În momentul de față, lumea trăieşte momente istorice, dar acest lucru nu pare să impresioneze foarte mult mass-media românească. Există premisele ca peste puţin timp să ne aflăm în faţa unor transformări (economice, sociale…) radicale iar noi să replicăm tâmp ridicând din umeri: “dar nu am ştiut”. Privind, în ultimele zile, principalele jurnale de ştiri ale televiziunilor şi primele pagini ale ziarelor centrale, cu greu poţi să îţi conturezi o imagine a crizei prin care trece economia mondială. La noi, capul de afiş îl ţin lucruri care în mod evident nu au cum să influenţeze viaţa a cel mult 100 de persoane: moartea unui om de afaceri (în România toţi afaceriştii sunt miliardari, deşi nu prea înţelegem în ce monedă), câteva accidente pe şosele, un caz de corupţie mai vechi decât majoritatea vinurilor de pe piaţă, un scandal la bloc şi două – trei bătăi în sau pe lângă nişte cluburi. Acestea sunt informaţiile primordiale pentru poporul, din ce în ce mai puţin numeros, care mai consumă ştiri. Restul se alimentează exclusiv cu bârfe. De la tabloide nu are nimeni pretenţii, aşa încât Moni, Iri, Vârciu, Oana şi tot restul faunei îşi pot vedea liniştiţi de treabă. Consumatorii unor astfel de ştiri chiar merită o “criză” care să-i readucă în simţiri şi cu picioarele pe propriile pământuri sterpe. În schimb există şi oameni care vor informaţii şi trebuie să înlăture multă zgură pentru a ajunge la ele. Cu politicienii lucrurile sunt clare. Pentru unii şi raiul e un iad atât timp cât nu este condus de ei, iar pentru alții, şi cea mai dezgustătoare cocină este un hotel de lux sub măiastra lor îndrumare. Până la un punct, aflat foarte jos, aceştia pot fi înţeleşi. Pe acest fond, să încerci să lansezi o discuţie serioasă despre criză este o acțiune sortită eşecului. Și atunci ce îți mai rămâne de făcut? Să-ți iei lumea-n cap și să pleci unde-i vedea cu ochii…
Calea străinătății
Fenomenul emigrației a stârnit deja multe controverse nu numai în cercurile politice, ci chiar și în cele mai intime straturi ale societății, divizând fizic și emoțional prieteni, familii și comunități.
Păreri diferite aruncate dintr-o parte în alta a baricadei sunt în general cunoscute. Unii au dovedit dezinteres pentru oportunitățile de realizare profesională în apus, alții le-au căutat cu prea multă pasiune. Unora le lipsește “sângele rece” necesar unei hotărâri radicale, alții nu au arătat nici măcar o părere de rău când și-au părăsit țara, plecând fără să întoarcă privirea.
O parte dintre aceștia s-au complăcut cu un nivel de trăi scăzut, dar alții nu s-au mulțumit doar cu pâine și ciorbă lungă. Pe când unii au demonstrat lipsă de inițiativă și de creativitate, mulți n-au vrut să accepte condamnarea fatalistă de a nu reuși material și profesional în viață. Dacă cei care au dorit oportunități egale între membrii societății, alții au supraviețuit tristei priveliști de a-și vedea copiii subnutriți și bolnăvicioși. Cei mai mulți însă, au visat condiții mai decente de viață pentru copiii lor. Și lista poate continua cu alte argumente. Se cunoaște prea puțin faptul că emigrarea presupune în multe instanțe circumstanțe mai puțin plăcute. Ca orice vis, și emigrarea este însoțită de un optimism orb care percepe doar elementele propice unei astfel de decizii.
Am auzit de români care au părăsit România motivând cu rezolvarea unor probleme medicale și nu au reușit să și le rezolve, ci, din contră, și-au creat și alte probleme, și mai mari, de natură financiară. Am întâlnit români care, pentru a mânca o pâine mai bună, au muncit “la negru” printre străini, s-au înfiltrat în comunitatea europeană folosind călăuze și, ascunzându-și identitatea, au ajuns să muncească din greu în Europa Apuseană cu speranța (realizabilă pentru foarte puțini) că, odată și-odată, vor intră în legalitate și-și vor aduce toată familia cu ei, sau vor începe o familie nouă. Am cunoscut români care au plecat cu acte în regulă să presteze în străinătate servicii pe care nu le-ar fi prestat niciodată în patrie, sau cărora li s-a promis un anumit standard al muncii și s-au întâlnit cu un altul, inferior celui promis. Cunoaștem foarte bine faptul că emigrarea este particularizată pentru fiecare caz în parte. Se pare că, indiferent de circumstanțele luării deciziei de emigrare, aceasta nu este o soluție instant. Probabil că, generația tânără a României de astăzi este lamentabil de comodă și disperat de indiferentă, tocmai pentru că nu cunoaște semnificația cuvintelor “inaniție”, “deportare” sau “suferință” și nu au trăit aceste stări în viața lor de până acum.
O zi din viața unui copil cu părinți plecați în străinătate
Se trezește dimineața și nimeni nu i-a pregatit micul dejun.
Cu o mână își îndeasă în ghiozdan cărțile și caietele cu temele poate nefacute, cu cealaltă mănâncă ce e la îndemână. Alege din maldarul de haine ce nimerește și pleacă spre școală. Dacă are chef, ajunge și la ore. Dacă se întâlnește pe drum cu “gașca” în care a învățat să fumeze, amână pe altădată mustrările profesorilor. Oricum n-are cine-l laude dacă ia o notă mare. După ce pierde toată ziua cu nimicuri amăgitoare, se-ntoarce acasă, îi minte pe cei cu care a fost lăsat că n-are teme de făcut, mai pierde ceva vreme uitându-se poate la televizor, apoi adoarme întrebându-se când o să-l sune mama sau tata și dacă părinții lui se mai gândesc la el…
