9780745951560

9780745951560Continuăm demersul nostru de a semnala modul în care este reflectată, în literatura străină, România, dar şi valorile sale istorice culturale, spirituale, literare sau artistice. Aşa cum am mai avut prilejul de a arăta, sunt din păcate, foarte multe lucrări de sinteză, care lasă impresia că România nici măcar nu ar exista pe harta lumii sau, fapt la fel de grav, în opinia noastră, că poporul român nu şi-ar fi adus nici o contribuţie la tezaurul culturii şi spiritualităţii universale.
De data aceasta încercăm, pornind de la două astfel de lucrări respectiv „A Lion Hardbook – The History of Cristianity”, lucrare apărută în numeroase ediţii, după 1977, şi având o listă impresionantă de colaboratori de la cele mai prestigioase colegii, facultăţi, universităţi din Anglia şi USA, şi „Oxford – Concise Dictionary of the Christian Church”, ce-a de-a doua ediţie a lucrării respective, revizuită şi completată fiind apărută, sub semnătura lui E.A. Livingstone, în anul 2006.
Ambele lucrări sunt extrem de esenţiale în sublinierea importanţei deosebite pe care Creştinismul a avut-o în evoluţia societăţii umane în ansamblul ei, la apariţia şi dezvoltarea statelor naţionale. Dacă în cea de a doua lucrare se fac referiri la câteva aspecte privind apariţia şi evoluţia creştinismului în spaţiul românesc, chiar dacă, în opinia noastră, cu unele inexactităţi sau omisiuni semnificative, în prima lucrare lipseşte aproape orice fel de referire la viaţa spirituală religioasă a românilor, deşi sunt foarte multe date la spaţii geografice îndepărtate, dar şi la unele cu mai mică re­levanţă în ceea ce priveşte istoria Creştinismului. Mai mult decât atât, atunci când se fac, totuşi, tri­miteri la teritoriul românesc, interpretările sunt inexacte, mincinoase şi tendenţioase, aşa cum este spre exemplu referirea la unitarieni.
În opinia autorului acestui articol, un anume Ian Sellers, Transilvania, unde au apărut şi dezvoltat unitarienii nu ar fi decât „partea răsăriteană a vechiului regat” a Ungariei, se înţelege. De asemenea pentru acelaşi autor, Ian Sellers, ar fi vorba despre dieta de la Torda (1568) în loc să folosească denumirea corectă şi exactă a acestei localităţi din Transilvania, respectiv Turda.
Am tot stat şi ne-am gândit la cauzele unor astfel de omisiuni sau erori. Una din posibilele „explicaţii”, ar consta în faptul că prima ediţie a acestei lucrări a apărut în anul 1977, dată la care, dat fiind regimul politic din România, omisiunea ar fi oarecum justificată. Omisiunea ar fi putut evita atragerea atenţiei, asupra rea­lităţilor vieţii religioase din România comunistă, inclusiv evitarea atragerii măsurilor de reprimare ale autorităţilor vremii asupra diverselor mişcări neo-protestante, favorizate într-un fel, prin setea nebună de relaţii externe a liderilor comunişti de altă dată, pe filiera relaţiilor acestora în Occident (sunt numeroase cazurile de neo-protestanţi, care nu numai în timpul comunismului, dar şi ulterior, şi-au folosit şi îşi folosesc relaţiile externe pentru promovarea unor interese de ordin politic sau chiar partinic).
Revenind, atragem atenţia că, spre exemplu, în capitolul intitulat „Biserica ortodoxă în Europa răsăriteană şi Rusia” autorul lui, D. Steeves, elimină absolut orice referire la prezenţa acestui rit în spaţiul românesc, deşi în Dicţionarul Oxford, se arată că populaţia românească, „ar fi putut primi creştinismul prin intermediul soldaţilor şi coloniştilor romani în secolul al IV-lea sau mai devreme”. Istoricii creştinismului românesc, îndeosebi distinsul preot profesor universitar doctor Dumitru Păcuraru, (dar şi alţii) susţin(e) că încreştinarea românilor ar fi rolul activităţii misionare directe a Sfântului Apostol Andrei, deci nu al unei posibile influenţe romane, cu atât mai mult cu cât la data respectivă provincia Dacia nu mai era parte componentă a Imperiului Roman, pentru ca soldaţii şi coloniştii romani să fi putut fi promotorii creştinismului în spaţiul românesc. Se ştie că ierarhii sau călugării proveniţi din vechea Dacie au participat la reuniunile clericale importante, la concilii şi sinoade, aducându-şi contribuţia la deciziile de importanţă capitală pentru organizarea unitară a vieţii religioase pe plan european şi universal. Deşi este intitulată pompos „Istoria Creştinismului” lucrarea respectivă trece prea uşor cu ve­derea, spre exemplu, organizarea, la Iaşi, în anul 1642, a unui important Sinod al Bisericii ortodoxe, cu participarea reprezentanţilor, bisericilor ortodoxe greceşti şi slave. Potrivit informaţiei din Dicţionarul Oxford, aici au avut loc pe de o parte condamnarea învăţăturilor calviniste ale lui Chiril Lucaris, dar şi ratificarea textului mitropolitului Petru Movilă intitulat „Con­fesiunea ortodoxă”, una din lucrările de bază ale doctrinei ortodoxe universale până în zilele noastre. Pretenţioasă, cel puţin ca titlu, „Istoria creştinismului” omite să precizeze contribuţia călugărului Dionisie Exiguul la reformarea ca­lendarului, respectiv la adoptarea Calendarului Gregorian, care este în vigoare până în zilele noastre.
Deşi semnalează absolut toate mişcările dizidente apărute în creştinismul occidental, ca şi mutaţiile petrecute în evoluţia acestuia, respectiv apariţia a numeroase secte neoprotestante precum şi misionarismul din China, Viet­nam, Asia, evanghelizarea Ame­ricii, a diverselor colonii de peste mări şi ţări etc., este complet trecută sub tăcere, spre exemplu, deşi nu a fost un eveniment singular în cazul României, apariţia unia­tismului la sfârşitul secolului al XVII şi începutul secolului XVIII- lea. În schimb în doar câteva fraze desigur dicţionarul Oxford se referă la acest eveniment ca şi la faptul că, după 1948, Biserica română unită a fost desfiinţată de noul regim comunist, fiind reînfiinţată abia în 1990.
Deşi, spre deosebire de lucrarea „Istoria Creştinismului” ediţia a doua a dicţionarului, apărut în anul 2006 face referire la Papa Ioan Paul al II-lea, subliniind activitatea extrem de intensă desfăşurată de acesta, inclusiv, contribuţia ce şi-a adus-o la răsturnarea comunismului, nici dicţionarul Oxford nu a reţinut vizita istorică efectuată de Papă în România, la invitaţia Patriarhului Teoctist, moment crucial în istoria relaţiilor dintre Biserica Ortodoxă şi Biserica Catolică. Evident că, în afară de   exagerata şi vizibila abordare ideologică, astfel de omisiuni cu privire la istoria creştinismului pe terito­riul românesc au şi alte cauze, iar între acestea absenţa totală din literatura de specialitate a unor lucrări de sinteză având autori români de certă probitate şi prestigiu ştiinţific, tipărite în limbi de circulaţie internaţională, ar putea să explice până la un punct situaţia semnalată.
De aceea îndrăznim să sugerăm deopotrivă conducerii acelor institute din România, dar şi fa­cultăţilor de profil, respectiv Academiei Române, Ministerului Afacerilor Externe, Ministerului Învăţământului şi Ministerului Culturii şi Cultelor, să iniţieze, în regim de maximă urgenţă, proiecte ştiinţifice de elaborare, tipărire şi difuzare a unor astfel de lucrări, în limbi de circulaţie internaţională, pentru a preîntâmpina ca pe viitor, să se menţină o astfel de situaţie, absolut jenantă în ceea ce priveşte modul de reflectare, în literatura de specialitate, a istoriei, vieţii religioase şi cultural-spirituale a spa­ţiului românesc.
Nu putem pune la nesfârşit situaţiile constatate doar pe seama lipsei de interes a autorilor unor astfel de lucrări sau a accepta teoria conspiraţiei privind posibilele interese obscure de a izola în continuare România, ca pedeapsă pentru a nu fi făcut la nesfârşit jocurile unor diverse cercuri de interese străine, nu odată ostile interesului naţional.
Cred că şi factorii politici şi decidenţii guvernamentali români trebuie să conştientizeze, în sfârşit că, pentru a contracara imaginea defavorabilă a României în mediile ştiinţifice, ca şi în mass media, precum şi pentru a contracara eficient limitarea percepţiei României din afară la lenjeria doamnei ministru Elena Udrea sau participarea dânsei la instruirea salvamarilor, dansuri în locuri publice, mersul călare sau pe bicicletă etc., este nevoie de o acţiune sistematică, încredinţată unor foruri ştiinţifice competente de mare probitate, la elaborarea de către specialiştii români a acelor lucrări care să facă cunoscute date esenţiale despre România, sub toate aspectele posibile, inclusiv cel istoric, cultural-li­terar, ştiinţific, academic, universitar, spiritual-religios ş.a. Să luăm, sub acest aspect, exemplul unora din vecinii noştri, care pro­fită de lipsa de reacţie a autorităţilor ştiinţifice române inclusiv pentru a promova, în continuare, în diverse medii internaţionale, a unor teze retrograde, revanşarde, vădit anti-româneşti.