Am urmărit recent o emisiune de televiziune transmisă de la Iaşi (moderator Octavian Hoandră), în contextul în care acolo are loc Campionatul Mondial şcolar de şah (20 – 30 aprilie, 2017, cu participarea a aproape 600 de copii din 46 de ţări ale lumii). Între invitaţii emisiunii a fost şi poetul Lucian Vasiliu director / manager al Editurii “JUNIMEA”, care a evocat într-un mod extrem de sensibil şi emoţionant (cu o sensibilitate ce îmbina limba dulce a graiului moldovenesc cu un umor dulce-amar datorat trecerii timpului  /‘Eheu fugacesPostumePostumelabuntur anni nec pietas moram…’/, ce a dus departe prezenţa devenită nemuritoare a părinţilor (“tatăl, preotul de ţară Ştefan Vasiliu /şcoală primară în Bîrlad, seminar la Huşi, facultate de teologie la Cernăuţi – pe atunci în România interbelică/, a fost anchetat, în mai multe rînduri, agresat, internat în spitalul de psihiatrie de la Iaşi /eram în regiunea Iaşi, raionul Bîrlad pe atunci, mărturiseşte poetul întrun interviu din „Convorbiri literare”, in 2014 ). De la el am învăţat să fim răbdători, toleranţi, concilianţi noi, cei trei fii. Mama, Elisabeta Prisecaru, coană preoteasă umilită şi ea în fel şi chip, provenea dintr-o familie de ţărani, de apicultori, agricultori, pădurari. Făcea parte dintr-un neam cu 13 copii interbelici /din care au rezistat 9, iar din două perechi de gemeni, mama şi sora ei, Ana/ Anica/, se confesează poetul”).    
    În contextul manifestării internaţionale de la Iaşi a fost firesc ca invitaţii să fie întrebaţi cum au învăţat şah. Lucian şi fratele său – copii fiind –  erau tentaţi să “alunece” pe  panta jocului de table, dar tatăl său (“preotul de ţară Ştefan Vasiliu”, iar când rosteşte acest nume simt cum emoţia năvăleşte în fiinţa poetului, glasul i se tulbură şi emoţia ne cuprinde şi pe noi! a inventat “o stratagemă”: “Joc cu voi un joc de table, dacă acceptaţi după aceea să jucaţi cu mine un joc de şah!
    Este impresionant cum, peste ani, ne aducem cu pioşenie aminte de părinţi, de tot ce au făcut ei pentru noi, de întâmplările comune din copilărie ş.a.m.d. Desigur că, peste ani, a venit rândul poetului să fie el acum întrebat, de fiul său: “Tată, cînd facem un şah?”.