Credit20Foto20Pro20Sport20

Credit20Foto20Pro20Sport20

“Enclava” atletismului românesc din SUA a dat nume foarte mari şi a produs nişte ambasadori neoficiali ai României, însă cu un efect foarte puternic în lumea sportului din SUA, americanii începând să accepte şi să recunoască resursele şi valorile României din probele de mare anduranţă. Acest articol se referă la câţiva români, sportive/şi antrenori (de obicei cupluri) care au reuşit să “încurce“ de multe ori prin rezultate de excepţie, marii favoriţi ai unei competiţii.

Anuţa Cătună este originară din Lunca Ilvei, o atletă care a muncit foarte mult ca să ajungă la nişte performanţe foarte mari şi de asemenea să ne facă pe noi toţi mândrii că suntem români. Anuţa Cătună locuieşte în Longmont, Colorado, de câţiva ani buni, ea făcând parte din generaţia de aur a maratonistelor din România, fiind un deschizător de drum pentru ce urmau să reuşească mai târziu ceilalţi ambasadori ai sportului românesc şi ai României. Medaliată cu argint la Mondialele din 1995, tripla campioană mondială la semimaraton (1993, 1994 şi 1995) şi este singura româncă care a câştigat maratonul de la New York în 1996, fiind primul simbol al României în SUA, pentru proba de maraton. Astăzi are o fetiţă deosebită, Alysia, care creşte în SUA într-un mediu sănătos şi într-o familie frumoasă. Anuţa Cătună a fost antrenată de Dumitru Pop, un antrenor dintr-o generaţie mai nouă şi mai deschis la calitate, cu viziune şi evident că rezultatele au fost pe măsura pregătirii şi educaţiei demonstrate în timp.

Lidia Şimon, atletă originară din comuna Turburea, Gorj, de asemenea a luat drumul Americii, stabilindu-se în Boulder, Colorado, reuşind de asemenea nişte rezultate fantastice. În proba de maraton, ea a câştigat medalia de bronz la World Championships în 1997 şi 1999, ca apoi să câştige medalia de aur la Edmonton 2001. A reuşit să câştige Osaka Marathon în 1998, 1999, 2000 şi medalia de bronz în proba de 10.000 metri la Europenele din 1998. La Olimpiada de Vară din 2000 de la Sydney, ea reuşeste să câştige medalia de argint în spatele renumitei atlete japoneze Naoko Takahashi. Lidia este antrenată de Liviu Şimon, încă un antrenor din generatia nouă, care reuşeste să echilibreze viaţa Lidiei, ceea ce a dus într-un final la rezultatele ex­cepţionale. Lidia a reuşit să facă România cunoscută în mod deosebit în Japonia, unde a reuşit să se impună de 3 ori în marathonul de la Osaka, ea fiind şi astăzi recunoscută pe stradă de japonezi.

Nuţa Olaru este o atletă care se antrenează cu Dumitru Pop. Nuţa a făcut parte din echipa României de multe ori, şi a reuşit să termine pe locul 2 la maratonul de la Chicago în 2004 şi locul 3 la Tokyo în 2010. Alte rezultate notabile sunt locul 5 la Maratonul de la Kosice în 1997, locul 4 la Palma de Mallorca în 1996 şi locul 13 la Olimpiada de la Atena din 2004.

Luminiţa Talpoş este o atletă constantă, având două victorii categorice la maratonul de la Viena în 2007, respectiv 2008, de asemenea o participare la Jocurile Olimpice Beijing 2008 unde a ocupat locul 18. Fiind o piesă de bază în echipa României la Campionatele Mondiale de Semi-maraton, Luminiţa locuieşte în Longmont, Colorado şi este antrenată de Daniel Talpoş, alt antrenor din noua generaţie.

Adriana Pîrtea este o atletă care vine din urmă, ce a reuşit un onorant loc 2 la maratonul de la Chicago în anul 2007. În momentul de faţă locuieşte în Fort Collins, Colorado, fiind căsătorită cu Jeremy Nelson.

Constantina Diţă este pe departe aşa cum o numesc americanii, “world’s greatest Romanian marathoner”. Campioană Olimpică este singura româncă care a reuşit vreodată să câştige aurul olimpic în “proba probelor“, performanţă notabilă mai ales din prisma faptului că a concurat împotriva celor mai puternice adversare posibile din lume la ora startului. Nu doar că a câştigat detaşat cursa vieţii, însă a distrus la propriu adversarele sale, astfel că stilul în care a câştigat va putea fi folosit ca metodă şcolară, pentru oricine care vrea să accepte că limitele umane pot fi ajutate de o tactică specifică probei de maraton. Constantina este cea mai constantă maratonistă ro­mâncă, deţinătoare a recordurilor naţionale pe distanţele de 5km, 10km, 15km, 10 mile, 20km semi-maraton şi maraton, multiplă medaliată la campionatele mondiale, aur la jocurile olimpice. A câştigat maratonul de la Singapore, cel de la Chicago, şi a terminat de 4 ori în primele 3 locuri la Londra şi de 5 ori între primele 5 concurente la Chicago.

Antrenorul Valeriu Tomescu este singurul antrenor din lume care la 32 de ani obţine un aur la Jocurile Olimpice în proba de maraton. Concluzia este destul de simplă şi relevantă. Aceşti ambasadori ai României în lume au reuşit să-şi depăşească condiţia şi au excelat în atletism, în “proba probelor“, amintind cu fiecare participare la orice competiţie internaţioanală că România există, şi că are calitatea unui învingător. Kennedy spunea ceva de genul: “Nu te întreba ce poate face ţara ta pentru tine, ci ce poţi face tu pentru ţara ta”, deci numele de Diţă, Cătună, Talpoş, Olaru Şimon (precum şi antrenorii Pop, Tomescu, Şimon sau Talpoş) ar trebui să existe în memoria românilor de pretutindeni ca o mândrie naţională.
Începând cu numerele viitoare vă vom prezenta o serie de articole cu şi despre “ambasorii” României în lume.