Ne-am bucurat, din nou, să auzim rostit numele lui Mihai Eminescu la New York! Simpozionul anual dedicat marelui nostru poet național a fost și anul acesta organizat la 15 ianuarie, de către Institutul de Teologie și Spiritualitate Ortodoxă, Revista Lumină Lină conduse de Pr. Prof. Dr. Theodor Damian, Societatea Română Creștină Dorul și cu asistența Academiei Oamenilor de Știință din România, în incinta Consulatului General al României de la New York. Având tematica „Mihai Eminescu – de la idolatrie la contestație”, un concept ce își găsește rezonanța, tot mai des, în realitățile actuale din România, simpozionul de la New York a adunat sub egida acestuia pe cei care îl mai au încă la suflet pe Luceafărul poeziei românești. În prezența Consulului General al României, dl Marian Pârjol, au fost prezentate referate de specialitate de către scriitoarea și poeta Doina Uricariu, criticul și istoricul literar M.N.Rusu, poetul Theodor Damian, poeta Valentina Ciaprazi, prof. Doru Tsaganea și Napoleon Săvescu. De asemenea, ing. Cristian Pascu, președintele Societății Creștine Dorul, fondată în anul 1903, s-a adresat participanților la simpozion readucând în actualitate detalii ale Proiectului Eminescu, respectiv amplasarea unui bust al poetului în parcul Corona din Queens, New York. În sala de recepții a Consulatului General de la New York, organizatorii simpozionului au montat galeria de artă Spiritus, ca o veritabilă extensie „ars poetica” dedicată lui Mihai Eminescu și condusă de artistul plastic Viorica Colpacci. Au expus Doru Tsaganea (fotografii de artă), pictorii Garabet Salgian, Ruxandra Dumitrescu, Lee Vasu, MariaTăzlăuanu, Șerban Chelariu (exponate de pictură) și Viorica Colpacci (exponate de sculptură).
Deschiderea oficială a simpozionului a fost făcută de Pr. Theodor Damian, cu un citat din Veronica Micle, despre Eminescu: „vârfu-nalt al piramidei, ochiul meu abia l-atinge / lângă acest colos de piatră / vezi tu cât de mică sunt / astfel tu-n-cărei minte, universul se răsfrânge / alt tău geniu peste veacuri / rămânea-va pe pământ”. Discuțiile și referatele au fost moderate de către jurnalista Mariana Terra (ziarul Romanian Journal) și Elena Solomon. „După multele lupte de a-l demola pe Eminescu – spunea Pr. Theodor Damian – și a-i da bustul jos de pe scoclu, acțiuni caracteristice ultimelor două decenii în România, care chiar și după legiferarea zilei de 15 ianuarie ca sărbătoare națională, încă mai continuă – este o bucurie pentru mine ca și organizator de simpozion… să îmi exprim satisfacția de a fi pentru al treilea an consecutiv la Consulatul General al României de la New York – adică acasă la noi – ne-am simțit primiți aici ca frații… Cu acest prilej doresc să îmi aduc expresia celei mai adânci gratitudini d-lui Consul General Marian Pârjol.”
A vorbit apoi Consulul General al României la New York, Marian Pârjol: „doresc să vă spun și eu că președintele Traian Băsescu a decretat această zi de 15 ianuarie drept ziua culturii românești. Îmi cer scuze pentru faptul că nu vă putem oferi mai mult decât acest spațiu, dar acesta este oferit cu căldură… Vă rog să contați pe sprijinul Consulatului General de aici înainte și sunt astfel bucuros că îmi inaugurez activitatea, pe acest an, cu comunitatea românească, prin acest eveniment deosebit, pe coordonate culturale… cu alte dimensiuni care sper să fie spre folosul comunității românești. Despre Eminescu se pot spune enorm de multe… dar doresc să vă reamintesc că, la un moment dat, Constantin Noica spunea despre Eminescu că… prin moștenirea miraculos lăsată de acesta, națiunii române i s-a făcut un dar pe care nu l-au avut alte națiuni, fie ele dintre cele mai mari și cu culturi renumite. La scara culturii române, spunea Noica, funcția lui Eminescu a fost mai mare decât cea a lui Shakespeare în Anglia sau a lui Goethe în Germania. Eminescu a fost o conștiință culturală completă…! Cred, cu certitudine, că evenimentul acesta are o semnificație deosebită și vă urez mult succes.”
Referatele prezentate au avut darul de a deschide ferestre noi de cunoaștere a personalității remarcabile a lui Mihai Eminescu, a cărui istorie a fost trunchiată, falsificată și ascunsă. Redescopeream astfel – grație cercetărilor făcute de către criticul literar M.N.Rusu în arhivele de la Budapesta și Viena – un Eminescu revoltător, un insurgent, un patriot înflăcărat… „Acesta este un episod necunoscut din viața lui Eminescu – declara criticul M.N.Rusu – cu un subiect extrem de sensibil și dificil. Este tratat, pentru prima dată, în eminescologie… Eminescu era membru al societății secrete Carpații, o societate cu un program ascuns… fiind, pe la spate, o societate cu acțiune politică, unde era membru și Titu Maiorescu… Într-un manuscris revelat atât de târziu, ca și acesta, Eminescu spune clar că nu putem intra peste Carpați și pentru toți frații români, decât cu bombe! Foarte grav pentru acea vreme să se spună așa ceva… Această frază este păstrată în documentele de la Viena, documente pe care Titu Maiorescu le-a ținut deoparte, pentru că știa gravitatea acestor afirmații de care depindea și soarta lui ca ministru. În acest manuscris inedit al lui Eminescu și necunoscut eminescologilor, el spune un lucru absolut modern: această acține de trecere peste Carpați nu se poate face fără arme, fără bombe, fără baloane captive (zeppeline), fără telegrafie, fără CFR, fără vapoare. Eminescu spune un, deci, lucru extraordinar! Anticipă metodele moderne de apărare a țării… nu de cucerire!”
Poeta Doina Uricariu – o personalitate în domeniul literaturii, stilisticii și poetice contemporane române – a impresionat printr-un discurs extrem de apologetic adus lui Eminescu și operei sale, care a fost diminuată și alterată în mod voit, de către cei care se cred mari literați ai poporului, dar, care în realitate, conform diagnosticului social perfect identificat de Doina Uricariu, sunt niște „pigmei”. Aceasta consideră că „felul în care s-a produs prăduirea lui Eminescu dealungul a peste o sută de ani, a fost la fel ca și în cartea Guliver în Țara Piticilor. Vedeți cum toți piticii aceia, încearcă să-l priponească pe marele Guliver… dorind să-l pună în țarcul dimensiunii lor proprii. Eminescu s-a lovit, încă din timpul vieții, dar și după aceea, de această perspectivă a piticilor”! Discursul Doinei Uricariu a impus prin obiectivitate, simplitate, cutezanță și onestitate. Acuzele aduse celor care l-au ciopârțit pe Eminescu în văzul lumii, după care l-au ascuns pe rafturile istoriei literare, trecându-l într-o categorie numită depășită, un fel de perpetuum amnesia, nu sunt gratuite. Doina Urcariu vorbește în deplinătatea cunoștinței de cauză, din postura apărătorului civic, a cecetătorului în istorie, a criticului literar, dar și a românului simplu, care-l iubește necodiționat pe Eminescu. „Nu este întâmplător că sunt aici – spunea aceasta – și că vorbim astăzi despre Eminescu, nu doar în sensul unei comemorări, a unei sărbătoriri, ci cu un soi de obligatorie conștiință a unor urmași care se gîndesc ce fac ei cu ceea ce numim patrimoniul spiritual și material al unei țări, dar care este parte dintr-un patrimoniul universal. Eminescu atrage atenția în publicistica sa asupra retoricii, care riscă să înlocuiască ceea ce înseamnă conștiință care lucrează, fapt cultural. El spune că nu ești mai bun patriot dacă de zece ori pe zi folosești cuvântul patrie… Una din cele mai importante lecții lăsate de Eminescu a fost aceea a înfăptuirii prin cuvânt! În această zi care coincide cu ziua culturii române, cred că românii trebuie să se îndepărteze de risipa pe care o fac cu valorile lor. Trebuie să ne distanțăm de tot ceea ce a însemna dealungul istoriei existenței poetului, risipa, prăduirea, neînțelegerea, flasificarea, modul complect nefiresc în care l-am folosit pe Eminescu. Și poate știți, acesta a avut o extraordinară atenție și legătură cu cultura germană. Gândiți-vă astăzi la un prim lucru: modul în care cultura germană în 1951, după ce practic era pusă în situația de a plăti vinovăția celui de al Doilea Război Mondial, modul în care aceasta a vrut să se reașeze îm întreaga lume, recunoscându-și această vinovăție, a fost să inițieze institutele de cultură numite Goethe Institute. Astfel începând cu 1951 s-a creat un arhipeleag al acestor institute culturale în întreaga lume! Despărțită Germania, a făcut un semnal – pentru că rostul acestui Goethe Institute era acela de aduce imaginea Germaniei în lume, de a o curăți, de a readuce încrederea popoarelor lumii în tot ceea ce înseamnă monumentalitatea unei culturi, a unei filosofii, a unei spiritualități. Alături de Planul Marshal, Germania s-a refăcut și s-a impus în lume așa cum este astăzi în Comunitatea Europeană, dar și pe lan mondial, prin cele 160 de Goethe Institute, cum le-am numărat eu prin 1990″. Doina Uricariu a criticat în continuare, cu vehemență, atitudinea unor scriitori așa ziși importanți, care au scris comentarii la adresa lui Eminescu, de „o prostie fără de margini”. „Există o hoardă de pigmei în lumea scriitoriceacă – spunea aceasta – care își imaginează și îl fac pe Eminescu un poet expirat, vorbesc despre generații expirate în literatura română, pentru că nu regăsesc în aceștia blogosfera lor mult îndrăgită… Toate aceste considerații sunt jalnice. Românii crezând că au cucerit libertatea, o consideră o formă a prostiei fără frontiere. În toate călătoriile mele pe mapamond, unde m-am întîlnit cu elita culturilor din multe țări, nu am văzut nici un intelectual al acestor elite care să vorbeacă rău despre Goethe, spre exemplu, așa cum în România unii vorbesc rău de Eminescu”. Spre final, Doina Uricariu a reiterat ideea potrivit căreia așa cum „Germania, care are Goethe Institute, măcar institutelele culturale române din lume, să-l serbeze pe Eminescu în spațiul lor, pentru că nu este un spațiu opozabil comunității care trăiesc în țările respective… ci sunt un pod între întreaga lume și românii indiferent ai cărei țări sunt cetățeni”!
Eminescu a fost un patriot, un român și un creștin. Demonstrația acestor afirmații a făcut-o, cu mare atenție asupra detaliilor, poetul Theodor Damian, care a prezentat în referatul său punctele de referință, predominant creștine, din poezia marelui poet. S-a vorbit apoi despre poezia eminesciană și modul în care aceasta poate să stea alături de cea a marilor poeți francezi, referatul Valentinei Ciprazi, profesor de limba franceză la Laguardia Community College din New York, fiind foarte binevenit și de asemenea foarte interesant. O veritabilă lecție de istorie, concentrată pe tematica, implicațiile și efectele colaterale ale faimosului Congres de la Berlin din anul 1878, cu rezonanță în opera publicistică a lui Mihai Eminescu, a fost prezentată de către prof. Doru Tsaganea, de la Metropolitan College of New York. „Acest congres – spunea Doru Tsaganea – a fost foarte bine analizat de către Eminescu, una dintre cele mai mari minți politice și unul dintre cei mai rafinați analiști politici ai secolului său și ai Europei vremii sale. Este foarte interesant să vedem care a fost poziția lui Eminescu, în calitate de redactor la ziarul Timpul, privitor la acest congres. La acel congres s-a consfințit independența de stat a României… cucerită pe câmpul de luptă în 1877, împotriva Imperiului Otoman”. A mai vorbit și Napoleon Săvescu, președintele asociației Dacia Revival International Society, care a subliniat motivul dacic în viziunea lui Mihai Eminescu. A evoluat, cu un recitaluri de cântece inspirate din poezia eminesciană, Lia Lungu, o neobosită promotoare a cântecului popular românesc în America. Și de data aceasta artista ne-a luat pe aripi de cântec romanțat, pe lângă plopii fără soț, urcându-ne să vedem asfințitul soarelui sara pe deal… în aroma florilor de tei, atât de mult îndrăgite de Eminescu. Au recitat din Eminescu: Claudia Damian (poezia Mai am un singur dor, după o traducere în germană de Victor Orendi-Hommenau) și Ioan Vițelariu.
Simpozionul s-a încheiat cu o recepție oferită de către organizatori, în timpul căreia poetul Theodor Damian a făcut o declarație de presă, spunînd, printre altele: „suntem fericiți că prin această manifestare am avut ocazia să ne simțim și noi – cum spunea Coșbuc – suflet în sufletul neamului meu.”
