Fără a fi scriitor și fără să-și fi propus să scrie vreodată această carte, DAN BRUDARIU (n. 19 ianuarie, 1928, la Timișoara, absolvent al Facultății de Drept București în 1950, asistent universitar, bibliotecar, șomer, avocat, lucrător la o editură din Elveția – după ce a ales libertatea- apoi refăcându-și studiile juridice la Facultatea de Drept din Lausanne) și-a intersectat drumurile cu multe personaje publice, însă o întâmplare legată de tatăl său, Adrian C. Brudariu, fost avocat și Decan al Baroului Timiș, l-a determinat să-și învingă reticențele auctoriale. Rezultatul este o carte fascinantă prin autenticitatea faptelor istorice relatate și prin paleta personajelor întâlnite de-a lungul celor nouă decenii de viață.

Mândru de originea sa bănățeană, Dan Brudariu rezervă o secțiune a cărții unui capitol mai puțin cunoscut al istoriei noastre, cel legat de autonomia Banatului, dar multe capitole se referă la întâmplări despre personaje care pentru noi sunt astăzi legendare (“la noi veneau în casă și Alexandru Vaida Voevod, figură emblematică a politicii românești, cel care a reușit, la Paris, în 1919, să redeschidă ușile diplomaților occidentali și să netezească drumul Reginei Maria pentru ca Ardealul să fie românesc.”)**

Inedit episodul sarmalelor (“Masă mare la noi acasă. Printre cei prezenți, Iuliu Maniu și Ion Mihalache…“ ), autorul știe să surprindă din “conversația la sarmale“ – totul filtrat prin grila amintirilor din anii mai tineri – diferențele de atitudini istorice și politice, însă Dan Brudariu se delimitează categoric de mediul politic, subliniind că a crescut “în seraiul politic“, dar nu a făcut politică activă niciodată. El afirmă că a crescut într-un mediul cultural, intelectual, că erau vizitați de mulți politicieni, dar și de oameni de cultură, artiști, scriitori, ziariști, oameni de teatru, oameni de știință ș.a. “Am regăsit fotografia unde Cezar Petrescu mă ținea în brațe, după ce îmi dedicase volumul nou apărut FRAM, ursul polar.

Pe verso, semnăturile celorlalți scriitori. Astfel, Ionel Teodoreanu – care mi-a dedicat La Medeleni, Agârbiceanu, Profira Sadoveanu, N.D. Cocea ș.a.  Pe

……………………………………………………

*Brudariu, Dan , CE A FOST , NU MAI ESTE, Secretele istoriei noastre dezvăluite de un martor ocular, București, Ed. Coresi, 2018

**Brudariu, Dan, op. cit.,p.27

2

Păstorel l-am cunoscut mult mai târziu…” *

Unele dezvaluiri din cartea lui Dan Brudariu aruncă o lumină nouă asupra unor secvențe istorice consacrate (precum capitolul “Intermezzo – Predeal 1944”). Alte capitole (fascinante) ale cărții se numesc “Pamfil Șeicaru“, “Actul politic de la 23 august 1944 “, “Prof. Constantin C. Giurescu” , “Corneliu Coposu” (capitolul dedicat acestuia începe cu un veritabil portret).

***

CE A FOST, NU MAI ESTE”. O carte care se citește fără să o mai poți lăsa din mână până la final. Dan Brudariu, un autor extraordinar, care a traversat – în România, în Elveția sau în alte părți ale lumii – momente istorice relevante și a întâlnit personaje care pentru noi sunt astăzi legende. Cu siguranță și Dan Brudariu va fi, într-o zi, o legendă.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

……………………………..

Brudariu, Dan, op. cit., p. 29