Actriţa Cristina Stamate este una dintre prezenţele şi bucuriile noastre, ale românilor, familiare, oferitoare de daruri, dintre care cel mai bogat e înveselirea. Dacă marea ar fi lumea dintre noi, între Cristina Stamate şi publicul ei acea mare n-ar fi decât până la glezne de adâncă, până sub sprâncene de departe, până azi, până mâine, până mereu de dragă, până la inimă de bună. Până la surâs răbdând, până la suspin sperând, până la voioşie hrănind viaţa, până la cântec ţinând cumpăna fiinţei, aceasta-i actriţa Cristina Stamate… numai şi numai până la scenă şi public pietruindu-şi cărarea sa, cu pietre rare de iubire, de har, de trude, de jertfe…!
Anume potrivire a actriţei cu frumuseţea umană, pentru anume alcătuire a frumuseţii între rosturile vieţii estetice, armonioase şi optimiste care exaltă pe scena Teatrului de Revistă „Conatantin Tănase”, unde joacă minunata actriţă Cristina Stamate! Ea e un dram de duh scump şi putere magică, un dram şi un crepuscul de taină şi de stea a scenei teatrului românesc peste care planează îngeri de ieri şi dintotdeauna ai Thaliei.
Suflul şi harul inspiraţiei e viu la „Tănase” şi generos, cu atât mai mult cu cât aici absoarbe actriţa Cristina Stamate serul artei scenei care unge fiinţa şi spiritul monştrilor sacri cu mir de dragoste până la jertfelnicie! Ce actori au jucat şi joacă şi azi la Teatrul de Revistă „Constantin Tănase”! Ce corpi şi seve miraculoase circulă de o viaţă, de mai multe vieţi, de o istorie, la colosalul Teatru căruia actorii i-au dat fiinţa, numele şi faima! Cât de mult s-au dăruit Teatrului acestuia actorii, cât de invadaţi au fost ei în tot acest timp de viaţă fremătândă a lui, de lacrimi, de bucurii şi de dureri, câtă bucurie şi câtă amărăciune au menţinut flacăra vieţii artiştilor, câte flăcări au ars ori s-au stins!
Trecuse puţin timp de când viaţa actorului Alexandru Arşinel se luptase cu sine şi doar doctorii salvatori au încheiat pacea, smulgându-o din cleştele patimii trupeşti, redându-l pe maestru familiei, scenei, filmului, nouă tuturor celor ce i-am fost şi i-am rămas prieteni alături sufleteşte, suferind la rându-ne ca de o traumă a noastră, de durerile şi mâhnirile sale! Abia se cicatrizau rănile trupului actorului Alexandru Arşinel când, vesela actriţă Cristina Stamate, atât de veselă încât puţini au crezut vreodată că durerea ar putea birui în cursă cu ea, a fost pradă crudei vătămări a inimii ce avusese deschisă fereastra doar binelui şi iubirii întreaga viaţă.
O grădină de flori spirituale înflorise într-o viaţă sub cerul inimii artistei Cristina Stamate! O udase cu roua bucuriilor sale, cu lacrimile ochilor privitori blând şi bun, o încălzise cu soarele conştiinţei ei, o luminase cu raza harului ei! Dar, un ciclon vruse să o devasteze. Inima actriţei, ostenită, îşi cerea dreptul unui act al ei cu tema iubirii şi recunoştinţei. Doctorii, oştenii raiului alb au vegheat-o, au apărat-o, au salvat-o, au grădinărit splendoarea de flori spirituale ameninţate a fi secerate în plină frumuseţe şi bogăţie de corole şi parfumuri!
Pentru toţi, operaţia a fost înfiorătoare, pentru actriţă a fost eroism şi dragoste de viaţă! Echipa medicală alcătuită din conf. univ. dr. Horaţiu Moldovan, şeful Secţiei de Chirurgie Cardiovasculară de la Spitalul Sanador, dr. Mihaela Crăciun, medic primar ATI, şef Departamentul ATI Chirurgie Cardiovasculară şi dr. Daniela Popescu, medic primar cardiologie sunt „grădinarii” raiului alb unde clipa e veşnicie şi viaţa redută! O suferinţă severă de insuficienţă mitrală şi cardiopatie ischemică ajunsese la punctul terminus al meandrelor ei, viaţa actriţei fiind ameninţată. S-a impus urgent operaţia pe cord deschis, care a constat în înlocuirea valvei mitrale cu o proteză din pyrolite carbon de tip Medtronic şi montarea a trei by-pass-uri aortocoronariene pentru revascularizarea muşchiului. „Doamna Cristina Stamate a fost internată la noi cu diagnosticul de insuficienţă mitrală severă şi angină pectorală prin leziuni tricoronariene. Intervenţia efectuată a fost una deosebit de complexă, însă a decurs cu succes, iar momentan pacienta se află în recuperare, în secţia de terapie intensivă” – declara după operație, dr. Horaţiu Moldovan. „Rezolvarea acestui caz medical nu ar fi fost posibilă fără aparatura performantă de care dispunem şi a experienţei echipei medicale multidisciplinare care s-a ocupat de acest caz”. Intervenţia cu un grad de complexitate ridicat a durat peste şase ore și a presupus utilizarea circulaţiei extracorporeale.
De parcă nici nu au trecut razant cu soarele, norii vieţii actriţei Cristinei Stamate s-au spulberat necrezut de repede. La numai două luni de la operaţie, actriţa a păşit iarăşi, grabnic, împrospătată de energii şi dragoste, pe scenă. „M-am operat pe 21 ianuarie”, spune după victorie, eroina scenelor teatrului şi vieţii, „și revin pe scenă pe 21 martie, la fix două luni după operație. Un mic… record după o intervenție chirurgicală atât de grea!”. Coincidență sau nu, premiera spectacolul „Vivat Revista” în care a jucat Cristina Stamate a avut loc tot într-o zi de „21”, mai precis pe 21 februarie 2014.
21, zi de luptă, de victorie, de spectacol! Zi pe care actriţa Cristina Stamate o are scrisă de acum între sărbătorile sale, teatrul românesc o strânge în cununa lui de succese, publicul îi închină aplauze frenetice!
(foto Dragoş Constantin)