Illinois_Flag

Illinois_FlagSuntem convinşi că mulţi din cei care locuiesc în Illinois, dar nu numai, nu cunosc multe din aceste curiozităţile acestui stat, motiv pentru care am decis să vi le împărtăşim. Prima naştere înregistrată în Chicago a fost cea a lui Eulalia Pointe du Sable, fiica lui Jean-Baptiste Pointe du Sable în 1796. Jean Baptiste este considerat părintele oraşului Chicago, deoarece el este cel care a fondat prima aşezare omenească la gurile râului Chicago, puţin mai la nord de podul de pe Michigan Avenue de azi.
Illinois a fost primul stat american care a ratificat al 13-lea Amendament la Constituţie, prin care se elimina sclavia, în 1865. Primul Acvarium deschis la Chicago a fost în 1893. Primul zgârie nor din lume a fost construit tot în Chicago la 1885. Des Plaines, Illinois este locul unde s-a construit primul restaurant McDonald în 1955, de către Ray Kroc, fondatorul Corporaţiei McDonald’s. Restau­rantul, transformat acum în muzeu, poate fi văzut şi vizitat în zona centrală a oraşului Des Plaines.
Daniel Hale Williams este recunoscut ca primul cardiolog care a făcut o intervenţie chirurgicală pe inimă, la 10 iulie 1893 la Provident Hospital în Chicago. Josephine Cochran este cea care a inventat prima maşină de spălat vase, funcţionabilă, care a fost prezentată la Târgul Internaţional de la Chicago din 1893. Biblioteca publică din Chicago este cea mai mare din lume, cu o colecţie de peste 2 milioane de cărţi. Pe 2 decembrie, 1942, Enrico Fermi împreună cu un grup de oameni de ştiinţă şi ingineri au demonstrat că o simplă construcţie din cărămizi de grafit şi uraniu poate produce căldură controlată. Locaţia aleasă pentru acest experiment, care a devenit prima fuziune a unui reactor nuclear, a fost o încăpere sub stadionul de fotbal al Universităţii din Chicago. Tot la Universitatea din Chicago a predat şi marele scriitor român Mircea Eliade. După dispa­riţia sa una din catedrele universităţi îi poartă numele.
În Tampico, Illinois s-a născut, iar în Dixon a copilărit Ronald Regan, cel care devenea al 40-lea preşedinte american în 1980.
Oficiul Poştal de la adresa 433 West Van Buren din Chicago este singurul din lume prin care trece o autostradă (Eisenhower Express­way). Râul Chicago este colorat în fiecare an în verde de Ziua Sfântului Patrick.
Cea mai mare fabrică, Nabisco, care a fabricat 16 miliarde de prăjituri Oreo în 1995, se află în Chicago. Turnul Apei din Chicago şi Staţia de Pompare sunt singurele clădiri care au supravieţuit după Marele Foc care a distrus oraşul Chicago la 1871.
Springfield este capitala statului Illinois şi locul unde este înmormântat Abraham Lincoln. Înainte, capitala statului Illinois a fost în alte două oraşe: Kaskaskia şi Vandalia. Când s-a deschis Universitatea din Chicago, la 1 octombrie 1892, avea un număr de 103 profesori şi 594 de studenţi.
Cel mai înalt punct din Illinois este dealul Charles Mound cu o înălţime de 376 de metri, faţă de nivelul mării. Clădirea Bursei de Mărfuri din Chicago a fost construită fără a avea nici un fel de schelet interior din metal, cum erau construiţi ceilalţi zgârie nori. Construcţia se sprijină doar pe zidurile sale solide.
Abrevierea de ORD pentru aeroportul O’Hare Chicago vine de la numele său original Orchard Field. Numele a fost schimbat însă în onoarea pilotului locotenent comandor Edward H. O’Hare. Construcţiile rotunde pentru stocarea silozului la ferme au fost construite prima dată într-o fermă din Spring Grove. În Illinois, numele cel mai frecvent dat băieţilor la naştere este Mihai (Michael) iar la fete Emilia (Emily).