militari_morti_46251000

militari_morti_46251000La sfârşitul lunii iunie cădeau la datorie în Afganistan înca doi soldaţi ai armatei române sublocotenentul (pm) Dan Ciobotaru şi sublocotenentul (pm) Paul Caracudă.

Până acum 18 soldati şi-au pierdut vieţile în diferite operatiuni la care şi armata română participă, în special în Irak şi Afganistan. Cei mai multi soldaţi români au murit în Afganistan, numărul acestora fiind până în prezent de cincisprezece, conform paginii de  internet a Ministerului Apărării Naţionale.

Aceşti bravi soldaţi merită respectul cuvenit pentru efortul, curajul şi devotamentul pe care l-au arătat. Din păcate însă n-am putut să trecem neobservat un lucru. În ciuda faptului că aceştia sunt trimişi să moară pentru ţară, MApN a neglijat un lucru aparent banal dar pe care-l considerăm foarte important: fotografiile acestor soldaţi. Nu putem şi nu vrem să credem că armata română are bani să-i trimită în război dar nu-şi permite să aibe un aparat foto de câteva sute de dolari cu care să le face acestor soldaţi nişte fotografii digitale profesionale.

Dacă vă uitaţi la pozele postate alăturat puteţi vede cam cum au apărut prin presă aceşti soldaţi. Imaginile multor soldaţi români, care au căzut la datorie, şi sunt postate pe situl MApN, sunt de-a dreptul jenante: ori sunt mici de câţiva centimetri de îţi trebuie lupă să le vezi, ori sunt decolorate, fie soldaţii sunt pozaţi cu gulerele descheiate sau li se vede doar capul, etc…

Dacă exista fotografi care fotografiază diferite alte evenimente ale armatei cu siguranţă că aceştia pot fi folosiţi şi pentru a le face o fotografie soldaţilor care pleacă în misiune.

Nemulţumiţi de situaţie am făcut o sesizare adresată Ministrului Apărării Naţionale, domnul Gabriel Oprea. Astfel le-am transmis celor din conducerea MApN că nu credem că este aşa greu ca acestor soldaţi care pleacă în misiune să li se facă nişte fotografii care să impună respect hainei militare. Nu credem că este aşa greu ca aceştia să fie frumos îmbrăcaţi  în haina militară şi fiecăruia să i se facă o fotografie profesională în care să arate unul şi unul, ca scoşi din cutie, cu adevarat soldaţi şi nu ca şi cum ar fi luaţi de pe stradă, îmbrăcaţi la repezeală, puşi la zid şi pozaţi. Cu o oarecare întârziere de exact o lună de zile de la momentul trimiterii am primit un răspuns din partea MApN.
Prin domnul colonel Nicolae Popa aceştia ne-au transmis un mesaj îmbucurător.

“Vă aducem la cunoştinţă că petiţia dumneavoastră înregistrată la Secretariatul general la nr. P.2057/2010 a fost prezentată ministrului apărării naţionale care a dispus analizarea şi soluţionarea de către structura militară competentă.

În urma analizei efectuate, Statul Major General a formulat următorul punct de vedere pe care vi-l transmitem conform prevederilor art.6 alin (1) si (4) din Ordonanţa Guvernului nr.27/2002 privind reglementarea activităţi de soluţionare a petitţilor, cu modificările şi completările ulterioare:

,,În urma petiţie dumneavoastră conducerea Statului Major General a luat act de cele semnalate de dumneavoastra. În  urma analizei efectuate, vă fac cunoscut că au fost luate măsuri pentru stabilirea unei proceduri unitare privind modul de realizare a fotografiilor militarilor care vor fi dislocaţi în teatrele de operaţii.”