Cluj – Târgu Mureş – Sighişoara – Braşov – Valea Pra­hovei – Ploieşi. O călătorie care durează câteva ore bune. O călă­torie care îţi oferă ocazia de a vedea, în mai puţin de o zi, trei lumi diferite. Una tricoloră, una multiculturală şi una opacă, închisă, sumbră. Neagră.
Plecând din Cluj cu ima­ginea tricoloră a oricărui loc nu ai cum să nu te gândeşti la faptul că drapelul a devenit, din simbol naţional, bun de larg consum. În Târgu Mureş te întâmpină o comunitate confuză. E bine sau nu ca zona Secuimi să se “rupă” de România? Nici ei nu ştiu ce vor… Mai mergi ceva timp şi ajungi în Sighişoara. Întâlneşti o mentalitate complet diferită. Treci uşor peste faptul că ai de stat o oră înzăpezit pe drumul naţional. Te ajută firea oamenilor, oricând dornici să pună totul la punct. Şi asta cât mai repede. Şi, dacă se poate, făcân­du-te să te simţi cât mai bine. Influenţa Vestului e puternică. La fel şi la Braşov, un oraş care îţi aminteşte brusc că nu e obligatoriu să atârni tricolorul pe orice gard ca să te simţi bine, român fiind. Ajunge numai să te uiţi cinci minu­te pe geam, să vezi afaceri înfloritoare, atât pentru patroni, cât, mai ales, pentru oraş. Sentimentul te copleşeşte o dată ajuns pe Valea Prahovei. Hoteluri de cinci stele, maşini de sute de mii de dolari. Unii zic că nu am ieşit din Ro­mănia… Aşa o fi.
Mai mergi încă puţin. Ajungi în Ploieşti. Nu degeabă i se spune oraşul aurului negru. Aurul o fi pe undeva, dar e tare bine ascuns. Căci la suprafaţă totul e cenuşiu. Majoritatea oamenilor au uitat de bun simţ. Au uitat cum e să fii om. Iar cei care îşi mai aduc aminte îşi doresc din tot sufletul să stea de vorbă, măcar cinci minute, cu ardelenii. Să se simtă şi ei oameni. Măcar pentru cinci minute. Cinci minute care înseamnă, pentru ei, mai mult decât o viaţă întreagă într-un oraş asemuit, pe bună dreptate, cu negrul.