Ben Todică: Dragi cititori, bună ziua! Iată-ne din nou la o altă emisiune în limba română. Este frig afară, sunt un pic răcit de câteva zile, îmi cer scuze, aşa suntem toţi, e iarnă, dar asta nu trebuie să ne răpună, pentru că viaţa e frumoasă şi merge înainte. Avem în emisiunea de astăzi o surpriză pentru dumneavoastră. Avem un musafir special din România, invitatul nostru şi al comunităţii, domnul profesor, scriitorul şi poetul George Anca. Domnia sa a fost pentru 20 de ani directorul Bibliotecii Pedagogice “I.C. Petrescu” din Bucureşti, a predat peste şapte ani limba română la universitate în India, a scris peste cincizeci de cărţi şi a publicat în câteva limbi. Dar să nu-l scăpăm din vedere pe colegul nostru, pe prietenul nostru, pastorul Rev. Corin Izvernariu, sperăm să sosească, este şi dumnealui aşteptat în emisiunea noastră.
Iată că a sosit şi părintele. Ne bucurăm că aţi ajuns, vă rugăm luaţi loc şi bine aţi venit!
Corin John Izvernariu: Bine v-am găsit!
B.T.: Domnule profesor, bine aţi venit. V-am avut acum câteva zile în mijlocul grupului radio şi suntem extraordinar de fericiţi să vă avem aicea, să avem o întâlnire şi o discuţie bogată şi faptul că ne-aţi surprins cu misterele păsărilor măiestre ale lui Brâncuşi, aş dori să ni le dezvăluţi. Acesta este unul dintre misterele vizitei dumneavoastră la noi, pe lângă faptul că vreţi să vă întâlniţi cu limba română din diaspora. Vă rog, începeţi cu acest mister care constituie/cuprinde de fapt mai multe mistere pe care să le dezvăluiţi ascultătorilor noştri. Încă o dată: Bine aţi venit la noi!
George Anca: Bine v-am găsit ! Sunt foarte surprins şi foarte bucuros de noutatea întâlnirilor din diaspora română din Australia, în special din Melbourne, pe care nu puteam să o întrevăd din România. Misterul australian, aceste mistere poartă întregul mister Brâncuşi care se răsfrânge prin pasărea, de fapt prin cele două păsări măiestre de la Galeria Naţională din Canberra …. australian. Este misterioasă întâlnirea lui Brâncuşi cu Maharajahahul Holkar Yeswant Rao din Indore, India, la Paris, care a comandat două păsări măiestre şi l-a invitat în Indore să construiască un templu care să fie sprijinit, populat şi simbolizat de aceste păsări măiestre, ar fi fost patru. Soţia lui, el era tânăr, soţia lui a murit, după unii, întru-un accident de maşină, după alţii chiar în urma unei crime, despre care Brâncuşi ar fi aflat şi n-ar fi mai făcut templul pe un asemenea temei. Ea a fost vândută în Lichtenstein, au fost vândute cele două sau una pentru că nu se ştie nici acuma câte, se mai caută, s-au căutat de prin ’77, că este veche povestea, şi printr-un dealer francez a ajuns în Australia. Deci, aici misterul cumpărării ajunge în Australia, una, două, dar existenţa la această galerie, cred că e un lucru extrordinar faţă de o cameră întreagă cu multe lucrări la Muzeul de artă modernă de la New York. Există şi la Chicago, mai este şi la Washington.
După unii, singurul copil nerecunoscut de Brâncuşi se pare că este tot în Australia.
B.T. : Oo ! Fantastic ! Uite că noi nu ştiam de lucrul acesta. Eu mă consider unul poate printre puţinii norocoşi care în 1983 au avut posibilitatea să mângâie aceasta pasăre măiastra la Muzeul Naţional din Canberra, unde am locuit un an de zile. Dar atunci nu ştiam că ea e a noastra, ne aparţine, credeam că e adusa de undeva şi ca a fost împrumutata.
G.A.: Nu, nu. Ele sunt notorii. Sunt 28 de păsări măiestre, din care, se pare două sunt în Australia, pentru că şi aci sunt lucruri destul de tari, cu băiatul reginei şi al Maharajahului şi uite şi cu băiatul lui Brâncuşi, este un roman întreg pe care poate îl scrieţi dumneavoastră dacă tot sunteţi de-al casei.
B.T.: Să dea Domnul. Deci românii sunt extraordinari cu nişte rădăcini pe care ni le înfigem adânc în pământul australian.
G.A.: Da, nu-i nimic peste Brâncuşi în arta modernă chiar, cum şi cu Eminescu nu stăm mai prejos decât alţii în poezie. Şi nici decât Enescu.
B.T.: Aţi avut posibilitatea să-l cunoaşteţi pe Eliade ?
G. A. : Pe Eliade toţi am avut posibilitatea de a-l cunoaşte. Am avut onoarea ca personal să port corespondenţă cu el. M-a chemat la Paris şi n-am ajuns de fapt, am primit scrisori la Roma, la Bucureşti, evident în India.. Mi-a trimis cărţile lui, am tot sperat să vină în India. India, fuseseră, era trecutul lui acuma, pentru mine era prezent, acuma e şi trecut pentru mine. Despre Eliade, eu cred că el creşte la fel ca şi Eminescu, însă este puţin deconstruit în perioada globalistă.
B.T. : Eliade este cel care v-a convins să predaţi religia într-o anumită perioadă?
G.A.: Am predat pentru că eram cu un prieten care a avut un atac cerebral şi preda sociologia religiilor, eram tot timpul împreună şi era şi Facultatea de sociologie care m-a solicitat. Era pur şi simplu lipsă de profesori şi între timp am mai predat şi antropologie religioasă, deci nu numai sociologie, eu nefiind sociolog şi am scos o carte « Exerciţii de religiologie » cu cinci scrisori de la Mircea Eliade şi evident el a fost mentorul, ştiu eu, e guru dacă vorbim în termeni indieni.
B.T.: Aveţi cumva ceva din cele cinci sau aveţi ceva poezii pregătite?
G.A.: Nu ştiu dacă sunt din domeniul religios. Eu sunt mai altfel. Am predat literatură, am predat literatură comparată şi aş propune o comparaţie, dacă îmi este îngăduit.
B.T.: Despre ce-ar fi vorba?
G.A.: Ar fi vorba de balada naţională australiană a Waltzing Matilda şi balada noastră naţională Mioriţa.
B.T.: Este extraordinar.
G.A.: Am tradus în româneşte Waltzing Matilda
Tradusă pe româneşte, drăguţ(ă) jumbbuck, mai ales că fiecare secvenţă e cântec, pe rând, de viaţă, înec şi înstrigoire. Ne ţinem de Matilda din spatele inimii.
Cobora cândva un hoinar în billabong
La umbră de eucalipt şi
Cânta cu ochii l’al său billy în clocot
Cin’ să vină o waltzing Matilda aci
Cor
Cin’ să vină o waltzing Matilda cu dor
Cin’ să vină o waltzing Matilda aci
Waltzing Matilda s-aducă apă-n urcior
Cin’ să vină o waltzing Matilda aci
Coborî berbecel să bea apă din baltă
Sus călătorul îl înşfăca vesel şi
Cânta vârându-l în raniţă
Cin’ să vină o waltzing Matilda aci
Cor
Coborî vătaful pe cal de rasă
Coborâră poteraşi un’ doi trii
Al cui e mielul din traistă
Să vii o waltzing Matilda de-aci
Cor
Însă hoinarul sus şi s-aruncă-n bulboană
Înecându-se lângă eucalipt şi
Strigoi îl auzi cântând în billabong
Cin’ să vină o waltzing Matilda aci
În replică, în paralel citesc din unele Mioriţe, numai momentul sinuciderii acestui personaj australian:
Mioară, mioară,
tu-mi fii surioară.
Dacă m-or urî
Şi m-or omorî,
Vina lor o fi,
Păcat şi-or plăti.
Stăpâne, stăpâne,
Nu mă blestema!
Nu-i de capul meu,
Şi-i de capul tău.
Mică miorea,
Nu-mi purta grija,
Iei m-or omorî
Şi m-or îngropa.
Surioara mea,
Semnele tale
Sunt şi ale mele.
Aseară m-am culcat
Şi am visat
Că am să mor.
Şi, iată, dădu soarele-n deseară,
Se-mpliniră vorbele mioarei:
Ciobănaşul de măciucă măciucat
Lângă-o apă-i aruncat…
Mama oasele-aduna
Şi os cu os lipea,
Mioara din gură-i sufla
Şi ciobanul învia.
O, ce somn somnii
Ca-n aripa morţii!
Mama-i zicea:
Şi acum, mioara mea,
Nu zăbovi, îndat’
Dă-te peste cap
Şi te fă iar fată,
Ca să-i fii mireasă.
Sunt foarte, foarte multe variante Mioriţa, şi vedeţi că de multe ori ca şi-n viaţă Mioriţa înviază şi mai ales mama ciobanului întrupează pe Iisus şi Maica Sa.
Partea a doua
http://www.youtube.com/watch?v=jaEjkObjg1E&feature=related
B.T.: Părinte Corin, vreţi să-i puneţi o întrebare domnului profesor despre Eliade ?
C.J.I.: Eliade este recunoscut drept unul dintre cei mai mari profesori ai religiei. Fostul meu profesor ….. despre Vechiul Testament a rămas surprins când i-am spus că Mircea Eliade este român pentru că l-a studiat şi-l studiază şi m-am bucurat că avem oameni de aşa putere intelectuală şi cunoscători ai religiei mondiale. Ce ne puteţi spune, doar câteva cuvinte, despre Mircea Eliade?
G.A.: Credinciosul? Nu ştiu dacă dumneavoastră…. E şi aici un semn mare, este vorba de Enciclopedia religiilor şi Enciclopedia ideilor religioase care sunt tratate nemuritoare, e vorba de tratatele/catedrele de istoria religiilor pe care el le-a început, a fost fondatorul unor şcoli din America şi din din toată lumea. Eu pot să spun că ştiu ecouri din România, am continuat cu Constantin Noica, Trei ani am fost înainte de a pleca în India cu Noica şi Noica era cel mai apropiat om din România de Eliade şi cunoscătorul cel mai profund şi se înţelegeau amândoi, aerau afini şi când am primit a doua scrisoare din Italia, credeam că Noica a glumit pentru că era şi vărul lui şi mi-a spus că nu trebuia să-mi trimită mie Eliade scrisoarea, eram tânăr, că n-aş fi fost aliat cu el. Se puneau problemele şi în acest fel şi vărul lui a spus: Este tânăr, lasă-l că este tânăr. În India procurau cărţile lui, am văzut Şamanismul, le aduceau din Anglia, nu erau pe piaţa indiană. Când eu am primit cărţile trimise de el eram foarte tare, puteam să le împrumut şi lor şi nu ştiu ce. Ideea este că după ce a murit, în special au apărut câteva.. romanul lui Saul Bellow, Everstein, în în care el este personajul Gruelescu şi confundat cu legiunea a fost incinerat. Deci, lucruri anecdotice, dar sunt tragice pentru personalitatea unui om atât de creator şi de constructiv la nivel mondial al ştiinţei religiilor şi acum era considerat şi de creştini că nu trebuia să se incinereze.
C.J.I.: În una dintre cărţile pe care le am în bibliotecă în care e vorba despre, aşa spune titlul cele “Şapte idei despre religie” în care Mircea Eliade este considerat un scolar creştin şi m-am bucurat, cu toate că autorul îl critică puţin că vorbeşte prea mult despre Hristos, prea mult despre religia creştină, faptul că el a studiat aşa de mult hindu, dar din punctul nostru de vedere, al nostru, al românilor ca şi creştini noi ne mândrim şi ne bucurăm că este considerat un scolar creştin şi nu scolar hindu.
G.A.: Eu am vorbit şi despre literatura lui despre India în româneşte. Aproape fiecare carte şi Oceanografie şi Huliganii şi India şi Isabel şi apelele diavolului, Şantier, în româneşte, au la un moment dat o frază “N-am să uit niciodată când am fost în cutare loc”, adică eu dacă spun “n-am să uit această vizită în Australia” o spun în limba lui Eliade. În Istoria religiilor introduce persoana întâi uneori şi aş face observaţia proprie, ceea ce este o metodă ştiinţifică, şi atunci acest scolar şi român a putut să fie în acelaşi timp un om care şi-a dus în spinare toate ideile religioase fără discriminare, cu Hristos în inimă şi cu Zamolxis, pe care îi poate face şi sinonimi şi cum se întâmplă la o şcoală acuma, în acelaşi timp a fost un om singular, normal care şi-a putut permite să includă propria persoană în această trăire planetară. Deci, el este, după părerea mea un personaj planetar fiind în acelaşi timp un român arhetipal reprezentativ.
B.T.: Este vorba de şcoală, şcoală, şcoală, s-o ascultăm pe Andra şi vom… continua cu şcoala.
Emisiune în limba română. Musafirul nostru de astăzi este domnul profesor, scriitorul, poetul George Anca. Domnule profesor vă interesează tema recunoaşterii în antropologia românului din Australia?
G.A.: Am scris o carte Antropologie literară, de fapt Antropologia recunoaşterii. Am auzit înainte basarabenii vorbind de alfabetul chirilic la 80% din cărţi, am fost astăzi numai, de acolo venim de la Şcoala românească şi e vorba de o recunoaştere în limba română a românilor în primul rând de către ei înşişi de oricât de departe s-ar interesa unii de alţii. Am văzut şi eu una, apropo de cărţi, una practică, Gramatica fanteziei de Gianni Rodari pe care am tradus-o din limba italiană şi am şi aplicat-o cu copiii să inventăm poveşti din cuvinte. Am vrut să facem şi o gramatică pornind de la Eminescu, pentru că peste două zile este comemorarea lui, elevii la ora de limba română nu ştiau de existenţa lui şi atunci îmi pare bine că le-am spus şi am scris pe tablă şi când la analiza literară şi de orice fel şi de recunoaştere, în primul rând a lui Eminescu
De la Nistru pân la Tisa
Tot românil plâsu-mi-s-a
Că nu mai poate străbate
De atâta străinătate,
Iar la cuvintele recapitulative reinventate la discuţia cu ei şi apoi a prins viaţă, tocmai profesorul lor a pus în dreptul versului cu “străinătate”, “păgânătate”. Putem intra cu părintele în controversă, dar nu e vorba despre asta. Vreau să spun că recunoaşterea limbii române în Australia este pentru mine miraculoasă. După ce a murit academicianul român Romulus Vulcănescu am rămas într-un fel preşedintele interimar vreo zece cum ar veni aşa al Societăţii Române de Etnologie. Aici mi-am dat seama că este vorba şi trebuie să fie vorba de Societatea de Etnologie din România şi Diaspora. Iar fiind aici şi al Societăţii Valorilor şi Unităţii Comunităţii din Diaspora. Vroiam să mai spun, apropo de recunoaştere că am vorbit de Eliade şi de Eminescu, Sacontala, celebra piesă a lui Kalidasa se numeşte în realitate Rrecunoaşterea Sacontalei… Deci recunoaşterea rituală pentru un inel ca să poată să facă un copil, copilul e, iubirea nu e romanitica, nu e copil, nu e iubirea, Kalidasa este anagnoresis, naşterea tragică şi este recunoaştere a noastră în limba română. Apropo de antropologia recunoaşterii e vorba şi de prietenul lui Eliade, Paul Ricoeur care este cel mai puternic analist al filosofiei recunoaşterii în modernitate.
B.T. : Aici vreau să fac o paranteză pentru ascultătorii noştri. Domnul profesor va vorbi mâine la Catedrala Sfântul Petru şi Pavel din Melbourne şi tot mâne seară se va întâlni si cu românii de la biserica penticostală din Endeavour Hills.
G.A.: Da, la catedrală va fi vorba de Eminescu la 161 de ani de la moarte, unii spun de la asasinare, iar la Biserica îmi permit să introduc tema apropo de recunoaştere, a nonviolenţei – ahimsa, în mai multe religii. Cel mai mare reprezentant în istorie al nonviolenţei est Iisus Hristos…
B.T.: Aşadar, cei care vor să-l întâlnească şi să-l asculte pe domnul profesor sunt bine veniţi.
Partea a treia
http://www.youtube.com/watch?v=XA9DwmS627A&feature=related
B.T.: Să dăm cuvântul domnului pastor, că întotdeauna ştim că are un mesaj special pentru noi, pentru astăzi, şi vom continua cu interviul nostru.
C.J.I: Aş vrea să rămân la ideea domnului profesor, Hristos, care ne-a învaţat non-violenţa şi este cunoscut din paginile Sfintei Scripturi şi aş vrea să citesc chiar despre acest lucru. N-am vorbit cu domnul profesor despre tema aceasta dar se potriveşte astăzi… “Iisus a fost la muntele Măslinilor, dar dis-de-dimineaţă îl vedem din nou în templu şi tot norodul a venit la el. El a şezut jos şi s-a rugat. Atunci cărturarii şi fariseii au adus o femeie prinsă în preacurvie, au pus-o în mijlocul norodului şi i-au zis lui Iisus: “Învăţătorule, această femeie a fost prinsă chiar când săvârşea preacurvia, Moise, în lege, ne-a poruncit să ucidem cu pietre pe astfel de femei, tu ce zici? ” Îi spuneau lucrul acesta ca să-l ispitească şi a-l putea învinui, dar Iisus s-a aplecat în jos şi scria cu degetul pe pământ. Fiindcă ei nu încetau să-l întrebe, el s-a ridicat şi a zis: “Cine dintre voi este fără de păcat să arunce cu piatra primul”, apoi s-a aplecat iară şi scria cu degetul pe pământ. Când au auzit ei cuvintele acestea, s-au simţit mustraţi în cugetul lor şi au ieşit afară unul câte unul, începând de la cel mai bătrân până la cel din urmă. Şi Iisus a rămas singur cu femeia care stătea în mijloc. Atunci s-a ridicat şi când n-a mai văzut pe nimeni în afară de femeie, Iisus i-a zis: “Femeie, unde sunt aleşii tăi, nimeni nu te-a osândit…”, “nimeni, Doamne”, i-a raspuns ea, şi Iisus i-a zis “Nici eu nu te osândesc, du-te, şi să nu mai păcătuieşti”. Vreau numai un minut sau două să comentez aici pentru că nu vreau să iau timpul domnului profesor dar să vedem grija faţă de semeni despre care am vorbit şi anterior despre pasul cheie sau grija faţă de semeni. Aici ne învaţă Mântuitorul despre acest lucru ca să avem grijă faţă de alţii şi în lecţia trecută am vorbit despre Iisus când a abordat femeia samarinteancă a vorbit într-un mod plăcut, fără judecată şi cu respect. Aici avem un alt exemplu cu femeia care a fost prinsă în adulter şi vedem că oamenii, cărturarii, oamenii religioşi vroiau ca să-l ispitească în primul rand pe Mântuitor şi apoi să omoare cu pietre pe această femeie. Sunt câteva lucruri care în text nu le vedem pentru că vedem că şi cărturarii, religioşii au cateodată un caracter hidos, pervers, pentru că aduce numai femeia în faţă, nu-l aduce şi pe bărbat pentru că spune că “am prins-o chiar ce săvârşeau”, şi al doilea lucru pe care-l vedem este că-l căutau sa-l ispitească pe Mântuitor, dar vreau să punctez doar un singur lucru care ne interesează pe noi şi am vrea să fim şi noi, aşa, mustraţi în cuget, când căutam să arătăm cu degetul pe altul. Spune Mântuitorul, şi aici introduce ceva Mântuitorul extraordinar, să dea primul cu piatra cel care nu are păcat, şi apoi spune, “nici eu nu te osândesc”, dar cine eşti tu, cel fără de păcat. Deci dacă nici Mântuitorul fără păcat, Dumnezeu adevărat din Dumnzeu adevărat, nu a dat cu piatra, nici noi să nu ne grăbim să dăm cu piatra, ci să arătăm şi noi aceeaşi dragoste, pe care Mântuitorul a arătat-o faţă de noi, şi în acest text îl vedem pe Dumnzeul adevarăt din Dumnzeul adevărat că ne dă o lecţie, aşa cum l-am auzit şi pe domnul profesor, non-violenţa, să nu fim violenţi, ci mai degrabă să fim plini de dragoste şi să îmbraţişăm şi să ridicăm, să dăm demnitate şi să dăm şansă a doua oara celui care este căzut. Mulţumesc!
BT: Mulţumim şi noi, domnule pastor!
Partea a patra
http://www.youtube.com/watch?v=pZ-bseFPn9E&feature=related
B.T.: Etnologia din România şi diaspora are ceva de spus în legătură cu tema recunoaşterii în antropologia românilor de aici de la noi din diaspora?
G.A.: Ar fi vorba în 29 iunie acum, peste 2 săptămâni, ne vom întâlni în legătură cu festivalurile de vară, în special cu Sânzienele, este şi ziua lui Eliade în noaptea de Sânziene şi a Sfântului Ioan Botezătorul, este singura sărbătoare, să zicem aşa, păgână, recunoscută de Biserică şi cu ocazia asta vin destui etnologi şi probabil o să invit şi în plus şi am să încerc să fac o prezentare inclusiv şi a discuţiei de aici şi a evocării acestei teme şi, ce suntem aici trei, cam facem parte din această idee de recunoaştere reciprocă a celor de acasă şi a celor din Oceanul Pacific, de pe malul Oceanului Pacific, din acest continent. Ce să spun, sunt impresionat de ce a spus părintele, acum, în literatura bizantină, femeia păcătoasa este inspiratoarea unor mari poeme, iar cu non-violenţa lui Iiisus Hristos indienii, chiar …, merg la întoarcerea obrazului, dar eu aş vrea să vă cer permisiunea să mă întorc puţin la copii…
B.T.: Chiar vă rog, chiar vă rog…
G.A.: …Eu am venit cu unele scrieri ale mele, inclusiv în engleză, pentru un festival ‘Poems from Home’ la ‘Wheeler Center’ sub egida Centrului australian de poezie, am avut onoarea să fiu chiar performerul internaţional venind din ţara mea, din România şi ceilalţi poeţi, ceilalţi performeri fiind australieni, dar din Grecia, din Turcia, din Irlanda etc. şi am ieşit bine, adică cred că am fost oarecum recunoscut, ca să folosesc termenul ăsta şi să rămân într-un anumit fel…
B.T.: Este un vis pentru noi şi ne-aţi reprezentat…
G.A.: Da, mulţumesc, mulţumesc, ştiţi despre ce e vorba, am mai fost la mari instituţii, la Biblioteca de stat de Victoria, doamna Michelle Wendel (Communications Manager) ne-a fost ghid, sunt bibliotecar, îmi fac pâinea de bibliotecar şi am văzut aici că Melbourne e un oraş elegant, un oraş intelectual, poate hiperintelectual, într-un anumit fel şi lejer, toate lucrurile merg foarte frumos, aş spune şi, că tocmai a vorbit părintele, de marea recunoaştere care ar trebui s-o aibă sau din partea căreia putem să avem limba română, din partea bisericii, a bisericilor, adică şi mâine eu sper să fiu convingător pentru cei care vor asculta. A vorbi despre Eminescu în Australia nu e un lucru de colo, de fapt aici sunt eminescologi. Ioan Miclău a scris un poem, oarecum cum e limba şi aici, mai arhaică, mai arhaică e de fapt în Basarabia dacă o luăm aşa, a fost Lucian Boz care a scris două cărţi despre Eminescu. Dumneavoastră, domnule Todică, aveţi în cartea dumneavoastră “Între două lumi” o foarte serioasă susţinere a lui Eminescu în condiţiile în care el este mortul din debara după unii binefăcători ai culturii române, chiar dominanţii… Aşa că, apropo de recunoaştere şi de societate, nu e numai asta, e vorba şi de existenţa noastră intelectuală şi spirituală propriu-zisă, atâta vreme cât avem această conştiintă şi autorecunoaşterea dependenţei sau pertinenţei existenţei noastre sub un arc de divinitate, mie mi se pare evident că lumea este credincioasă, este bine intenţionată şi toate lucrurile, păcatele, şi femeile păcătoase sunt, cum să zic, de la Biblie încoace, oricum, cu copii acum, eu aş fi vrut să, eu am în unele poeme, aşa, ca o adresare pentru copii cumva.
amintirile mele nu
v-ar interesa de nu
ar fi ale voastre cândva
să vă spun ce să nu
uitaţi dacă vi s-o
mai fi întâmplând
la noi în oraş
pe vremea aceea
nu se învăţa engleză
totuşi limbile străine
desenul muzica
de ce le neglijăm
ne ţinem împreună
cum ne întâmplăm
poate ne şi destinăm
întoarcere în criminal
nu vă voi distra
nici îndurera
deţinutul cu numele
meu ba al copilului
copii alinierea
încotro creşteţi
pe loc busuioc
rime de dans
pelin înnegrit
fiare în sfâşiere
păreri de educaţie
a nu mai învăţa
mai toţi tuşiţi
la gură neacoperiţi
cum ne extindem
sensibilitatea
cuvintelor lungi
dacă nu pădurea
vă salut cum aş
compune o poezie din voi
eşti verde eşti uscată
pe atunci se purta bătaia
başca lupta de clasă
şi cine-o să dea de belea
e mântuit zilele astea
de dureroasă adolescenţă
cine a se împrieteni
atenţie la propria persoană
şi mai şi la necunoscut
nu vă încredeţi în proverbe
boacănele ne învaţă
mediul atât de înconjurător
Partea a cincea
http://www.youtube.com/watch?v=G0McFFp8KNw&feature=related
B.T.: Şi-acum, în final, domnule profesor, spuneţi-ne, vorbiţi-ne despre experienţa spirituală şi religioasă de aici din Melbourne. Cu ce plecaţi de la noi?
G.A..: N-aş putea să spun în câteva cuvinte. Am iubit străzile acestui oraş foarte elegant şi foarte, aşa, modern şi estetic, are şi lucruri clasice şi are şi lucruri post moderne, străzile foarte primitoare, tinerii, e un oraş cu multă tinereţe şi frumuseţe, foarte frumoase feţele oamenilor, nu sunt foarte râzăreţe dar nici nu sunt triste, e o armonie în acest oras, am nimerit şi pe o stradă atunci când era mitingul în legatură cu boicotarea ajutoarelor pentru Gaza. Am fost în mari instituţii culturale, în Marea Galerie Naţională, la Centrul de artă, la Mausoleul eroilor din războiul Pacificulu. Este o mare densitate de posibilităţi spirituale, Mănăstirea Sfântul Paul şi am fost chiar în compania dumneavoastră şi a părintelui, tot aşa, sunt 12 apostoli, cum explicaţi că Melbourne este plin de apostoli?
C.J.I.: Pentru că este un oraş spiritual…
G.A.: Da, da, da sub această egida a apostolatului, asta mi s-a părut şi mie iar Oceanul Pacific nu produce claustrofobie, deşi e mai mare decât toată planeta, nu numai decât Melbourne…
C.J.I.: Vi s-a-ntâmplat ceva când aţi fost pe malul oceanului?
G.A.: Am fost la pinguini şi i-am văzut atât de comunicativi în felul lor, şi muzical, şi, este o experienţă spirituală, cangurii cum dansează, dacă-i vezi la filme e altceva, dacă-i vezi în iarbă, între ei mai sperioşi sau mai puţin sperioşi, porumbeii vin lângă tine, stau să-i atingi aproape, şi muzicalitatea, şi papagalii, şi portul, şi florile, şi…
C.J.I.: Acum vorbim despre creaţia lui Dumnzeu, evident…
G.A.: Evident, şi nu ştiu ce face Dumnzeu mai frumos, probabil, pentru că nu ştiu dacă totul e chiar creaţia lui Dumnzeu, iar aici am impresia că Dumnzeu e mai …spiritual… S-ar putea, dumneavoastră să ştiti mai bine, oricum, şi creştinii, Australia e o ţară creştină, în mare, nu se mai pune aşa problema acuma probabil, dar spiritual vorbind…
C.J.I.: Catolică, da, numărul creştinilor, da, catolică…
G.A.: Nu ştiu, noi suntem ortodocşi, protestanţi, am impresia că nu e luptă, nu e…
C.J.I.: Relaţiile sunt foarte bune, nu se ridică piatra, nu, şi numai atâta dar, făcând parte din multiculturalism şi în executivul uniunii baptiste, avem întâlniri cu preoţii de la bisericile catolice sau anglicane şi chiar cu rabini de la iudaism şi avem un fel de rugăciune, deci relaţiile…
G.A.: Iar eu ca să mă întorc la Brâncuşi şi Eliade aş putea ca experienţa cea mai, mă rog, poate fructuoasă în ceea ce mă priveşte ar fi că în sfârşit, ceea ce Eliade scrie serios, ceea ce Brâncuşi într-un anumit fel a concurat, el a fost legat de arta africană, e vorba de aborigenii australieni, pictura lor care se află în Australia, în galeriile de artă din Australia şi cu povestirile lor, cu cărţile lor, cu dicţionarul artiştilor aborigeni, aici am intrat intr-un univers într-adevăr a lui Dumnzeu, într-o religie de o culoare care nu era cunoscută nouă dar care, ca spiritualitate, este extraordinară şi nu te poţi dezlipi de ea.
B.T.: Avem posibilitatea în continuare să avem oaspeţi de onoare ca domnul profesor, scriitorul, poetul George Anca, ca domnul pastor, reverend John Corin Izvernariu şi mulţi alţi români din comunitatea noastră. Dragii mei am ajuns la sfârşitul emisiunii, va mulţumim foarte mult că v-am avut ca oaspeţi.
G.A.: Aş fi fericit chiar dacă îmi fac vreo iluzie dacă, dumneavoastră, comunitatea românească din Melbourne m-ar recunoaşte în vreun fel şi dacă eu în România aş putea să fac orice ca această comunitate să fie recunoscută la spiritualitatea ei majoră, reprezentantivă pentru istoria culturii noastre de astăzi şi de mâine.
B.T.: Domnul pastor o să vă aprobe…
C.J.I.: Sunt convins că n-aţi venit la întâmplare aici şi este un plan pe care îl vom descoperi puţin mai târziu şi desigur vă recunoaştem, îi mulţumim lui Dumnzeu că v-am avut atâta timp în mijlocul nostru şi aş vrea să spun că dintre toţi românii care ne-au vizitat mi se pare, după umila mea părere, că aţi cuprins cel mai mult şi aţi îmbrăţişat cel mai mult în Melbourne, statul Victoria, şi îmi pare rău ca nu mai staţi trei zile că am fi vrut să vă trimitem şi în Queensland, să întâlniţi şi comunitatea de acolo.
B.T.: Vă dorim călătorie plăcută, transmiteţi cele mai bune urări din partea comunităţii noastre fraţilor noştri români. Dragi ascultători vă dorim în continuare un weekend plăcut şi până la o emisiune viitoare, Ben Todică vă spune la revedere şi să auzim numai de bine.