Ba la stanga, ba la drapta…

TUDOR PETRUT (Los Angeles) – Meciul secolului, runda a treia s-a desfasurat, in sfarsit, cu mai putin aplomb dar cu o necesara doza de civilitate. Dupa jocul curtenitor al gogomaniilor politice si promisiunilor fara acoperire, candidatii la presedintia celei mai inaintemergatoare democratii mondiale nu si-au putut impune punctul de vedere. Au iesit la egalitate pentru ca valsand in directii diametral opuse s-au redus la zero unul pe altul.

Dupa ce au consumat public scandaloasele afirmatii la adresa fanteziilor sexuale cu pupat pe buze ale candidatului si idiosincraziile erotice cu urme pe rochii de seara ale sotului candidatei, cei doi poli opusi au trecut la de-ale politichiei. Ce poate fi mai contrar decat un argument intre o femeie cu prestanta si un barbat cu personalitate? Ce poate fi mai contrastant decat ideologia social-democrata (de tip european cu nuante de Barak Obama)si republicanismul populist (dealiniat de conservatorismul linear de tip republican)? Ultima dezbatere, care nu a mai strans in fata televizoarelor decat in jur de patruzeci de milioane de cetateni entuziasti (jumatate fata de audienta de la prima inclestare), a adus in luminile rampei despre ce este vorba, de fapt, cu aceste alegeri prezidentiale. Si anume directia ideologica a societatii americane. Probabil pe termen lung. Aceste alegeri sunt istorice pentru ca vor delimita, probabil pintr-o victorie marginala, parcursul politic al unei democratii in schimbare. Din acest joc de “ba la stanga, ba la dreapta” se insinueaza in castigatori simpatizantii unei social-democratii cu fata umana, ceea ce inseamna re-ditributirea averilor prin taxe si impozite, destramarea granitelor terestre, dar mai ales culturale, atentia sporita la sensibilitati de grup, accentuarea corectitudinii politice (probabil pana la absurd), si asa mai departe. Distinsa doamna presedinta Hillary Clinton va continua Obama-nizarea fortata a mediului rural ce se va alinia unei paturi sociale (in majoritate urbana) care va favoriza votul de stanga pentru multa vreme. Ceea ce va garanta victoria in alegeri a partidului (social) democrat. Ce va mai ramane din (asa cum nu se sfiesc sa-i numeasca unii) taranoii albi inarmati pana-n dinti si bisericosi de la tara nu va putea sa evite destramarea in efemer politic a partidului republican.

Exista si posibilitatea – e doar o speculatie, o intorsatura din condei – ca in ziua alagerilor mai multi simpatizanti ai simpaticului domn Trump sa se scoale din mahmureala si chiar sa se prezinte la vot. Preconizandu-se o prezenta minima in fata urnelor, Trump-istii nu pot sa razbata decat printr-o multime de votanti care sa depaseasca aritmetic numarul adormitilor dezinteresati care prefera sa stea acasa si sa priveasca alegerile la televizor. Acesta multime muta – careia i-a fost frica sau rusine sa recunoasca in sondajele de opinie ca ar vota cu The Donald – ar putea crea o presiune prin votul sau neasteptat. Ar fi un vot pentru un partid republican care inca mai da semne de putinta in a pastra, nu pentru multa vreme oricum, o farama din traditionalismul conservator de centru-drepata american. Ceea ce inseamna reducerea taxelor si impozitelor pentru toti platitorii, izolare prin intarirea granitelor terestre (print-un zid, o bariera fizica care sa domoleasca contrabanda de droguri si traficul uman), un nivel tolerabil din punct de vedere financiar al (dezorganizatelor) programe de ajutor social, atenuarea corectitudinii politice,si asa mai departe. Cum nu se poate mai diametral opus fata de preopinenti.

Iata ca am ajuns, in sfarsit, la ceea ce este insemnat in aceste alegeri americane. Si am realizat ca trebuie sa depasim stadiul naiv de a judeca candidata sau candidatul ca persoane fizice cu ale lor bune si rele, si ca trebuie sa ii definim prin ceea ce reprezinta si prin directia potentiala in care o sa incline dezbatarea politic-ideologica. Ascendentul stangii liberale americane este evident, iar generatiile mai tinere rezoneaza pozitiv la de-centralizarea politica catre stanga. Daca aceasta este directia cea mai potrivita a societatii americane moderne este o dezbatere inca in desfasurare. Care va genera multa literatura de specialitate, dupa alegeri. (Photo courtesy of breitbart.com)

 

Tudor este la petrut.biz si @tudorpetrut