De la suflet de român la suflet de român – eveniment cultural românesc pe alte meleaguri cu prilejul UNIRII PRINCIPATELOR ROMÂNE DE LA 1859

 La început de an am primit o invitaţie extrem de onorantă din partea Cercului Cultural Româno-Austriac UNIREA de la Wiener Neustadt. Mi se propunea participarea cu lucrări din creaţia personală la omagierea Unirii Principatelor Române, în cadrul comunităţii româneşti din această frumoasă localitate austriacă. Am avut alături ca partener de dialog cultural pe scriitorul şi regizorul Horia Muntenuş, domnia sa prezentând filmul ,,Un arbore la mijloc de lumi – Constantin Brâncuşi”.

Am acceptat imediat, mai ales că eu cunoşteam parte din creaţia domnului Muntenuş şi consideram că ne completăm într-un dialog extrem de interesant vizual şi ideatic. Am realizat într-un timp extrem de scurt 13 lucrări de grafică ce aveau ca două capete de pod, două teme majore, ce mă preocupă – Umbra-OM sau Amprenta umană , Copacul şi îngerul şi pe care le-am reunit sub titlul generic ,,Între spirit şi materie”. Aşa cum mărturiseam în cuvântul de deschidere omul este definit de ceea ce înmagazinează în perioada vieţii, de ceea ce acumulează, este spirit şi materie, dar devenind umbră rămâne doar spirit. În cea de-a doua temă am definit copacul ca o cale spre divinitate, iar îngerul este cel ce ne protejează paşii să nu ne rătăcim în vâltoarea vieţii cotidiene şi să uităm de credinţă.

Surpriza a venit din partea organizatorului domnul Ioan GODJA director al Cercului Cultural Româno-Austriac UNIREA şi al Radio Tv UNIREA din Wiener Neustadt care ne-a anunţat că am fost invitaţi de către Ambasada României de la Praga, Cehia şi de către ICR Praga, Cehia să ne prezentăm ceaţiile. O onoare pentru noi şi de aceea ţin să mulţumesc şi pe această cale celor două instituţii gazdă şi mai ales Excelenţei Sale Îsărcinat cu afaceri a.i. – Bogdan NEAGU, domnului consilier Nicolae BLÎNDU, domnului Director ICR Ionuț -Petre MUNTEANU, doamnei Mariana MIHĂILĂ şi Parohiei Ortodoxe Române, Sfantul Arhanghel Mihail si Binecredinciosul Voievod Stefan Cel Mare si Sfant din Praga 5.

În cuvântul său de prezentare domnul Horia MUNTENUŞ a spus că ,,printrun concurs miraculos de imprejurări magice mă aflu pentru prima dată în această ţară de vis – Cehia şi în acest oraş magnific din punct de vedere cultural. Celebrarea Unirii Principatelor Române de la 1859, 24 Ianuarie, este un eveniment istoric de o importanţă covârşitoare nu doar pentru poporul român ci şi asupra conceptelor culturale şi politice ale vremii, pentru întreaga Europă. Vorbim despre însemnătatea a două subiecte foarte importante: Iată: un grup de tineri entuziaşti ai vremii lui 1848 ce şi-au propus foarte multe lucruri şi unul dintre ele era realizarea Unirii Principatelor, totul sub atenţia a unui mare diplomat al vremii, Mihail Kogălniceanu, care după parerea mea, în concepţia proprie, o putem regăsi, fragmentar, chiar şi la unii cercetători mari ai noştri în istorie, cred că a fost creierul întregilor lor acţiuni. Sunt aici să vorbesc şi de un alt subiect: marea personalitate a lui Constantin Brâncuşi, la fel de importantă pentru poporul român, la fel de importantă pe plan mondial pentru popoarele lumii. A avut discipoli germani, a avut discipoli japonezi, a avut discipoli americani. Străluceşte şi pentru secolul XXI ca un avangardist uluitor.   A fost de o bunătate absolută. Filmul pe care l-am realizat e un film documentar cu o tentă de film artistic. Acest film a fost primul meu film documentar. L-am realizat în 2009. A fost prezentat în 2012 şi în Academia Română.”.

După încheierea scurtului discurs a urmat vizionarea filmului documentar artistic ,,Un arbore la mijloc de lumi, Constantin Brâncuşi” ce a impresionat în mod pozitiv publicul român prezent în sală.

Apoi tânărul cercetător Răzvan ROŞU aducând cu sine un instrument tradiţional – tulnicul, a susţinut o prezentare interesantă din punct de vedere etnografic a ceea ce reprezintă instrumentul menţionat şi tradiţia zonei sale de baştină din zona Apusenilor, însoţindu-şi alocuţiunea cu imagini proiectate.

Seara s-a încheiat cu un mic recital de muzică folclorică din zona Reghinului susţinut de către cunoscuta solistă Maria NEAG, care a interpretat chiar Hora Unirii şi unde sufletele de români prezenţi în număr mare ,,şi-au dat mână cu mână”. Seara a coborât peste oraş o dată cu ninsoarea ce se aşternea în tăcere ca un covor de lumină.

A doua manifestare a avut loc la Sala de concerte Gemeindesaal din localitatea Lichtenwörth, 2 km lângă Wiener Neustadt, avându-l ca gazdă pe domnul Johann Prandl.

Invitaţi de marcă au fost doamna Gabriela Mihaela FOLFĂ ministru-consilier, coordonator secţie consular, preot paroh Răzvan Florin GÂSCĂ
Biserica Ortodoxă Română- Sfânta Cuvioasă Paraschiva din Wiener Neustadt şi părintele diacon Felician Petru VLADU de la Biserica Greco Catolica Română din Wiener Neustad.

Cea mai frumoasă prezenţă a fos a ÎPS  Dr. Serafim JOANTĂ Arhiepiscop al Arhiepiscopiei Germaniei, Austriei şi Luxemburgului Mitropolit Ortodox Român al Germaniei, Europei Centrale şi de Nord, ce ne-a binecuvântat şi a ţinut un cuvânt deosebit pentru noi, dar şi pentru toţi românii din sală.

Pogramul a fost acelaşi pezentarea expoziţiei mele ,,Între spirit şi materie”, apoi filmul ,,Un arbore dincolo de lumi – Constantin Brâncuşi”, expunerea etnologului Răzvan ROŞU şi un concert amplu de muzică folclorică a solistei Maria NEAG. Sperăm ca cei prezenţi, români stabiliţi în această frumoasă zonă a Austriei au apreciat efortul nostru de a le oferi o altfel de sărbătorire a unui eveniment istoric ce a marcat evoluţia statului roman.

Mulţumesc tuturor organizatorilor din ambele state şi sper ca de această manifestare să îşi aducă aminte cu drag.

Cu speranţe şi bucurii sufleteşti m-am intors în ţară mândrindu-mă că fac parte din acest popor minunat, care nu îşi uită istoria.