Fost ministru de externe şi deţinător al portofoliului de la Justiţie Cristian Diaconescu, s-a remarcat ca un diplomat de carieră dar şi ca un diplomat în sensul strict al cuvântului. În ciuda celor 50 de ani, are o impresionantă carieră politică.
– Ştiu că anul trecut aţi fost invitat în SUA. Care a fost scopul vizitei şi dacă puteţi spune câteva din punctele aflate pe agendă.
C.D.: Anul trecut a fost primul contact bilateral la nivel înalt după instalarea noii administraţii democrate la Casa Albă. Această vizită a fost extrem de importantă pentru România. Am reluat astfel dialogul politic la vârf cu partea americană după schimbarea administraţiei. Obiectivul nostru este să consolidam parteneriatul strategic dintre România şi SUA şi să identificăm proiecte noi în care să colaborăm, pe măsura potenţialului nostru şi a relaţiei mature care leagă cele două ţări. Am avut întâlniri cu secretarul de stat Hillary Clinton, consilierul pentru securitatea naţională al vicepreşedintelui SUA, Anthony Blinken, cu subsecretarul pentru afaceri politice al secretarului apărării, Michelle Flournoy, şi cu membri proeminenţi ai Congresului american (Richard Lugar, co-preşedintele Comitetului pentru Relaţii Externe al Senatului, Benjamin Cardin, Solomon Ortiz, preşedinte al Caucus-ului pentru România din Camera Reprezentanţilor şi preşedinte al Subcomitetului pentru Pregătire din cadrul Comitetului pentru Forte Armate, Joe Wilson, membru al Caucus-ului pentru România şi membru în Comitetul pentru Afaceri Externe, Robert Wexler preşedintele Subcomitetului pentru Europa din cadrul Comitetului pentru Afaceri Externe al Camerei Reprezentanţilor. Pe agenda discuţiilor au figurat teme legate de cooperarea în teatrele de operaţii din Afganistan şi Irak, precum şi aspecte de interes prioritar în relaţia bilaterală, cu accent pe aprofundarea componentei economice a parteneriatului strategic bilateral. Vizita a prilejuit, de asemenea, un amplu schimb de vederi pe ansamblul chestiunilor de interes comun de pe agenda internaţională, o atenţie specială urmând a fi acordată evoluţiilor din zona extinsă a Mării Negre. De asemenea, am avut întrevederi şi cu reprezentanţi ai unor think-tank-uri prestigioase de la Washington. Am susţinut un discurs la think-tank-ul Atlantic Council, pe teme regionale de interes, ce a fost urmat de o sesiune de întrebări şi răspunsuri. Am avut o vizită la Muzeul Memorial al Holocaustului, ocazie cu care am avut discuţii cu Sara Bloomfield, directorul muzeului; Paul Shapiro, director studii avansate; Radu Ioanid, director programe arhivistice. Am avut întâlniri şi discuţii cu membri ai comunităţii româno-americane din zona Washington DC, cu lideri ai comunităţii şi cu jurnalişti româno-americani.
– În discuţiile avute s-a abordat situaţia vizelor acordate românilor?
C.D.: Situaţia vizelor a fost unul din principalele puncte de pe agenda mea. Noua administraţie a SUA are un interes cu totul special privind întărirea Parteneriatului Strategic cu România şi au afirmat că eliminarea vizelor pentru români este “top on the agenda”. Semnalele au fost foarte pozitive în acest sens, mai ales că rata de respingere a vizelor solicitate de cetăţenii români a scăzut foarte mult. Cred că întregul fundal al relaţiilor dintre România şi SUA ne poate încuraja în ideea de a promova şi de a avea o decizie cu privire la libera circulaţie a cetăţenilor români în spaţiul american.
– Ştiu că aţi avut o întrevedere cu senatorul Richard Lugar, co-preşedinte al Comitetul pentru Relaţii Externe al Senatului SUA. Ce a rezultat din această întâlnire pentru România?
C.D.: Chiar Domnia Sa este cel care a afirmat că problema eliminării vizelor pentru români este “top on the agenda” pentru partea americană. Au fost discutate în detaliu elemente privind proiecţia strategică româno-americană din zona Marii Negre, cea a Asiei Centrale şi a Orientului Mijlociu. Partenerii României sunt extrem de interesaţi să afle evaluările Bucureştiului în ceea ce priveşte vecinatatea estică a spaţiului nord-atlantic. Am prezentat cu această ocazie o amplă analiză, dar şi viziunea României în legatură cu evoluţiile economice, politice şi strategice din vecinatatea ţării noastre.
– Dacă aţi fi Preşedintele României, care credeţi că ar fi principala dorinţă a românilor din diaspora? Ce le-aţi oferi, în primul rând?
C.D.: Demnitatea! Asta aş urmări să le redau! Demnitatea, mândria de a aparţine acestei ţări. Cred că s-au săturat să fie bătaia de joc a guvernanţilor care-şi amintesc de ei doar înainte de alegeri, doar în campaniile electorale. Aş vrea să le ofer motivele necesare pentru a se întoarce în ţară, şi aici mă refer la tinerii plecaţi la studii, aş vrea să avem suficiente locuri de muncă pentru ca românii să nu se mai transforme în sclavi, fiind nevoiţi să-şi lase aici copiii în timp ce ei muncesc printre străini pentru a le putea oferi o existenţă mai bună decât a lor. Acesta ar fi primul punct pe agenda mea.
– Sunteţi o figură elegantă pe scena politică românească, cu un stil pe care nu prea îl regăsim la colegii dumneavoastră. Este un atu sau din contra, vă exclude din grupurile politice?
C.D.: Vă mulţumesc pentru aprecieri. Da, este un atu pentru adevărata lume politică. În nenumăratele contacte avute în afara graniţei am reuşit tocmai datorită acestui stil politic să pot face negocieri foarte profitabile pentru România şi am putut avea un limbaj comun cu toţi cei cu care m-am întâlnit. Cât despre excludere, da, mă exclude din găştile politice dâmboviţene care au drept punct comun arivismul, propriul interes politic, smecheriile de putere şi manipulare. Şi mă bucur că sunt exclus din aceste găşti de interes, nu am făcut şi nici nu voi face tranzacţii cu principiile mele atât ca om, cât şi ca om politic. Eu cred că demnitatea trebuie să ne caracterizeze şi dacă pentru un anumit timp ocupăm o funcţie, aceasta se datorează exclusiv celor pe care îi reprezentăm acolo, a oamenilor pe care îi chemăm să ne voteze, şi ar fi bine să ne amintim mereu că interesele lor trebuie să le reprezentăm şi nu pe ale noastre. Din păcate, în politica damboviţeană ne-am obişnuit să considerăm puternic un om care poate da cât mai tare cu pumnul în masă, un posesor al unei voci cât mai stridente şi cât mai puternice în decibeli, unul care să poată face cât mai multe manevre politice şi capabil de manipulari murdare. Ei bine, eu nu sunt şi nici nu voi fi tipul acesta de om politic. Eu cred că puterea şi forţa unui om politic derivă din capacitatea lui de a reprezenta cât mai demn şi onorabil ţara sau un segment al populaţiei, din capabilităţile intelectuale traduse în legi sustenabile, în măsuri sociale, în proiecte de viitor profitabile pentru cei pe care îi numim „electorat”.
