Cu mulţi ani în urmă, l-am vizitat pe scriitorul avangardist Saşa Pană. Mi-a oferit atunci, în afară de o lista exhaustivă a scrierilor sale, catalogul editurii „unu” şi numărul 00185 al unui album de colaje editat în 299 de exemplare, numerotate şi semnate de autor. Cu o dedicaţie: „Confratelui Dorel Schor acest «Atentat la bunele tabieturi»” cu menţiunea „Colajul rămîne cel mai suprarealist din suprarealism”.
Adevărul este că nu ştiam atunci prea multe despre colaj şi nici suprarealismul nu era subiectul la modă în România socialistă. Dar putea fi pentru mine un foarte bun motiv că să mă pun la punct cu materia.
Colajul este un concept artistic asociat cu începutul modernismului. Se pare că originea colajelor se pierde în urmă cu sute de ani, dar el reapare dramatic la începutul secolului 20, ca o noutate absolută. George Braque şi Pablo Picasso, aflaţi atunci în perioadă de creaţie cubistă, îl lansează că o parte distinctivă din Artă Modernă. În fond, colajul este format din ansamblajul unor forme diferite, în intenţia de a realiză o noua imagine. Formele sunt materii: colajul poate include tăieturi din ziare, ambalaje, lemn. fotografii, fragmente din alte lucrări de artă, hîrtii decupate, timbre şi ce nu?!
Din el s-au desprins mai tîrziu, ca subdiviziuni, decupajul şi fotomontajul. Mai mult decît atît, a intrat ca metodă în muzică, în arhitectură, în literatură. Şi nu s-a mulţumit numai cu începuturile cubiste. A fost adaptat, aşa cum susţinea convins Saşa Până, în surrealism, care i-a extins foarte mult utilizarea, dar şi în alte curente artistice precum Dada, Pop Art, Noul Realism, Abstractionism. Colajul oferă o nouă perspectivă în pictură, cu componente neomogene şi forme care îmbogăţesc suprafaţa plană a lucrării. Astfel este reexaminată relaţia dintre pictură şi sculptură, din moment ce rezultă adesea o creaţie reliefată, chiar tridimensionata, punct de plecare pentru o altă generaţie plastică: ansamblaje, construcţii, unele nici măcar foarte bine definite sau încadrate.
Deşi primit cu oarecare reţineri de privitorul neavizat, colajul şi-a cucerit repede un loc respectabil, lucrările de acest gen fiind expuse în mari muzee, precum Tate Gallery din Londra, Museum of Modern Art (MOMA) din New York sau muzeele de artă modernă din Paris, din Roma, din Berlin, etc. În România începutului de secol 20, au folosit colajul pictori avangardişti precum Marcel Iancu, M.H.Maxy, Victor Brauner, Jean David, Jules Perahim. Pe unii i-am reîntîlnit în Israel, alături de alţii precum Lea Nikel, Igael Tomarkin sau Yair Garbuz, aliniindu-se unui lung şir de artişti cu renume internaţional (Francis Picabia, Jean Arp, Max Ernst. ş.a.)
