Odiseea americană a început pe un vas de croazieră
Daniel Lovasz, brașovean la origine, a plecat în anul 1995 pe un vas de croazieră, ca ospătar, în căutarea El-Dorado-ului american. Aerul de munte și perioada grea din timpul comunismului în România l-au călit și l-au pregătit pentru aventura americană. Chiar și perioada grea și umilitoare din timpul armatei, din România, i-a fost de folos s i-a prins bine când s-a înrolat în armată americană, la doar câteva luni după ce a debarcat de pe vasul de croazieră și a decis să-și încerce norocul pe sol. În prezent, Daniel este maior în UȘ Army Reserve și profesor la câteva universități din South Carolina.
De asemenea, palmaresul sau școlar este încununat și cu un doctorat în Health Administration. Visul american a devenit realitate și Daniel Lovasz poate fi considerat un “poster-boy” al succesului în State. Viață profesională de succes este dublată si de o viață familială foarte fericită. Daniel este un tip norocos, are o soție frumoasă și trei copii minunati, această poză familială superbă, fiind intregita de un cățel și de o pisică
Drumul de succes al brasoveanului plecat în căutarea unei vieți mai bune, peste marea baltă, în rândurile de mai jos…
Salut, Daniel, mă bucur că ne regăsim după ani de zile, spune-mi te rog de ce ai ales, acum mai bine de 15 ani, să te înrolezi în armata americană?
Și eu mă bucur că ne regăsim după o căruță de ani…(râde).După ce mi-am terminat contractul pe vase de croazieră , ca ospătar, am decis să rămân pe tărâmul american unde m-am angajat că ospătar într-un restaurant. Din păcate era un “lousy job” ( o muncă nasoală – n.a), care mă nemulțumea total. Nu de asta venisem eu în America. Destinul mi-a fost schimbat când, într-o zi, citind ziarul local la secțiunea angajări, am dat de un anunț din partea UȘ Army, care cauta voluntari. A două zi am și sunat la centru de recrutare și mi s-a spus că trebuie să dau un test- ASVAB Test – să văd dacă mă calific. Am trecut cu “ flying colors” și m-am înrolat ca Combat Medic. A fost cea mai bună decizie din viața mea, o decizie care mi-a schimbat viața și acum pot spune cu siguranta că trăiesc visul american. Un vis american pe care il traiesc, insa, cu ochii deschiși.
Cum a fost perioada inițială de pregătire, numită Basic Training?
A fost o experiență extraordinară, nu mi-a fost greu mai deloc, deoarece eram deja într-o formă fizică foarte bună – față de mulți americani care erau “ouț of shape” – și, ca rezultat, am reușit să am un scor maxim, de 300 de puncte la PT ( Physical Traning). Acest PT constă în 2 mile de alergare, flotări și abdomene. Le-am dat clasă la ceillalti colegi…(râde). Am fost primit foarte bine de către colegi și apreciat de sergenții cu care făceam înstrucție – am fost acceptat și considerat un membru de bază al companiei din care făceam parte. Am avut scoruri foarte bune și la trageri și la exercițiile militare din perioadă de pregătire. Am avansat foarte repede pe scara ierarhiei militare….de la E1 la E5 ( E1- soldat, E5 – sergent) – în numai 18 luni, ceea ce nu e ușor în armata americană.
“US Army – Disney Land”
Știu că în armată americană, pe lângă pregătire de bază, pur militară, armată te pregătește și într-un anumit domeniu….care a fost MOȘ-ul tău ( specialitatea militară) și de ce ai ales acest job?
Așa este….Inițial am fost Combat Medic, după care am fost Registered Nurse….apoi am urcat în ierarhie și am devenit ofițer, în prezent am gradul de Maior în US Army Reserve și sunt Assistant Professor la Charleston Southern University.
Care au fost cele mai grele momente în perioada de basic training și cum le-ai depășit?
Poate o să râzi, dar pentru mine perioadă inițială de pregătire, basic training, mi s-a potrivit că o mănușa, a fost ceva “fun” pentru mine, easy job ( râde). Eu eram mulțumit că îmi făcusem prieteni, aveam un scop în viață, aveam un acoperiș și mâncare bună la dispoziție, plus mă mai și plăteau. Pentru mine a fost ușor pentru că trecusem și prin armată română, o altfel de armată în care, de regulă, soldații români erau tratați fără respect și de multe ori umiliți. Plus, aveam în spate greutățile perioadei comuniste care m-au călit și m-au pregătit fizic și moral pentru viață din State. Pregătirea militară de bază din US Army a fost un “Disney land” pentru mine…(râde). În timp ce unii dintre colegii mei de arme se plângeau mai tot timpul, se cereau acasă sau amenințau chiar că se sinucid, eu, mă trezeam în fiecare dimineață bucuros și satisfăcut că sunt sănătos, am un job și că sunt apreciat de către subofițeri și ofițeri – mentalitatea mea era total diferită față de a celorlalți.
Mai ești încă în armată? Cu ce te ocupi acum?
Da, încă mai activez. Acum facă parte din US Army Reserve. Pe lângă jobul meu că profesor asistent de la universitate, trebuie să mă prezint la unitate, un weekend pe luna, pentru pregătire. De asemenea, trei săptămâni pe an, trebuie să iau parte la exerciții de mobilizare. Am gradul de maior și sunt responsabil cu mobilizarea și educația medicală. Unitatea din care fac parte este o unitate de suport medical care asistă spitalele și misiunile medicale în care US Army este implicată.
“Suntem mândri că servim America”
Soția ta știu că este și ea în armată americană…în ce domeniu este ea și cum ai cunoscut-o?
Așa este. Ea însă, este în active duty, eu sunt în army reserve. Și ea, ca și mine, este maior în armata americană, având la bază pregătire în domeniul psihiatriei. In prezent este psihiatru și consultant la Surgeon General. Soarta a făcut să ne întâlnim într-un bar în Washington D.C. Eu eram încă în școala medicală în Walter Reed, ea era tot în școală medicală, dar în Navy Național. Este originară din EL Paso, Texas…a fost dragoste la prima vedere, o dragoste care continuă și în prezent. Sunt un tip norocos…(râde)
Sunt mulți români în armată americană? Ce sfat ai da unui român care acum se gândește să se înroleze în armată americană?
Cunosc încă vreo cinci români care sunt în US Army și cu care mențin o legătură prietenească. Cu unii ne vizităm când sunt în San Antonio, Texas. Toți suntem fericiți de alegerea făcută, aceea de a face parte din armată americană și suntem mândri că servim nouă noastră țara, o țara adoptivă care ne-a schimbat destinul și care ne-a primit cu brațele deschise. În opinia mea, cred că armată americană este o opțiune bună, deoarece pe lângă pregătirea fizică și de înstrucție, beneficiezi și de posibilitatea de a învață o nouă profesie, plus ai și numeroase beneficii educaționale – GI BILL – care îți plătesc școlarizarea, dacă decizi să urmezi o universitate. Așadar, sfatul meu celor doritori să servească sub UNCLE SAM ( personificarea guvernului american – US – n.a), le pot spune doar atât: great choice!
Am văzut poze frumoase cu familia ta , pe facebook.., o soție frumoasă, două fete superbe și un băiat….cum se împăca armată cu jobul de tata?
Mulțumesc frumos. Familia pentru mine reprezintă totul. Trebuie să recunosc că au fost și timpuri mai grele, în special când, pentru trei saptamni, în fiecare an, trebuie să plec din South Carolina și să particip la pregătirea obligatorie de mobilizare în Texas. Este greu să fiu departe de familie. Însă, cea mai grea perioadă a fost când soția mea a fost mobilizată și trimisă în Irak și în Kuveit. A fost greu pentru că a trebuit să preiau și jobul de mamă, și pe lângă obligațiile mele militare și civile, aveam și cursuri de urmat..învățam pentru doctoratul în Nursing. Plus trebuia să mă ocup de copii full time…
Cât de des vii în România? Îți este dor de locurile natale, de frumosul nostru oraș Brașov, unde amândoi am copilărit…
România, și în special Brașovul, sunt veșnic în inima mea, sunt parte din ADN-ul meu. Merg în țara în fiecare an, câte trei săptămâni, în Brașov – cel mai frumos oraș din țara.Mă bucur să-mi revăd mama și fratele și, bineînțeles, prietenii pe care nu i-am uitat și care nu m-au uitat. Mi se face tot timpul dor de casă când sunt în State. În viitor intenționez să petrec cât mai mult timp în țara, probabil voi sta jumătate de an în State și cealalata jumătate în țara.
Dorul de țara
Te-ai mai întoarce în țara?
Oh, da…desigur…Când vor crește copii și vor merge la universitate, iar eu voi fi la pensionare, sigur îmi voi mută rezidență în țara….însă, după cum ți am mai spus, aș preferă să stau și în State.
Ce influența a avut armată americană în viața ta? Cum se deosebește de armată română, pentru că știu că ai servit și patria mumă…
Armată americană mi-a schimbat, practic, destinul. M-a învățat disciplină, respect și tolerantă. Deși există o birocrație crasă, totuși se pune accent pe muncă de echipă, pe colaborare și pe obiective. Cred că armată americană mi-a schimbat mentalitatea, eu fiind un tip mai impulsiv…aici am învățat să fiu mai cumpătat și mai temperat. Rămân totuși recunoscător și perioadei din armată română pentru că m-a călit și în ciudă mizeriei și umilinței cu care eram tratați cei din ciclu întâi, mi-a prins bine….toate experiențele negative din armată română mi-au creat o nouă perspectivă și m-au învățat că oricât de greu ar fi, există și o luminița la capătul tunelului. O luminița pe care, din fericire, eu am găsit-o și care mi-a luminat și încă îmi luminează destinul către o viață fericită.
Ce îți place cel mai mult în America? Este ceva care îți displace?
Îmi place stilul american de viață, stil cu care m-am acomodat foarte bine. Sunt atât de multe locuri de vizitat, încât mi-ar trebui un concediu de câțiva ani de zile să le vizitez pe toate ( râde). Orlando și Las Vegas sunt locuri dragi mie, locuri pe care le vizitez în fiecare an. Îmi place că aici, în State, ai posibilitatea să devii orice, dacă pui efort și muncă. Nu îmi place faptul că unii, și nu sunt puțini, se consideră victime și consideră că merită că Statul să-i ajute….în timp ce ei nu depun niciun efort să-și continue studiile sau să își caute un job si aleg sa stea la mila statului. În fapt, they are missing the big picture, the American Dream.
Cum îți petreci timpul liber?
În timpul săptămânii merg la sală de fittness sau la un dinner cu soția. Îmi place să merg la filme și, poate o să râzi, să fac cumpărături….În weekend, mergem la drumeții sau îmi scot barcă pe lac și facem o mică croazieră. De asemenea, îmi place tubing ( cameră de tractor – n.a), e foarte mult fun să te dai pe Guadalupe River. Când am câte o săptămâna liberă, plec la Laș Vegas, Orlando sau New York. Iarna la schi, în Utah sau în Colorado. Săptămâna viitoare intenționez să plec într-o croazieră de 7 zile din Gavelston cu destinația Caraibe…ar trebuie să fiu foarte familiar cu “barca”, doar am lucrat că ospătar doi ani de zile înainte de a rămâne în State (râde).
Când mai revii în țara?
Voi reveni, cu drag, ca de fiecare data, în România, la sfârșitul lunii iunie. Că în fiecare an, revin la Brașov să îmi revăd familia și am de gând , anul viitor, să-mi duc familia si la Mamaia. Aș vrea să îmi caut și un apartament în centrul Brașovului unde aș vrea să petrec mai mult timp….poate, daca si tu vei fi in concediu, ne revedem, la anul, în țara.