Concertul de Craciun, organizat recent la Universitatea Romano Americana (U.R.A.), s-a deschis cu cateva ganduri de sarbatori adresate participantilor de catre Prof. univ. Dr. Ovidiu Falcut, Rectorul universitatii, dupa care a fost invitata sa ia cuvantul jurnalista Madalina Corina Diaconu, Presedinte al “Clubului presei transatlantice” (CPT), care a facut o trecere in revista a activitatii acestei “punti de comunicare dintre locuitorii a doua continente” (cum este mentionat in “Carta jurnalismului transatlantic”, adoptata la sectiunea dedicata PRESEI din cadrul primei editii a Conferintei Internationale “Crossing Boundaries in Culture and Communication”, organizata la sfarsitul lunii noiembrie, 2010 , de catre Departamentul de limbi straine al universitatii).
Subliniind faptul ca acest club de presa este deschis si studentilor (unii dintre ei au si fost debutati cu creatii literare, comentarii sau fotografii), Madalina Corina Diaconu a mentionat ca a urmat cursurile U.R.A., a trait mai multi ani in Statele Unite si acum a optat sa revina in Romania. Adresand felicitari scriitorului si jurnalistului Ioan Iacob, cadru didactic al Universitatii Romano Americane, initiatorul “Cartei jurnalismului transatlantic” si al “Clubului presei transatlantice”, Presedintele CPT a indemnat pe studenti sa colaboreze pentru a-si face cunoscute opiniile si contributiile cele mai valoroase.
Manifestarea de la Universitatea Romano Americana, organizata cu sprijinul “Clubului studentilor” (presedinte Cristian Retegan, social manager Mihai Naghi) a insemnat un concert al Grupului folk “Atlantis” ( infiintat in 2008 de catre Ioan Iacob grupul include – in cea de-a treia componenta a sa – pe Andreea Vatavu /care a avut separat si un superb recital de colinde/, Ingihan Denisa Ghilea, Ioana Musat, Vlad Mihaescu, Gabriel Puican si Dan Smedescu, ) si s-a terminat langa bradul din holul universitatii.
Mos Craciun, care a cantat la sfarsit alaturi de membrii trupei “Atlantis” , a adresat in incheiere tuturor celor prezenti invitatia sa urce la cantina universitatii pentru o cupa de sampanie si o felie de cozonac, in spiritul Craciunului si al stravechilor traditii romanesti.
Clubul Presei Transatlantice