Bucureştiul poate fi un loc feeric dacă se vrea! Nu ne referim la monumentele istorice, la multitudinea de centre culturale, la instituţiile de stat şi scenele politice. Ne referim aici la frumuseţea şi urâţenia unui loc în care oamenii ştiu să se bucure de viaţă şi apoi ştiu să dea cu noroi in ea! Astfel pot vorbi cu multă bucurie în suflet de organizarea Zilei Internaţionale a Copilului, cu sprijinul primăriilor fiecărui sector şi a altor sponsori, când parcurile Bucureştiului au fost transformate în adevărate oraşele ale copiiilor, oferindu-le acestora piese de teatru şi concerte gratuite, clovni, jucării, baloane colorate, personaje din desene animate, un evantai de culoare şi veselie cum numai prezenţa copiilor o poate stârni! Dar la o zi după aceste minunăţii desprinse din cărţile cu poveşti, capitala României s-a transformat într-un furnicar de oameni nemulţumiţi de noile reforme eonomice, de şiruri de sute de automobile stând la cozi de ore în itersecţii, de autobuze incărcate care trebuiau să transporte miile de cetăţeni ai Bucureştiului ca urmare a grevei generale de la Metrou. Nu mai era culoare, ci doar un gri care plutea în aer, doar frunţi încruntate şi vorbe spuse la greu, nici urmă de bucuria care iî cuprindea pe toţi cu doar o zi înainte! Acum oraşul se transformase într-un butoi care stă pe bulbere, gata să explodeze.
Ca un observator al acestor întâmplări la extremă, ca un suflet al acestei ţări, nu-mi rămâne decit să sper că aceste evenimente la poluri opuse şi care ne conduc viaţa, să se materializeze în final în decenţa şi lniştea de care avem nevoie pentru a ne continua destinele.
