Numele de Copacabana evocă imagini tropicale, cu plaje aurii și frumoase brazilience bronzate. Nu este deloc cazul Copacabanei boliviene, localitatea profund spirituală de pe malul lacului Titicaca. Există însă o legatură strânsă între cele doua locuri: faimoasa plajă braziliană și-a luat numele după localitatea boliviană, dupa ce, cu doua secole în urmă, niște pescari brazilieni au fost salvați de Sfânta Fecioară de Copacabana (La Virgen de Copacabana), protectoarea Boliviei.
Încă din vremuri pre-columbiene, zona lacului Titicaca era un puternic centru spiritual. Nu departe de Copacabana se află Tiwanacu, zonă populată cu 1500 de ani înainte de Cristos. Cercetările arheologice au scos la iveală că în jurul anului 400 Tiwanaku și-a extins mult frontierele, devenind un imperiu ce cuprindea părți din Bolivia, Chile și Peru actuale. În perioada cea mai înfloritoare populația din Tiwanaku, devenit între timp capitala Imperiului Tiwanaku, atigea 30.000 de locuitori și era un important centru religios și comercial, o imensă cetate cu piramide, drumuri, temple. Se pare că în jurul anului 1000, schimbări climatice au adus o secetă aspră în bazinul Titicaca, unde de regulă ploua abundent. Astfel, agricultura Imperiului a suferit un declin puternic, iar Imperiului Tiwanaku s-a dezintegrat treptat. In 1445, Pachacuti Inca Tupacu, al nouă-lea Inca, a cucerit zona Titcaca și a încorporat ce rămăsese din Tiwanaku în marele Imperiu Incaș. Cel mai polupar vestigiu rămas de la civilizația Tiwanaku este Poarta Soarelui, un monolit de 10 tone, parte din situl arhelologic de la Tiwanaku, pe fruntea căruia tronează Viracocha, zeul creator al lumii. Lacul Titicaca a fost secole de-a râandul unul din locurile cele mai sacre pentru incași. Din mijlocul sau, de pe Insula Soarelui, au iesit in lume Manco Capac si Mama Ocllo, fii soarelui Inti, și făuritorii marelui Imperiu Incaș. După sosirea spaniolilor în secolul al XVI-lea, Copacabana s-a transformat într-un puternic centru religios
creștin.
Catedrala
Catedrala din Copacabana, cu domuri mudejar (stil maur), mozaicuri din ceramică azulero, consturită în stil baroc-metis (baroc îmbinat cu elemente indigene) se ridică în piața principală a orașului, maiestuoasă, albă, grațioasă. Biserica adăpostește statuia miraculoasă a Sfintei Fecioare de Copacabana, protectoarea Boliviei.
Poarta edificiului se distinge de la depărtare, lemnul maroniu contrastând cu albul imaculat al pereților. Pe imensa poartă sunt sculptate scene în care TitoYpanqui o visează pe Sfânta Fecioară deasurpa lacului Titicaca. Se povestește că Tito Yupanqui, un localnic, a avut o viziune a Sfintei Fecioare în 1580. Pentru a imortaliza acest eveniment care l-a marcat profund, Tito a cioplit o statuie a Fecioarei în lemn de maguey. Sculptura este numită și Fecioara Neagră a Lacului (La Virgen Morena del Lago) deoarece are pielea maronie, aidoma oamenilor locului. În 1583 statuia a fost depusă în altarul bazilicii unde a ramas până în ziua de astăzi. Statuia nu părăsește niciodată biserica, iar la procesiunile religioase se folosește o replică. Se zice că dacă statuia este scoasă din biserică, lacul Titicaca va inunda toata valea. Între 2 si 5 februarie se sărbătorește hramul bisericii, La Virgen de Copacabana, când bolivieni și peruani de pretutindeni se adună în Copacabana, organizează procesiuni religioase, și fiestas in aer liber, cu mancare, bautura, muzică si dans.
În fiecare săptămâna în fața bisericii are loc binecuvântarea mijloacelor de transport. Mașini, autobuze, jeepuri împodobite din roți până-n capotă cu ghirlande de flori, hârtie creponată și alte zorzoane sunt îngrămădite în fața bisericii, între zidul înconjurător și șiragul gros de tarabe unde femeile aymara vând mii de ornamente colorate – panglici,decupaje din hârtie, plăsticăraie, flori, ghirlande, petale proaspete. Preoții binecuvânteaza masșinile de două ori pe zi, după care șoferii serbează evenimentul cu șampanie și artificii.
Calvaria bloiviană
Dealul Calvario, străjuiește golful pe care se întinde orașul de la cei 150 de metri ai săi. Pelerinajul în vârful lui este una din activitășile principale ale vizitatorilor, și este interpretat de fiecare în felul lui – o călătorie profund spirituală, o penitență, sau pur și simplu un act turistic pentru a vedea peisajul de la înălțime. Oricare ar fi motivul, acest efort fizic merită făcut. Drumul începe într-o piațetă mică și trece pe sub o arcadă mare de piatră pe care scrie, în caz că nu ști unde mergi “Bine ați venit la Calvario”. O placuță metalică indică în roșu, galben și albastru că în vârful dealului se pot cumpăra variate obiecte de cult depre care voi vorbi îndată. Drumul pietruit duce printre niște case, și apoi pe lângă cațiva vraci localnici care îți ghicesc viitorul aruncând o bucățică de plumb într-un vas cu apă clocotindă. Drumul urcă pe o pantă lină până pe un mic platou unde sunt instalate mai multe altare de ciment, pe care dimineața peroții aymara își instalează obiectele de cult – cruci, tămâie, frunze de coca, lumânări, toate necesare pentru îndeplinirea de ritualuri locale. Aici începe drumul crucii, abrupt, îngust, cu serpentine, până în varful dealului. Altitudinea de aproape 4000 m dă de furcă vizitatorilor neobișnuiti cu aerul atâta de rarefiat. Cu amețeli, gâfâieli și multe opriri, se poate ajunge însă în vârf după vreo 30-40 de minute. Dintr-o privire în susul dealului se vede cine este de-al locului (cei care deși au o vârstă înaintată urcă sprinten treptele) și cei care doar vizitează (deobicei epuizați, mergând ca melcul, căscând gura cu disperare după oxigenul insuficient). Drumul până în vârful dealului este marcat cu cruci de piatră reprezentând cele 14 opriri ale Mântuitorului. La baza acestor cruci stau mormane de pietricele. Conform unei credințe explicată de un aymara, cel care aruncă cu pietricele în cruce transferă din energia sa crucii, care, la rândul ei, dă energie celui care aruncă pietricica, un alt exemplu de îmbinare a creștinismului cu credințe prehispanice.
Vârful dealului Calvario ofera o panoramă superbă asupra lacului Titicaca, cu Insula Soarelui profilându-se în zare și orașul Copacabana ghemuit la poalele sale într-un golf liniștit. Pe creasta dealului, un loc de unde se vede spectaculosul apus al Soarelui, se afla un șir de altare și o piață unde femei aymara vând în miniatură cam tot ce își poate dori careva – diplome, bani, mașini, case de diferite forme, animale, valize de călătorie, pașapoarte, chiar și terenuri. Pelerinii cumpără miniatura ce reprezintă dorința lor cea mai mare. Miniaturile se duc la binecuvântat la altarele preoților aymara de la poalele dealului. După ceremonie, care are loc în prezența unei replici mici a statuii Fecioarei de Copacabana, rugăciunile dau roade și dorința se împlinește numai dacă crezi cu adevărat. Categoric, și pelerinul trebuie să contribuie la atingerea țelului dorit, adică dacă vrea mașină, trebuie să aibă o slujbă, să muncească, nu să aștepte în șomaj să îi pice mașina din cer.
Un loc interesant este piața unde se vând produse exotice pentru ochiul turistului. Descoperirea cea mai plăcută a fost un fel de pufarin uriaș, îndulcit și colorat, ca Pufarinul copilăriei din anii 80. În piața acoperită se servește o gamă largă de mâncăruri tradiționale, gătite la fața locului. Înafara pieței se afla Stock Exchange-ul local, un șirag de podiumuri de lemn la marginea drumului pe care sunt inscripționate colorat nume de valuta – euro, pesos, bolivianos, dolari, yeni. ‘Cholitas’ indigene serioase stau în spatele acestor mici dughene, în fuste înfoiate, veste colorate și pălării tip Charlie Chaplin și schimbă valuta la cota zilei.
Un mod plăcut de a încheia o zi plină în orașelul bolivian este pe Avenida 6 de Agosto, presărată cu cafenele, restaurante, localuri frumos amenajate unde un ceai de frunze de coca va reda cu siguranța energia pierdută în timpul zilei. Barurile ăi cafenelele au o ambianță boemă, cu muzică latino variind de la salsa la cumbia si la rock latino, cu perne, canapele, perdele colorate, unde lumea își deapănă poveștile de călătorie sorbind popularul mate de coca. Strada este populată si de localnici care își vând obiectele de artizanat, coliere și brățări extrem de măiastru împletite din fibre naturale cu pietre semi prețioase. Grijă feletor, că acolo vă rămân banii. Strada duce până la plajă, de unde seara, sub clar de lună, se vad luminile de pe malul peruvian aflat doar la 9 kilometri.
