ARDELEAN-CRACOVIA-wb_copy

ARDELEAN-CRACOVIA-wb_copySăptămâna trecută, o delegaţie a Bibliotecii Judeţene „Petre Dulfu” din Baia Mare a inaugurat primul „Colţ Românesc” din lume, în Polonia, în cadrul Bibliotecii Publice Voievodale din Cracovia. Ideea directorului dr. Teodor Ardelean s-a pliat perfect pe o mai veche dorinţă a reprezentanţilor Societăţii Polono-Române din Cracovia, condusă de românul de origine bistriţeană Ignat Timar, de a avea un loc de unde să se poată împrumuta carte românească nouă.

Delegaţia băimăreană, condusă de directorul bibliotecii, dr. Teodor Ardelean, a plecat la drum luni dimineaţă, o parte a zilei de marţi fiind dedicată amenajării „Colţului Românesc” în spaţioasa bibliotecă din centrul frumoasei Cracovii. Bibliotecarii au dus din Baia Mare peste 600 de cărţi noi (primite de Biblioteca “Petre Dulfu” prin donaţii), în special albume, dicţionare, literatură contemporană, colecţia revistei „Familia Română”, care i-au impresionat pe polonezi prin frumuseţea lor. De asemenea, Colţul Românesc a mai cuprins o miniexpoziţie foto, cu lucrări realizate de Şcoala 9, coordonată de artistul fotograf Silviu Gheţie, două costume populare maramureşene, ceramică de Daniel Leş, materiale promoţionale (afişe, pliante, vederi, hărţi). Gazdele au organizat şi o reuşită expoziţie de fotografii din Maramureş şi Bucovina, realizate de o bibliotecară din Cracovia, Natali Figiel.

Miercuri, la ora prânzului (după ce delegaţia românească a făcut un tur al bibliotecii amenajate într-o fostă cazarmă şi având circa 800.000 de utilizatori anual), Teodor Ardelean şi directorul Bibliotecii Publice Voievodale Cracovia, Jerzy Woźniakiewicz, au tăiat cele două panglici inaugurale (tricoloră – românească şi bicoloră – poloneză). „Mulţumesc bunului Dumnezeu că mi-a dat acum 20 de ani ideea de a face biblioteci româneşti în lume. În condiţiile contemporane, când şi polonezii, şi românii s-au împrăştiat în lume, necesitatea de a face biserici şi biblioteci este firească. Am făcut, până acum, 10 biblioteci în lume. Pentru această mică comunitate de vorbitori de limbă română din Cracovia trebuia făcut un gest special”, a spus T. Ardelean, vorbindu-le, apoi, celor prezenţi, despre Papa Ioan Paul al II-lea, o personalitate foarte dragă polonezilor, care constituie subiectul mai multor cărţi expuse în Colţul Românesc, şi despre Nicolae Steinhardt, singurul român despre care a vorbit Papa în cuvântarea sa de la Bucureşti, din 1999. Bineînţeles, dintre cărţile donate Bibliotecii Voievodale nu lipsesc nici cele dedicate lui Steihnardt.

Numind Cracovia „capitală culturală permanentă a Europei”, T. Ardelean a încheiat: „Domnule director, intraţi de acum în rândul iubitorilor limbii române. Dumnezeu să binecuvânteze Polonia! Dumnezeu să binecuvânteze România! Dumnezeu să-mi binecuvânteze vorbitorii şi iubitorii de limbă română!” Conform informaţiilor oferite de Ignat Timar, vorbitorii de limbă română din Cracovia sunt în jur de 70. În continuă schimbare, această comunitate este formată din românii plecaţi din ţară în anii ’80 şi după revoluţie, polonezii care au urmat facultatea în România (în special la Petrochimie, în anii ’70-’80, singura facultate cu acest profil din Europa de Est), refugiaţii polonezi din timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, studenţii polonezi care învaţă limba română la Cracovia (unul dintre profesorii lor este, de aproape doi ani, dr. Cornel Munteanu, de la Centrul Universitar Nord Baia Mare, ale cărui articole în “Graiul Maramureşului” l-au determinat pe T. Ardelean să dorească deschiderea unui „Colţ Românesc” la Cracovia).

Inaugurarea a fost urmată de o scurtă conferinţă, la care au participat români şi polonezi, şi în cadrul căreia s-au lansat două cărţi. Este vorba despre volumul de poezie în engleză şi poloneză al româncei din Sfântu Gheorghe Alina Alens, profesoară la Universitatea Jagellonă din Cracovia, volum intitulat „The Incomplete Fantasy We Call Love” (“Incompleta fantezie pe care o numim iubire”), respectiv despre cartea inedită de critică literară şi eseu literar „Eminescu – polimorfismul operei”, de dr. Cornel Munteanu. Cartea a apărut la Editura Universităţii Jagellone şi se adresează, în mare parte, studenţilor filologi, fiind scrisă în limba română.

Ziua s-a încheiat cu un picnic românesc, organizat de Societatea Polono-Română lângă lacul Bagry, străbătut de bărcuţe cu pânze şi raţe sălbatice, eveniment la care au participat şi români cracovieni cu familiile lor.