2 aprilie este Ziua internațională a cărților pentru copii și tineret. Editura Muzeului Municipiului Bucureşti vă invită să descoperiţi cu această ocazie cea mai nouă publicaţie: „Copilăria lui Constantin Bălăceanu Stolnici”, carte de colorat în benzi desenate
Ideea acestei cărți de colorat în benzi desenate a pornit de la Muzeul Vârstelor, găzduit în Casa Filipescu-Cesianu. O călătorie în trecut prin ochii copilului Constantin Bălăceanu-Stolnici: de la casa de lângă Calea Victoriei și locurile de joacă preferate, la ierni cu sănii trase de cai, ore de dans, recepții, guvernante, profesori, primul examen, pasiunea pentru Jules Vernes, până la parada de 10 mai, când nu se mai sătura privind frumoșii cai și uniformele ofițerilor din balconul Casei Filipescu-Cesianu.
“Benzi desenate se cunosc de mult sub forma unor succesiuni de imagini care descriu un eveniment. Bunicul ne spunea că este convins că tehnica succesiunii de imagini care exprimă o naraţiune este foarte veche că astfel de succesiuni în benzi de compoziţii plastic sau grafice se găsesc în unele morminte egiptene dar că cele mai importante sunt pe coloana lui Traian şi pe tapiseria de la Bayeux. De asemena, compoziţii grafice de personagii care discută între ele prin texte le-am găsit pe unele piese de ceramică din Grecia Antică. Dezvoltarea acestui gen artistic a început însă o dată cu descoperirea tiparului. Generalizarea benzilor desenate s-a făcut însă în America secolului XIX unde sub numele de comics au devenit extreme de populare. Ele au fost completate în curând de filmele de desene animate. Perioada interbelică a cunoscut o adevarată explozie a benzilor desenate. Benzile desenate ne-au oferit un univers fictiv plin de farmec care ani de zile ne-a încântat pe sora mea şi pe mine, ca şi pe prietenii mei dar şi pe părinţii şi bunicii nostri. În vremurile noastre am fost surprins să văd admiraţia lui Umberto Eco pentru benzile desenate pe care le-a analizat […]. El subliniază printre multe altele ca benzile desenate reunesc creator literatura (prin structura naraţiunii şi textele dialogurilor) cu artele plastice.” (Constantin Bălăceanu-Stolnici “Amintiri – Viaţa la ţară – Stolniciul interbelic”, editura Oscar Print)
Muzeul Municipiului București vă invită la evenimentul de lansare a cărții de colorat în benzi desenate „Copilăria lui Constantin Bălăceanu Stolnici”, publicată la Editura Muzeului Municipiului București 2017.
Evenimentul se desfășoară în ziua de sâmbătă, 14 aprilie 2018, ora 15.00 la Casa Filipescu-Cesianu (Muzeul Vârstelor). http://muzeulbucurestiului.ro/
Înscrieri pe adresa: angelica@muzeulbucurestiului.
Activitatea se adresează copiilor cu vârste cuprinse între 8 și 12 ani.
„Copilăria lui Constantin Bălăceanu Stolnici”, carte de colorat în benzi desenate
Autor: Mihai Grăjdeanu
Cu participarea: Acad. Dr. Constantin Bălăceanu Stolnici
Documentare: Adrian Majuru, Angelica Iacob, Eliana Radu, Horia Iova