Cine nu a castigat a si pierdut?

TUDOR PETRUT (Los Angeles) – Poate sa va mire, dar nu distinsa doamna Hillary Clinton a pierdut alegerile prezidentiale americane, castigate cu aplomb de catre simpaticul presedinte-ales Donald Trump intr-o maniera categorica!

Seful dumneaei, presedintele Barak Obama si a sa administratie care populeaza Casa Alba si ministerele puterii federale a pierdut alegerile pentru dansa. In primul rand pentru ca a impus o lege populista, parte din programul sau de guvernare in scopul schimbarii esentiale al directiei socio-politice a Americii. Obamacare a devenit un instrument de tortura politica pe ultima suta de metri, cand majoritatea populatiei a realizat ca, pana la urma, va trebui sa plateasca mai mult pentru mai putin pentru asigurarile de sanatate, si ca nu e nici o sansa ca o viitoare presedinta Clinton ar schimba ceva esential. Apoi, Obama a prezidat peste o birocratie haotica, prin care Departamentul de Externe si cel al Justitiei, inclusiv FBI, nu s-au coordonat sufiecient pentru a determina ce este si ce nu este legal. Astfel, Hillary, la vremea aceea pe post de ministru, s-a folosit de mijloace informationale private, sub ochii blajini ai sefului sau, nimeni altul decat Barak, care s-a facut ca ploua, pentru ca mai apoi publicul votant sa afle, la scara majora, despre neglijentele in serviciu ale candidatei la presidentie. Pacifistul Obama, aderent al principiului ca SUA si-au impus (mai mult sau mai putin violent) vointa ca politai al lumii, a marginalizat, apologetic, prezenta americana pe scena mondiala. Si Secretarul de Stat Hillary Clinton, voit sau nu, a trebuit sa fie purtatorul sau de cuvant, cu rezultate implacabile. Si nu in ultimul rand, pentru ca doamna candidata Clinton s-a facut frate cu domnul Obama ca s-o ajute sa treaca puntea, a trebuit sa valideze prestatia prezidentiala a ultimilor opt ani pentru a castiga votantii candidatului Barak, ceea ce pana la urma s-a dovedit pierzant. Jumatate din americani au votat schimbarea.

Partidul Democrat, care a navigat primejdios catre extrema stanga, o social-democratie anacronica, prin vocalii sai demagogii Bernie Sanders sau Elizabeth Warren, a pierdut alegerile pentru dansa. Aparatul de partid al democratilor parea de nestavilit in alegeri. Ceea ce ar fi ramas de facut ar fi fost un mesaj moderat, in pas cu vremea si cu necesitatile socio-economice, pe care Hillary Clinton l-ar fi promovat cu dezinvoltura. Faptul ca a fost fortata sa apeleze la sloganuri care au indepartat-o de zona ei de confort s-a resimtit in lipsa de entuziasm a cetatenilor, mai ales in ultima parte a campaniei electorale. Si pentru ca lumea noua nu e chiar gata de socialism (cu fata umana), jumatate din americani au votat schimbarea.

Marile conglomerate de presa si mass media vizuale, care au imbratisat-o ca pe o sora, ca pe o salvatoare de natiune, au mintit poporul cu televizorul flagrant si fara scrupule si au pierdut alegerile pentru dansa. Pentru ca au atacat continuu fara nici un pic de balanta, de la scandaluri de doi bani si pana la re-interpretarea stirilor mereu in favoarea doamnei candidate, si au sustinut public doar pe Hillary, de parca ar fi candidat singura, media americane si-au pierdut orice credibilitate si au demonstrat, cu mici exceptii, ca sunt – asa cum nu putini sustin de mult – doar niste instrumente de propaganda ale democratilor. Lipsa de consideratie fata de publicul telespectator a creat, mai ales prin canalele principale de televiziune (precum CNN, sub-numit Clinton News Network), un reflex care a intaratat tabara opusa, si iata ca jumatate din americani au votat schimbarea.

Limba de lemn, temuta corectitudine politica de vocabular si comportament, propagate cu nesat in sistemul de invatamant superior si nu numai, a pierdut alegerile pentru dansa. Sufocati de frica, multi americani, mai ales din clasa de mijloc si din zonele rurale, nu si-au mai vocalizat pasurile. Iar cand un guraliv bilionar de New York a inceput sa vorbeasca in graiul lor, si-au dat seama ca au tacut cam de mult timp, si astfel jumatate din americani au votat schimbarea.

Lupta de clasa, in care partidul democrat si toti simpatizantii sai au implicat nefast mai ales minoritatile etnice si noua emigratie, si prin care toata lumea a uitat de sarmanul alb-caucazian de varsta mijlocie de prin pustele din Vestul Salbatic, si disensiunea rasiala ce a creat a pierdut alegerile pentru dansa. Cand toata stanga progresist-liberala a inceput sa promoveze minoritatile, inclusiv imigratia ilegala, si sa portretizeze intregi etnii ca victime ale unui sistem opresiv – in contrast cu realitatea strazii care demonstreaza o diversitate si o incluziuine ne-egalata nicaieri altundeva – strategii democrati au pierdut din vedere coloana vertebrala a peste doua sute cinci zeci de ani de istorie: omul alb de la orase si sate care a muncit, de multe ori cu carca, sa construiasca cea mai dezvoltata tara din lume. Aceea multime uitata s-a ridicat in picioare si jumatate din americani au votat schimbarea.

Si nu in ultimul rand, actuala nomenclatura federala, care include si democrati si republicani si birocrati, a pierdut alegerile pentru dansa. Un conglomerat din ce in ce mai putin functional, plin de interese de partid, locale, economice, Washington, DC s-a indepartat evident de realitatile din teren, de populatia votanta pentru care, teoretic, lucreaza. Alesii poporului s-au auto-izolat in dezbateri politice lipsite de miez, intr-un joc prin care legile votate in congres si puse in aplicare de admnistratie sunt doar mijloace in balanta puterii, intermediate de terti de toate felurile. Alegatorul care asteapta ceva in schimbul votului sau s-a sastisit de atata indiferenta, asadar jumatate de americani au votat schimbarea.

Jumatatea castigatoare a alegerilor prezidentiale americane nu a votat numai pentru un candidat, ci mai ales pentru un referendum despre directia Statelor Unite, despre necesitatea unor corecturi nuantate, despre identitatea natiunii si despre pozitia internationala a celui mai puternic stat din lume. Si cel ales sa o reprezinte la Casa Alba este un ucenic politician, Donald Trump. Pentru ca dansul, un one-man-show plin de energie, nu a pierdut alegerile.

(Tudor este pe petrut.biz si la @tudorpetrut)