De-ale Luminiţei

Dragon Express

Dragon Express este o companie de autocare ce aparţine unor chinezi. Agenţia oferă drumuri din New York la Washington DC, Boston, Philadelphia, Atlanta la preţuri de nimic. Compania a devenit din ce în ce mai populară, şi au mai apărut încă una sau două companii similare. La început, pasagerii erau în exclusivitate chinezi, apoi, pe masură ce lumea a aflat de preţurile super accesibile ale chinezilor, pasagerii s-au diversificat din ce în ce mai mult. Acum aceste companii cu nume de arte marţiale apar şi prin ziare: ocazional se mai înjunghie ba managerii între ei, ba şoferii, că aşa se manifestă şi se rezolvă la ei problema concurenţei pe piaţă.
Plecarea se face din buricul târgului: China Town New York. Sosirea este în celălalt buric al târgului al oraşului chinezesc din DC. În New York autobuzele sunt parcate lângă trotuar, sub Manhattan Bridge. Ca să ajungi acolo, treci pe străzi aglomerate, pline de asiatici şi de reclame colorate în chineză pe toate clădirile. Pe stradă e plin de magazine cu tot felul de produse care debordează din interior şi sunt răspândite pe tarabe în faţă, pe tejghele: mizilicuri, haine, mâncăruri, fructe, produse de mare (peşti, scoici, raci vii, languste, creveţi de toate mărimile – toate împrăştiind un miros de neuitat pe care îl vei asocia tot timpul cu China Town). Treci pe lângă câteva temple budiste care sunt pregătite pentru închinare. Mă uit şi eu prin uşa deschisă: totul roşu (pereţi, perdele, scaune, covoare), statui aurii ale lui Budha în faţa cărora se lăfăie panere pline de fructe – ofrandele oamenilor pentru strămoşii lor. Parcă te găseşti în China şi nu în New York.
Autobuzele pleacă de la un colţ de stradă de sub Manhattan Bridge. Organizatorii sunt chinezi care de abia bolborosesc câteva cuvinte englezeşti. O cucoană ţipă cât o ţin rărunchii “niuuu-iooo di-siii! niuuu-iooo di-siii!”. Biletul trebuie cumpărat în avans (nu poţi să rişti să îl iei de la faţa locului că rămâi pe dinafară, aşa sunt de populari aceşti chinezi). Arăţi biletul şi eşti împins către o altă tipă care se uită la billet şi apoi îţi arată cu degetul pe altcineva: “sit! sit!”. Incerci să mergi la persoana respectivă (cu grijă, să nu o pierzi din ochi în hărmălaia de trecători şi pasageri confuzi care se învârt ca bezmeticii în jurul autocarelor). De la acea persoană, primeşti un bileţel ca de tombolă, roz sau verde, cu un număr scris de mână pe el. Este locul. Urci în autocar, şi pe marginea scaunelor (sau pe mânere) sunt lipite bileţele similare cu cel pe care îl ai tu în mână, acum trebuie să îţi găseşti numărul. În autobuz urcă tot felul de persoane aparţinând tuturor raselor şi etniilor din New York. Tot chinezul are cel puţin două plase cu cumpărături de la supermarketul de după colţ. Unele plase chiar răspândesc miresme dubioase a unor produse autohtone necunoscute mie. Dar şi asta face parte din toată experienţa. Toate compartimentele de bagaje de deasupra scaunelor sunt pline de pungi identice, cu inscripţii chinezeşti, eu nu ştiu cum şi le nimeresc proprietarii la sfârşitul călătoriei.
Când toate locurile sunt ocupate, o chinezoaică mică dar cu o voce stridentă şi piţigăiată strigă: “everibadi sidau! si-dau!!!” (sit down). Glasul ei învinge murmurul pasagerilor care fac conversaţii politicoase, sau care vorbesc cu amicii sau iubiţii la celular. Toţi fac linişte, căci chinezoaica arăta autoritară rău de tot, nemiloasă chiar. Pe acelaşi ton dur, îl ia de o aripă pe un domn: “iu – go chengi here!” (adică să facă schimb de scaune cu altul). “Tanc iu!” – şi pleacă. Scurt şi răspicat, fără ocolişuri sau politeţuri. Peste câteva momente, altă chinezoaică apare lângă şofer cu un microfon. Mă uitam la ea şi am crezut că o să înceapă să ne cânte… Nu, am greşit. Ne vorbeşte vreo 10 minute în chineză, ceea ce înseamnă că doar jumate din pasageri au înţeles despre ce era vorba. Restul, nevorbitori de limbi asiatice, ne ciuleam urechile, doar-doar înţelegem prin ceva minune despre ce este vorba. Tipa arăta cu degetul spre autocarul vecin, desluşesc “disii” (adica unde mergeam eu) şi “piladelpia” (unde nu mergeam eu). Tipa coboară din autocar, uşile se închid şi plecăm. Noi, “ceilalţi”, rămânem mască şi cu speranţa în suflet că nu s-a anunţat ceva schimbare de rută sau orar a autobuzului.
La un moment dat porneşte muzica! Muzică uşoară chinezească, lentă şi tristă, ca în filmele lacrimogene pe care le-am văzut de destule ori pe vremea lui Ceauşescu. O tipă tristă se lamenta, apoi un tip sensibil şi la fel de trist îi ţinea isonul partenerei de şlagăr. Nu era greu de imaginat despre ce puteau să cânte. Toţi pasagerii non-chinezi zâmbeau pe sub mustaţă, amuzaţi de situa­ţie. Eu mă simţeam ca într-un film cu proşti: autocarul plin de chinezi şi alte naţionalităţi conlocuitoare zbura lin pe autostrăzile americane. Prin faţa geamurilor curgeau peisaje moderne, iar noi, înăuntru, ascultam o muzică care era total în disonanţă cu ceea ce vedeam înafară. Şoferul, super pasionat de aceste şlagăre, dădea volumul tot mai tare de nu ne mai auzeam nici gândurile. Normal, în această situaţie, un pasager american, foarte sensibil la propriul comfort, s-a plâns la şofer şi muzică a fost oprită spre dezamagirea mea. Următoarele patru ore: trei filme chinezeşti de arte marţiale, două din trecut şi unul modern. Filmele în chineză, normal, cu subtitluri tot în chineză, iar sub subtitlurile chinezeşti erau şi cele în engleză (care erau mari de vreo doi milimetri). Dar cum televizoarele din autocar sunt mici de tot, nici un subtitlu nu se vedea bine, doar dacă erai fix în faţa televizorului. Nu era nevoie să înţelegi însă ce se vorbeşte, oricum nu prea era nimic de înţeles, pentru că povestea era prea complicată şi sucită pentru mintea noastră europeană. Scenele cu bătăi erau predominante, şi cele mai interesante. Vecinul meu, un chinez mărunt cu păr alb, ca un maestru de arte marţiale din filmele ce împânzeau la un moment dat cinematografele comuniste ale anilor ’80, nu era interesat de ce se petrecea la televizor. El citea cu voluptate un roman de Sandra Brown.
Dacă vreţi o experienţă inedită, amuzantă, şi ieftină, folosiţi un autocar chinezesc pentru următoarea călătorie.