NICOLAE GRIGORE MIHĂESCU – NIGRIM
140 de ani de la naştere şi 60 de ani de la decesul epigramistului
Actul de naştere cu nr. 30 din 19 martie 1871 al comunei Gura Sărăţii, judeţul Buzău, consemnează venirea pe lume a celui care va deveni cunoscutul poet, prozator, dramaturg, memorialist, publicist, traducător, compozitor şi, nu în ultimul rând, epigramist, Nicolae Grigore Mihăescu – NIGRIM. La cele veşnice a plecat în ziua de 11 noiembrie 1951, la Bucureşti.
La trecerea a 140 de ani de la naştere şi a 60 de ani de la deces se impune omagierea acestuia şi a se face precizări referitoare la date biografice mai puţin cunoscute privitoare la nume, la familie, la personalitatea sa complexă, la activitatea de epigramist.
Tatăl s-a numit Grigore Mihăescu şi era originar din Râmnicul Sărat. Acesta s-a mutat la Gura Sărăţii, la 20 de km de Buzău, ca urmare a arendării moşiei Musceleanu compusă din teren arabil, vie şi pădure. Aici s-a îndrăgostit de tânăra Stana (Stanca) Ilie Cârnat, cu care a avut doi copii, Nicolae şi Alexandrina. Legitimarea copiilor s-a produs după ce a divorţat şi s-a căsătorit cu Stana, eveniment înregistrat prin actul de căsătorie nr. 28 din 29 aprilie 1920. Abia în anul 1950, prin Decizia nr. 22.965 a Comitetului Provizoriu Bucureşti, s-a produs schimbarea numelui ce l-a avut după mamă, Nicolae Stana Ilie Cârnat în cel după tată, Nicolae Gr. Mihăescu – NIGRIM (de la Nicolae Grigore Mihăescu).
Sora mai mică a epigramistului, Mihăescu Alexandrina (1876-1895), a absolvit doar patru clase primare. A avut înclinaţii spre poezie şi muzică (cânta la flaut). De la 14 ani scria versuri, schiţe, nuvele, proze ritmate, note şi impresii, toate rămase într-un jurnal intim. Prima poezie i s-a publicat în anul 1890 în „Lumea ilustrată”. După moartea prematură, fratele Nicolae îi tipăreşte, în anul 1898, volumul Flori de zăpadă apreciat elogios de Nicolae Iorga, care o defineşte ca pe o curiozitate psihologică şi literară. În septembrie 1895 Alexandru Vlahuţă publică în revista „Viaţa” un prim grupaj de versuri în cadrul articolului Un talent necunoscut, în care este remarcat faptul că poeziile sale sunt de un lirism neîntrecut, izvorât dintr-o mare sensibilitate, considerând-o un talent intuitiv, fără o conştiinţă artistică conturată. Volumul de versuri a fost retipărit în 1907, de Editura „Socec”, cu adăugarea unor lucrări inedite.
După şcoala primară urmată în satul natal Nicolae Grigore Mihăescu – NIGRIM a absolvit cursurile secundare la Bucureşti şi Ploieşti, iar apoi Facultatea de litere şi filosofie din Bucureşti. La îndrumarea profesorului şi mentorului său Titu Maiorescu, şi cu ajutorul acestuia, a urmat Universitatea de litere şi filosofie din Bruxelles, obţinând titlul de doctor în filosofie şi litere. Devine apoi diplomat în ştiinţe sociale de la Ecole des Hautes Etudes din Paris. Sprijinit de buzoianul C.C. Arion şi de Spiru Haret a urmat şi Facultatea de sociologie şi filosofie din Paris, obţinând titlul de doctor în ştiinţe sociale şi politice. Precizăm că Spiru Haret era căsătorit din anul 1883 cu buzoianca Ana Popescu, fiica pitarului Ghiţă Popescu (Popa) din Lipia, comună vecină cu Gura Sărăţii.
Pregătirea şi competenţele sale au condus la alegerea ca membru al mai multor societăţi cultural-ştiinţifice din ţară şi din străinătate: Societatea oamenilor de litere din Londra, Societatea de sociologie din Paris (din 1900), Societatea Thomas Hardy (din 1915), Societatea Prietenii istoriei literare, Institutul american al uniunii arta şi istoria naţională, fiind membru fondator al Societăţii Anglo-Române din Bucureşti. A fost, deasemenea, vicepreşedinte al Federaţiei Economice şi al Frontului Economic, inspector domenial şi deputat.
A funcţionat ca profesor de Limba şi literatura română la Casele Polyglotte din Bruxelles (1896), profesor de Istorie şi Limba franceză la gimnaziul din Râmnicu Vâlcea (1897-1898) şi la liceul „Sfinţii Petru şi Pavel” din Ploieşti (1898-1900), profesor suplinitor de limba engleză la liceul „B.P. Haşdeu” din Buzău (1920-1921) şi profesor la Râmnicul Sărat (1923-1924).
După studii de specializare în sociologie la Paris şi Londra a revenit în ţară, retrăgându-se la Gura Sărăţii pentru a administra averea rămasă de la tatăl său.
Într-un prim mariaj a fost căsătorit cu fiica unui funcţionar din Monteoru, din care a rezultat o fată, Elena. A divorţat şi s-a recăsătorit la vârsta de 50 de ani cu Maria, care avea 20 de ani (decedată în anul 1981), fiica magistratului C. Georgescu, proprietar de casă şi terenuri la Gura Sărăţii, cu care a avut trei copii: Carmen, căsătorită Savu, care a divorţat şi s-a stabilit în Germania, Vladimir şi Yarodara. Aceasta din urmă (30.03.1924, Buzău – noiembrie 1999, Bucureşti), a fost actriţă, pictoriţă, memorialistă şi epigramistă.
Fiul, Vladimir Nigrim (21.06.1921, Gura Sărăţii – 11.09.1972, Bucureşti), medic ginecolog (Maternitatea Polizu, Sinaia, Braşov), are două fiice, Laura şi Maura, care trăiesc în străinătate. Recăsătorit la Braşov cu Ana Leu, ajunsă cântăreaţă de operă la Teatrul muzical din Braşov, cu un premiu la Paris, mai are o fiică, Dana, pianistă, doctor în muzicologie, care se află la New York.
Nigrim a editat şi condus revistele „Intim”, „Carmen Sylva” şi „Viaţa Nouă”, a înfiinţat şi condus la Buzău ziarul conservator „Ordinea” (1905-1908).
Semnând cu propriul nume dar şi sub pseudonimele Raoul de Mont-Doré, Semper, Un buzoian, a colaborat cu poezii, nuvele, poeme în proză, poveşti pentru copii, studii literare, fabule, epigrame, articole de pedagogie, lingvistică şi igenă socială, la un număr impresionant de publicaţii din ţară, Franţa, Anglia şi SUA.
A fost un literat de talent, autor a numeroase lucrări originale: poezie (Astrale, 1901), carte pentru copii (Zmeul, 1925), nuvele (Din grozăviile Parisului şi Covorul fermecat, 1912), romane (În apele oglinzilor, 1940), piese de teatru (L’aveau, 1906, Sistemul meu, 1909, Bogdan, în colaborare, 1938), memorialistică (Londra şi Constantinopol, 1906), fiind şi compozitorul a 72 de lucrări muzicale diverse.
Era un conferenţiar telentat (Ce zice englezul despre român, 1908, Program şi civilizaţie, Drumul ideal, 1923-1924), un foarte bun traducător din limbile franceză şi engleză, lista traducerilor fiind foarte lungă.
A devenit membru al Societăţii Scriitorilor Români la 1 ianuarie 1931
iar în anul 1949, considerat moşier, proprietar a 15 ha de vie la Gura Sărăţii, a fost radiat din rândul membrilor acesteia
În anul 1949, prevenit de un consătean care l-a anunţat că urmează a fi expropriat şi trimis cu domiciliu forţat la Câmpulung Muscel, se refugiază la familia Pâslaru şi, a doua zi, pleacă la Bucureşti. Acesta a fost momentul în care au dispărut fără urmă numeroase manuscrise de valoare.
A fost prieten cu poetul Oreste, pe care l-a găzduit multă vreme la Gura Sărăţii în perioada în care acesta era bolnav de plămâni, cu sculptorul Ştefan Baraschi, care l-a iniţiat în sculptură. Sub această îndrumare a realizat Capul lui Octavian Goga, Cap de evreu şi mai multe măşti din gips şi bronz.
Gloria şi dăinuirea literară i-au asigurat-o epigrama, fiind inclus în toate antologiile de gen. Cincinat Pavelescu, fără a-i fi cunoscut vreodată numele adevărat, s-a duelat cu Nigrim, consacrându-l ca adversar de aceeaşi talie. Dacă nu l-ar fi apreciat ca pe un egal, marele Cincinat nu ar fi întreţinut o îndelungată şi răsunătoare luptă epigramatică cu Nigrim. Tudor Măinescu a publicat într-un volum duelul celor doi, dar foarte multe dintre catrene au fost pierdute. În postfaţa volumului Cei trei magnifici – Cincinat, Ion şi Mircea – Pavelescu, îngrijit de George Corbu, George Zarafu şi Mihai Sălcuţan, Editura Rafet, Râmnicul Sărat, 2002, George Corbu subliniază că duelul Cincinat-Nigrim este cel de al doilea, antologic, duel epigramatic din literatura română, după cel cunoscut sub denominaţiunea „Cazul Cuza”. Menţionând că atât Cincinat cât şi fratele său Ion (care a trăit şi a decedat la Rm. Sărat) îşi datorează unele dintre cele mai savuroase epigrame lui Nigrim, George Corbu, în aceeaşi postfaţă, îl consideră pe acesta din urmă muză inspiratoare, remarcând că datorită marelui prestigiu al confruntării epigramatice dintre cei doi George Topârceanu a parodiat într-un mod strălucit celebrul duel.
Cincinat Pavelescu, la şezătorile literare organizate la Buzău, Focşani, Râmnicul Sărat (unde în anii 1899 şi 1905 a fost judecător), a improvizat numeroase catrene ce l-au avut ca ţintă pe Nigrim. În casa prozatoarei Constanţa Marino-Moscu, stabilită la Buzău în anul 1898, de faţă fiind Hortensia Papadat-Bengescu, a scris trei epigrame:
Oraşului Buzău
O fabuloasă ascensiune
Îţi e destinul – toţi o ştim –
Dar îţi păstrăm compasiune
Că-ntre poeţi ai pe Nigrim.
Buzoienilor
Poeţii noştrii-s renumiţi,
În fruntea lor e Cârlova,
Dar din păcate ispăşiţi
Lui Nigrim citindu-i slova.
***
Cu Nigrim într-un duel
E neloial să lupt cândva.
Floreta mea e de oţel
Pe când a lui… de mucava.
Nigrim a fost ignorat pe nedrept, deşi a fost o figură interesantă a vieţii literare, iar ca epigramist a jucat un rol semnificativ în menţinerea epigramei în actualitatea literară. O explicaţie ar fi faptul că a trăit mai mult solitar, independent în opinii şi atitudini, profilul său spiritual şi scriitoricesc nefiind cunoscut în cercuri largi.
În semn de recunoaştere a talentului şi valorii sale, Cenaclul „George Călinescu” din Bucureşti a organizat simpozionul Omagiu Nigrim – 100 de ani de la naştere, Şerban Cioculescu vorbind despre personalitatea şi opera sa.
Casa municipală de cultură din Buzău a organizat la 13.02.1975 evocarea Omagiu Nigrim la care au participat, printre alţii, actriţa Yarodara Nigrim, actorul Paul Ioachim, Romulus Vulpescu şi confratele nostru de breaslă George Zarafu. La 125 de ani de la naştere a fost omagiat la Muzeul Literaturii Române şi la Biblioteca judeţeană „V.Voiculescu” din Buzău, care i-a publicat în anul 1998 un text inedit (perioada 5.12.1913 – 15.12.1921) referitor la întâmplări de la Paris şi Gura Sărăţii, oferit de Yarodara Nigrim.
Cinstind, la rândul nostru, pe marele înaintaş, îndeplinim o datorie de onoare dar şi una de suflet.
