cred că orice loc sau persoană devine la un moment dat încastrat într-un mediu care presupune, inevitabil şi un refren. care revine periodic, uneori sâcâietor sau chiar obsedant, completând detalii personale sau generale ale realităţii la purtător, ale realităţii cu care intram în contact individual. aproape intim, să zicem. de cele mai multe ori, refrenele mai au caracteristica de a genera reacţii, când le auzi fie ţi se imprimă în minte ca o coloană sonoră îndrăzneaţă şi începi să le aprofundezi gândindu-te la ele, fie ridici din umeri dupa ce auzi primele acorduri. acasă, în românia, se poartă refrenele.
o, există destule exemple, un fel de “best hits”, dar în mare, din ce am observat, exista un snop de mostre care primează. e refrenul cu “vreau sa plec din ţară. ce să fac aici?”. pe asta îl ştiţi, cred. e refrenul cu “să vezi cât plătim întreţinerea, luna trecută factura la lumină a fost… de asta acum ne-am luat becuri economice, să nu mai consumăm atât”. e refrenul cu “tu cât câştigi?”. e refrenul cu “nu cunoşti pe cineva care să-mi rezolve problema asta la primărie/biroul de paşapoarte/universitate. etc?”. sunt refrenele cu “stai să-ţi spun cum stă treaba”, “ascultă aici la mine că io ştiu ce zic”, “dacă ar fi dupa mine…”. şi mai e omniprezentul “asta e, ce să facem?”. şi tot aşa. e firesc, majoritatea sunt generate de realităţile cotidiene. viaţa-i grea, ce să facem?
nu ştiu când, cum, pentru ce durată, unde sau ce o să se schimbe acasă. ştiu, şi asta e o poveste veche. dar mai rămâne un refren, sau un semi-refren luat, ciudat nu, de pe ultimul album “paraziţii”: “românia e locul unde nu se termină nimic, niciodată”. ştiu eu? de exemplu, noaptea trecută, călătorind cu trenul din cluj înspre budapesta, în vagon ningea. da, ÎN vagon.
am râs şi am ridicat din umeri.
o, există destule exemple, un fel de “best hits”, dar în mare, din ce am observat, exista un snop de mostre care primează. e refrenul cu “vreau sa plec din ţară. ce să fac aici?”. pe asta îl ştiţi, cred. e refrenul cu “să vezi cât plătim întreţinerea, luna trecută factura la lumină a fost… de asta acum ne-am luat becuri economice, să nu mai consumăm atât”. e refrenul cu “tu cât câştigi?”. e refrenul cu “nu cunoşti pe cineva care să-mi rezolve problema asta la primărie/biroul de paşapoarte/universitate. etc?”. sunt refrenele cu “stai să-ţi spun cum stă treaba”, “ascultă aici la mine că io ştiu ce zic”, “dacă ar fi dupa mine…”. şi mai e omniprezentul “asta e, ce să facem?”. şi tot aşa. e firesc, majoritatea sunt generate de realităţile cotidiene. viaţa-i grea, ce să facem?
nu ştiu când, cum, pentru ce durată, unde sau ce o să se schimbe acasă. ştiu, şi asta e o poveste veche. dar mai rămâne un refren, sau un semi-refren luat, ciudat nu, de pe ultimul album “paraziţii”: “românia e locul unde nu se termină nimic, niciodată”. ştiu eu? de exemplu, noaptea trecută, călătorind cu trenul din cluj înspre budapesta, în vagon ningea. da, ÎN vagon.
am râs şi am ridicat din umeri.
Emil IUGA
