrenele faimosului Nostradamus, se citește cu fervoare cartea Apocalipsei din Scriptură, sunt identificate pasajele care prevestesc evenimente viitoare din Kabalah, genunchii se pleacă în umilința rugăciunilor interminabile din Coran, zeitățile hinduiste sunt implorate ca să înduplece furia zeiței Kali Yuga și sunt aprinse milioane de candele și bețișoare aromate în cinstea lui Buddha Maitreya, așteptat să vină!
De ce atât de mulți oameni cred că în luna decembrie a anului 2012, întreg mapamondul va fi martorul unui cataclim fără precedent și de proporții inimaginabile? Cercetările moderne din ultima decadă converg asupra unui aspect dacă nu uimitor, cel puțin ciudat, al corelației dintre culturi diferite – aparținând unor populații diferite, din continente diferite – în jurul unei profeții extrem de asemănătoare, referitoare la sfârșitul ciclului vieții pe Pământ în luna decembrie, 2012! Aceste profeții par a conecta culturi și civilizații vechi, cum ar fi cultura Maya și cultura indienilor Hopi, cultura Hindu și cea Chineză, cultura indienilor Inca și cea Tibetană. Științele moderne, căutând un răspuns la marile întrebări ale secolului nostru, se folosesc în acest proces de cercetare multiplă de o avansată tehnică cibernetică. Mii de programe computeriale au fost concepute să analizeze și să interpreteze fundamentele științifice care ar putea sta la baza acestor profeții. Acolo unde nu sunt găsite argumente științifice, analiza profilului culturalo-istorico-religios este, deocamdată, singura formă interpretativă care oferă unele răspunsuri decente. Aproape toate rezultatele acestor analize converg, așa cum au observat o serie de ciberneticieni, astronomi, istorici, antropologi și futurologi, spre o dată cumulativă, din viitorul apropiat – dată prevestită chiar și de faimosul Nostradamus – luna decembrie a anului 2012, an al cărui sfârșit – conform acestor profeții – va fi marcat de evenimente catastrofale, care vor schimba, definitiv, cursul actual al vieții pe Pământ.
Profețiile indienilor maya sunt capul de pod al acestor mari semne de întrebare, la care încă se caută un răspuns. Mayașii fac parte dintr-o cultură meso-americană, care a atins apogeul între anii 250 – 900 A.D. Ceea ce surprinde este faptul că mayașii aveau cunoștințe uimitoare despre științele naturale ale pământului, astronomie, arhitectură, cosmologie. Datorită faptului că au trăit atât de aproape de natura înconjurătoare, mayașii au reușit să observe până în cele mai nesemnificative detalii, fiecare aspect al vieții, lucru pe care noi, astăzi, nu mai este nevoie să-l facem. Științele moderne au preluat acest obicei, intercalându-se între om și mediul său natural. Aproape totul este analizat cu ajutorul computerului, este pus sub lupa microscopului, este disecat cu raza laser sau tratat cu agenți chimici. Cerul nu mai este privit cu ochiul liber pentru a-i vedea evoluția stelelor, ci prin lentilele telescoapelor electronice de mari dimensiuni. Acum avem computere și televizoare, care ne oferă, fără nici un efort, informațiile pe care le căutăm. Efectul secundar al acestei tehnologizări duce însă la pierderea legăturii intrisece dintre om și natură, pe deoparte, și la atrofierea comuniunii dintre om și divinitate, pe de altă parte.
Cum a fost posibil ca în urmă cu peste o mie de ani, civilizația Mayașă a avut abilitatea incredibilă de a identifica evenimente astronomice atât de departe în viitor? Da, este adevărat că mayașii erau facinați de ciclurile astronomice, de modul în care aveau loc evoluțiile naturii, de modul în care evolua timpul! De aceea au căuta să contruiască tot felul de mijloace prin care să fie în permanentă legătură cu timpul și să aprofundeze noțiunile fundamentale ale acestuia. Studiind bolta cerului noaptea, observându-i constelațiile, mayașii au căutat stelele pentru le citi prevestirile. Urmărind cu meticulozitate modele celeste ei au dezvoltat un sistem ingenios de calendare. Aceste calendare erau sub forma unor pietre circulare, unele putând să se conecteze între ele ca și roțile ceasornicului. În urmă cu peste 1000 de ani, în perioada clasică mayașă, astronomii meso-americani au reușit să determine durata anului solar cu o acuratețe care uimește până în zilele noastre, respectiv o diferență de extrem de mică față de ceea ce cunoaștem astăzi cu ajutorul computerului. Sistemul de calendar Maya are în componența sa un număr de douăzeci de sub-calendare, care cuprind diagrame ale mișcărilor anumitor corpuri cerești aflate sub observația astronomilor, respectiv mișcarea Soarelui, a Lunii, a planetei Venus… alternanța anotimpurilor și implicit ciclul recoltelor. Putem spune că prin acest mod de a vedea ceasul din ceas, ciclul din ciclu… un fel de obsesie dusă până la un anumit paroxim, mayașii se definesc, fără indubitalitate, că fiind adevărații păstrători ai timpului.
Cea mai semnificantă caracteristică a calendarelor Maya este așa numita „Numărătoare Lungă” sau Era, în care sunt cuprinși 5125 de ani, începând cu 11 august 3114 B. C. și terminându-se, în mod abrupt, în 21 decembrie 2012 A.D. Oare într-adevăr mayașii au ales această dată în mod intenționat pentru a prevesti un sfârșit iminent al timpului? Unii cercetători actuali cred că această dată finală din calendarele Maya indică, într-un mod simplu, o restabilire, o reorganizare a unui nou ciclu, a unei noi Numărători Lungi. Alții văd însă o orientare alarmantă spre speculațiile potrivit cărora, data de 21 decembrie 2012 marchează de fapt sfârșitul timpului și, implicit, sfârșitul vieții – într-un mod violent – de pe Pământ!
Dacă cineva ar face o investigație ad-hoc în alte culturi din epoci și continente diferite, va observa că ziua de 21 decembrie are, și pentru acestea, o semnificație deosebită. Mai întâi de toate anunță, în emisfera nordică, venirea solustițiul de iarnă, adică a acelei zile din an când Soarele este la cea mai mare depărtare de Pământ. Acest fenomen natural are loc, cu regularitate, în fiecare an și este direct dependent de mișcarea de rotație a planetei noastre în jurul axei sale, precum și în jurul Soarelui. Cercetătorii de specialitate au identificat că această zi stă, de fapt, la originea păgână a sărbătorii Crăciunului, care pentru creștinii de toate denominațiunile semnifică comemorarea nașterii lui Iisus Hristos. Secole de-arândul scriitorii bisericești, teologii în general, au acceptat că data actuală a sărbătoririi Crăciunului este, cu adevărat, data la care s-a născut Iisus. Spre exemplu, Papa Benedict al XVI-lea a susținut, în anul 1761, că părinții bisericești ar fi cunoscut data corectă a nașterii din înregistrările făcute de Recensământul Roman, (vezi Susan K. Roll, „Toward the Origins of Christmas” – Spre originile Crăciunului -, editura Peeters Publishers 1995, pag. 129).
Sfântul Ioan Hrisostom, cu ocazia unei predici pe care a ținut-o în Antiohia în anul 386 A.D., a stabilit că data Crăciunului, după Calendarul Iulian este la 25 decembrie, deoarece concepția lui Iisus (sau Buna Vestire) a fost anunțată în cursul celei de a șasea luni de sarcină a Elisabetei, cu cel care avea să fie Ioan Botezătorul, așa cum datează din serviciul religios făcut de Zaharia în Ziua Ispășirii, în cursul lunii a șaptea din Calendarul Ebraic Ethanim sau Tishri, lună care cade în intervalul septembrie – octombrie. La începutul sec. al 18 lea, mai mulți oameni de știință au început să propună explicații alternative la data nașterii lui Iisus. Astfel, Isaac Newton a precizat că data Crăciunului a fost aleasă așa încât să corespundă solustițiului de iarnă, care la romani se numea Bruma și era celebrat la 25 decembrie. În 1743, Paul Ernst Jablonski, un protestant german, a propus teoria că sărbătoarea Crăciunului a fost așezată la data de 25 decembrie, pentru a corespunde cu sărbătorile romane de iarnă cunoscute sub numele de Dies Natalis Solis Invicti și, de aceea, este vorba despre o „păgânizare” care degradat biserica adevărată. Un secol mai târziu teologul, filologul și istoricul francez Louis Douchesne sugera că data Crăciunului a fost calculată la nouă luni după Buna Vestire, data tradițională a concepției lui Iisus Hristos.
Ziua de 25 decembrie a fost selectată de către biserica din Roma, la începutul secolului 4 A.D. În același timp s-a creat un calendar bisericesc în care au fost introduse și alte sărbători cu date solare. „Este un simbolism cosmic… care a inspirat conducătorii bisericii creștine din Roma să aleagă solustițiul de iarnă – 25 decembrie – ca și dată oficială de naștere a lui Iisus Hristos și, în același timp, să proclame solustițiul de vară ca dată de naștere pentru Ioan Botezătorul, completate de către echinocții ca și date corespunzătoare concepției. Deși erau conștienți că păgânii au numit această zi, ziua de naștere a Soarelui Învingător, acest lucru nu a jucat nici un rol în alegerea datei Crăciunului”… comenta savantul modern S. E. Hijmans. Cu toate acestea, astăzi, indiferent dacă data nașterii lui Iisus Hristos este sau nu, la 25 decembrie, aceasta nu mai este o problematică de fond a doctrinei celor mai importante denominațiuni (biserici) creștine. Sărbătorind venirea Fiului lui Dumnezeu în lume – sub formă de om întrutotul asemenea nouă dar fără de păcat -, pentru a ispăși păcatele omenirii, este considerată, mai degrabă, chintesența sensului care ar trebui aplicat Crăciunului!
Găsim, așadar, din nou o dată comună din calendarele alcăuite în vechime de către membrii unor civilizații avansate, dar aparținând unor culturi diferite. De fapt, civilizația mayașă are foarte multe caracteristici în comun cu alte civilizații meso-americane. Aceasta de datorează parțial gradului ridicat de interacțiune socială și religioasă, dar în cea mai mare parte, este rezultatul fenomenului difuziunii culturale, caracteristic habitatului istoric al acestora. Chiar dacă scrierea avansată, epigrafia sau folosirea calendarului nu își au originea în Meso-America, civilizația mayașă le-a preluat și dezvoltat pe deplin. Influențele culturii mayașe pot fi descoperite din Honduras, Guatemala, până în partea de nord a Salvadorului, continuând pe o distanță de peste 1000 km depărtare de „zona mamă”, ajungând în centrul Mexicului. Extinderea pe o arie atât de vastă a creat posibilitatea schimbului cultural masiv, fapt demonstrat de prezența în arta mayașă, spre exemplu, a multor imfluențe din afară. Unii cercetători sunt de părere că interferența din domeniul artelor a fost un rezultat imediat al comerțului și al schimbului cultural!
Ce este Calendarul Maya și cum ar putea fi înțeles sau interpretat astăzi, de către noi? Dovezile arheologice descoperite în America Centrală (mai ales în Belize, Guatemala, dar și Mexico) și rezultatele cercetărilor acestora ne arată că o civilizație foarte avansată, numită Maya, a conceput un calendar propriu începând cu anul 250 și până aproximativ anul 900 A.D. Sursele istorice dovedesc că mayașii au fost titularii unui imperiu care se întindea din sudul Mexicului și până în El Salvador și Honduras. Membrii societății mayașe vechi dispuneau de abilități foarte avansate de scris, capacități uimitoare de planificare urbană și de a construi orașe. De aceea se pare că mayașii au rămas faimoși în istorie, datorită piramidelor cu trepte și a clădirilor mari și complexe din orașele întemeiate de către aceștia. Populațiile mayașe au avut un impact deciciv asupra culturii Americii Centrale, nu numai în cadrul civilizației lor dar și prin așa numitul fenomen de transhumanță culturală, apărut la granița interacțiunii acestora cu alte populații indigene din regiune. Mai există încă și astăzi un număr impresionat de mayași care trăiesc în spiritul tradițiilor vechi și a obiceiurilor culturale, păstrate de la strămoșii lor.
Mayașii s-au folosit de o mulțime de calendare diferite și au privit timpul ca o rețea de cicluri spirituale. În timp ce calendarele aveau utilizări practice, cum ar fi sarcinile sociale, agricole, comerciale și administrative, mai existau elemente religioase de o mare importanță. Fiecare zi avea un zeu care o patrona. Acest conceput calendaristic se practică și astăzi în calendarele religioase creștine emise de autoritatea ecleziastică competentă. Fiecare zi din an are câte unul, doi sau mai mulți sfinți patroni. De regulă, în comunitățile agrare, mai ales la sate, specificul zilei este dat de către sfântul/sfinții care o patronează, ocazie cu care se oficiază și slujbe religioase. Aceasta însemna că fiecare zi avea, astfel, un anumit specific de utilizare. Modul de a consemna astfel timpul și patronii spirituali care influențau fiecare zi din an, contrastează puternic cu ceea ce cunoaștem astăzi ca fiind calendarul modern Gregorian, calendar care stabilește în primul rând datele administrative, sociale și economice.
